Șeful diplomației moldovenești a participat la reuniunea Comitetului miniștrilor de Externe ai statelor GUAM
Chişinău, 2 dec. /MOLDPRES/. Șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu a participat la reuniunea Comitetului Miniștrilor Afacerilor Externe ai Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM, care s-a desfășurat la Stockholm (Suedia) în marja ministerialei OSCE, relatează MOLDPRES.
Biroul de presă al MAEIE a comunicat agenției că reuniunea a constituit un cadru propice evaluării realizărilor GUAM în exercitarea priorităților stabilite și a oferit participanților posibilitatea de a efectua un schimb de opinii cu privire la perspectivele consolidării cooperării dintre statele membre și asupra altor subiecte relevante pentru agenda organizației.
„Am exprimat colegului meu georgian David Zalkaliani aprecierea pentru activitatea și eforturile depuse în realizarea obiectivelor trasate în exercitarea mandatului Președinției din anul curent, în pofida constrângerilor cauzate de pandemie”, a spus ministrul Nicu Popescu.
În cadrul evenimentului, a fost reafirmat angajamentul Republicii Moldova pentru promovarea unei abordări orientate spre dezvoltarea și implementarea proiectelor regionale, cu impact direct pentru economiile statelor membre, în contextul preluării de către Moldova a Președinției în exercițiu GUAM, în anul 2022.
„Mandatul Președinției țării noastre va coincide cu aniversarea a 25 de ani ai acestui format de cooperare regională, prilej oportun pentru organizarea diferitelor evenimente, pentru a spori vizibilitatea organizației și a revitaliza dinamica dialogului în acest format”, a punctat Nicu Popescu.
În perioada 1-3 decembrie, vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, participă la cea de-a 28-a reuniune anuală a Consiliului Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care se desfășoară în orașul Stockholm, Suedia, țară care deține președinția în exercițiu a organizației.
Foto: MAEIE
Guvernul simplifică autorizarea proiectelor de energie regenerabilă și introduce noi reguli pentru piața biocarburanților
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu comisara europeană Marta Kos despre următorii pași în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE
Președinta Maia Sandu participă la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei
Consolidarea cooperării economice și atragerea investițiilor, discutate de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadoarea Franței, Dominique Waag
Premierul Vasile Tofan, în dialog cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Politica fiscală și vamală pentru anul 2027, aprobată de Guvern
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu Premierul Republicii Slovace, Robert Fico
Noi ambasadori, inclusiv din state membre ale UE, și-au prezentat scrisorile de acreditare Președintei Maia Sandu
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova, Christopher W. Smith
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, întrevedere cu noul director al Biroului de Cooperare al Elveției: Sprijin pentru consolidarea democrației parlamentare
În timp ce Tiraspolul declară loialitate față de Rusia, economia regiunii depinde în mare măsură de accesul la piața europeană
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” marchează 50 de ani de activitate. Premierul Vasile Tofan: „Serviciile medicale vor deveni un domeniu în care Republica Moldova va fi competitivă, inclusiv pentru pacienții din UE”
Premierul Vasile Tofan a participat la ceremonia de celebrare a 35 de ani de la fondarea Serviciului Vamal
INTERVIU MOLDPRES // Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Reintegrarea nu se produce printr-o singură decizie. Cetățeanul trebuie să simtă că apropierea de malul drept îi aduce beneficii”
Asistentă socială din Chișinău, vizată într-un dosar de trafic de influență. Ar fi perceput lunar bani din indemnizația unei familii vulnerabile
Reguli noi pe Aeroportul Chișinău, în perioada tranzitului pelerinilor hasidici: acces permis doar pasagerilor, personalului aeroportuar și membrilor echipajelor aeronavelor
Asistența externă acordată Republicii Moldova în 2025: principalele rezultate și domenii de sprijin
VIDEO // Un bărbat a fost arestat după ce ar fi vândut un permis de conducere ucrainean fals într-un parc din capitală
Un bărbat a fost condamnat la 8 luni de închisoare după ce a încălcat din nou ordonanța de protecție. Procurorii contestă suspendarea pedepsei
Turul României la ciclism. Oana Țoiu: „Un simbol puternic a ceea ce ne unește”
Progresele înregistrate în implementarea reformelor, discutate de președinta Maia Sandu cu Hadja Lahbib, comisara europeană pentru Egalitate
Noi măsuri pentru o justiție prietenoasă copiilor. Ministerul Justiției și UNICEF au semnat un nou plan pentru protejarea drepturilor copiilor în sistemul de justiție
Poliția a primit acces la sistemul de monitorizare electronică a agresorilor. Autoritățile pregătesc noi măsuri
Ambasadorul României, vizită la Portul Internațional Liber Giurgiulești: „O componentă importantă a integrării europene a Republicii Moldova”
Creștinii ortodocși de stil vechi marchează Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
DOC // Planul de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2026-2027 a fost publicat în Monitorul Oficial
Un microbuz cu 20 de pasageri a derapat la Glodeni. Cinci persoane au fost rănite
FOTO // Turnurile Gemene, recreate pe cerul New Yorkului cu drone, în memoria victimelor din 11 septembrie
Comunitățile din Moldova ar putea accesa mai ușor fonduri europene