Șeful diplomației Republicii Moldova a susținut un discurs în cadrul Adunării Naționale a Franței
Chişinău, 15 iun. /MOLDPRES/. În cadrul vizitei de la Paris, șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, a susținut un discurs în cadrul Adunării Naționale a Franței, alături de mai mulți oficiali francezi și buni prieteni ai Republicii Moldova precum: Laurence Boone, ministru de Stat pentru Europa; Jean-Louis Bourlanges, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe; Delphine Lingemann, președintele grupului de prietenie moldo-francez, dar și un grup de deputați ai Adunării Naționale, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.
În cadrul discursului, ministrul de externe Nicu Popescu a evidențiat importanța și modalitățile de accelerare a aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum și despre progresele înregistrate de țara noastră în implementarea celor nouă recomandări formulate de Comisia Europeană.
„Am reiterat aprecierea pentru sprijinul constant pe care Franța îl acordă țării noastre. În context, am menționat despre suportul în organizarea Summit-ului Comunității Politice Europene din 1 iunie și sprijinirea acordului privind reducerea tarifelor pentru roaming. Am subliniat, totodată, despre importanța Platformei de Sprijin pentru Moldova, inițiată de Franța, România și Germania. Datorită acesteia, țara noastră a reușit să, depășească multiplele crize generate de războiul injust al Federației Ruse împotriva Ucrainei”, a spus oficialul.
Totodată, în marja conferinței, șeful diplomației Republicii Moldova a avut ocazia să se întâlnesc cu președintele Adunării Naționale, Yaël Braun-Pivet, căreia i-a mulțumit pentru primirea în forul legislativ al Franței. La fel, ministrul Nicu Popescu s-a văzut cu un grup de senatori, condus de președintele Comisiei Afaceri Europene, Jean-Francois Rapin. În acest sens, a fost salutată intensificarea dialogului politic la nivel parlamentar și a fost exprimat interesul țării noastre de a aprofunda relațiile comerciale, care deja sunt în creștere. Senatori francezi au apreciat în mod pozitiv progresul pe care l-am realizat în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Această recunoaștere a eforturilor noastre ne motivează să continuăm reformele și să avansăm în parcursul nostru european.
Foto: MAEIE
De Ziua mondială a educației, 70 de liceeni au simulat o ședință parlamentară și au dezbătut reforma rețelei școlare
Republica Moldova va primi o nouă tranșă de 157 de milioane de euro din Planul de Creștere: „Este responsabilitatea noastră să transformăm această oportunitate în rezultate pentru oameni”
Discursul Premierului Vasile Tofan, după Consiliul de Asociere RM-UE
Elevii Școlii de Arte „Mihai Bătrânu” din Dondușeni își expun lucrările la Parlament
Prim-ministrul Vasile Tofan, de Ziua Națională a Vinului: „Vinificatorii sunt ambasadorii noștri în lume și cartea noastră de vizită”
Premierul Vasile Tofan, la Gala „Pedagogul Anului 2026”: „Învățământul va rămâne o prioritate, iar investițiile în educație vor continua”
Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru la Bruxelles
Măsurarea performanței și monitorizarea priorităților guvernamentale, discutate la Guvern
Pregătirea autorităților din Republica Moldova pentru accesarea fondurilor UE: experiența Poloniei, prezentată la Chișinău
Premierul Vasile Tofan, către consulii onorifici ai Republicii Moldova: „Suntem o țară mică, dar putem fi mai agili, putem reacționa mai repede și găsi soluții adaptate fiecărei oportunități”
Comisia pentru politică externă a audiat raportul Ministerului Afacerilor Externe privind obiectivele diplomației economice ale Republicii Moldova
Maia Sandu a propus la Helsinki un dialog Moldova–Finlanda în domeniul rezilienței: „Avem multe de învățat de la Finlanda”
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 2 octombrie 2026
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Austriei: Integrarea europeană și consolidarea cooperării economice, pe agenda discuțiilor
Consolidarea cooperării și schimbului de bune practici între secretariatele parlamentelor Republicii Moldova și României în sprijinul procesului de aderare a țării noastre la UE
Președinția a publicat registrul cadourilor primite în iulie-septembrie 2026, care rămân în patrimoniul instituției sau pot fi răscumpărate
Autoritățile vor spori măsurile de protecție la punctele de trecere a frontierei, după incidentul de la Palanca
Dispute privind intervenția Termoelectrica în scuarul Catedralei. Compania spune că a depistat o avarie
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
FOTO // Experiența Austriei în gestionarea ariilor protejate și restaurarea habitatelor, studiată de specialişti din Moldova
Moldova și Turcia își consolidează cooperarea economică. Schimburile comerciale au ajuns la 638,7 milioane de dolari
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ambasadorul SUA, Mark Burkhalter, au discutat despre consolidarea parteneriatului moldo-american
UE aprobă cea mai amplă listă de sancțiuni împotriva Rusiei
CSM anunță noi reguli pentru instanțe: actele de procedură vor putea fi depuse electronic, iar ședințele vor fi și online
SUA și Moldova își consolidează cooperarea în securitatea cibernetică. Nick Pietrowicz: „Împreună, SUA și Republica Moldova construiesc un mediu digital mai sigur și mai rezilient”
VIDEO // Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Avansarea țării pe calea integrării europene va crea un cadru sustenabil și mult mai atractiv pentru reintegrarea țării”
Un ucrainean, căutat internațional, a fost extrădat din Moldova
FOTO // Satul Sireți își invită vizitatorii la plimbare: patru trasee noi, pentru drumeții și ciclism
O femeie de 73 de ani a fost înșelată cu peste 70.000 de euro
ARMENPRESS: Consiliul ONU pentru Drepturile Omului adoptă în unanimitate o rezoluție inițiată de Armenia