Șeful statului a început consultările cu societatea civilă și cu specialiștii din domeniul juridic
Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a început astăzi seria de consultări cu reprezentanți ai societății civile, cu juriști, specialiști în drept constituțional, organizații din domeniul respectării statului de drept, pentru a afla opiniile și recomandările lor în vederea ieșirii din criza politică, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
„Republica Moldova se află într-un blocaj politic în care, pe de o parte, există o majoritate parlamentară PSRM-Șor ce vrea să-și păstreze fotoliile și schemele de corupție și, pe de altă parte, o majoritate covârșitoare a populației care le cere hoților să plece. Cetățenii au mereu dreptate. Iar suveranitatea stă în mâinile poporului, nu ale unui grup îngust de interese”, a spus șefa statului.
Prima discuție a președintelui Maia Sandu a avut loc în această după-amiază, reunindu-i pe reprezentanții organizațiilor din cadrul Platformei Forumului societății civile din cadrul Parteneriatul Estic: „Promo-LEX”, Expert-Grup, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Institutul pentru Politici și Reforme Europene, WatchDog, Amnesty International, Asociația pentru Democrație Locală, Institutul European de Studii Politice din Moldova, Centrul Regional de Mediu, Centrul de Politici și Reforme Structurale din Republica Moldova, Conferința Națională a Sindicatelor, Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
Participanții la discuție au explicat cum se vede, din perspectiva lor, ieșirea din blocajul politic. De asemenea, ei au optat pentru o comunicare detaliată prin care cetățenilor să li explice raționamentul pașilor întreprinși de decidenți.
„În cadrul consultărilor am primit multe mesaje utile și recomandări de ordin juridic, politic și diplomatic în vederea depășirii blocajului. Sunt hotărâtă să apăr interesul cetățenilor până la urmă. Justiția nu se negociază. Hoții nu le vor bine oamenilor. Țara are nevoie de anticipate, de deputați responsabili, de un guvern competent cu susținere stabilă în legislativ”, a menționat Maia Sandu.
Consultările vor continua și în zilele următoare.
foto: presedintie.md
Mai multă siguranță alimentară – Guvernul stabilește noi cerințe de calitate pentru produsele de panificație și pastele făinoase
Planul de Creștere pentru Moldova: Progresele în realizarea Agendei de reforme, discutate la Guvern
Prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu Înaltpreasfințitul Vladimir și cu Înaltpreasfințitul Petru
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu ambasadoarea Republicii Franceze în Republica Moldova, Dominique Waag
Consiliul Național de Securitate a aprobat Planul de consolidare a rezilienței democratice pentru următorii doi ani
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu Thomas Lenk, reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană
Guvernul lansează campania națională „Biblioteca de sub brad”, ediția 2025
Șefa statului, Maia Sandu, a avut o întrevedere de rămas bun cu Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yoichiro Yamada
Sprijinul pentru refugiații în țara noastră, discutat de premierul Alexandru Munteanu și reprezentanta Agenției ONU pentru Refugiați
Premierul Alexandru Munteanu a discutat cu Ambasadorul Elveției, Felix Baumann
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu șefa Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a felicitat pe toți românii cu ocazia Zilei Naționale a României
Crama Mircești – complexul turistic din Ungheni, vizitat de Premierul Alexandru Munteanu
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a vizitat o fabrică de textile din raionul Ungheni
Un polițist de frontieră s-a împușcat cu arma din dotare
Vreme posomorâtă și ploi izolate: prognoza meteo pentru week-end
Gala Colaborării și Inovării la USM. Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a marcat 45 de ani de activitate
FOTO // Ministrul Culturii, în vizită la Cahul: investițiile și accesul la programe culturale, priorități pentru regiune
Post de pompieri voluntari inaugurat la Scoreni: intervenții mai rapide pentru patru localități din Strășeni și Ialoveni
GALERIE FOTO // Capitala a dat start sărbătorilor de iarnă
BTA: Alegerile pentru Primăria București din 7 decembrie: așteptări și promisiuni
Biroul permanent a aprobat ordinea de zi pentru următoarele ședințe plenare
China invită Moldova să se alăture „trenului rapid” al dezvoltării. Ambasadoarea Dong Zhihua: „Se deschid noi oportunități”
Moldova, parte activă a dialogului european în domeniul transporturilor. Vladimir Bolea: „Ne aliniem pe deplin standardelor UE”
Chișinăul a notificat oficial Federația Rusă despre denunțarea Acordului privind centrele culturale
Prioritățile de cooperare, discutate de Prim-ministrul Alexandru Munteanu și echipa Băncii Mondiale
FOTO // Un nou lot de mobilier școlar, oferit de Guvernul României, ajunge în școlile din Bălţi
Fostul președinte al Adunării Populare din UTA Găgăuzia riscă ani grei de pușcărie. Procurorii au solicitat pedeapsa în dosarul de abuz de putere și delapidare
SUA vor ca până în 2027 Europa să preia majoritatea capacităţilor de apărare convenţionale ale NATO
Laboratorul Centrului de Sănătate Telenești a fost renovat cu sprijinul CNAM