Șeful statului a participat la ceremonia desfășurată cu ocazia zilei Armatei Naționale
Chişinău, 3 sep. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat astăzi la ceremonia desfășurată cu ocazia aniversarii a XXIX-a de la crearea Armatei Naționale, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
Șeful statului a adresat sincere felicitări angajaților civili și veteranilor Armatei Naționale cu prilejul acestei frumoase sărbători, exprimând prețuire pentru executarea ireproșabilă a misiunilor constituționale, pentru rezultatele remarcabile în serviciu și în instruire, pentru executarea sigură și cu încredere a celor mai dificile sarcini, precum și pentru acțiunile ferme și rapide întreprinse ori de câte ori a fost nevoie, pentru a sprijini cetățenii noștri.
„Cu certitudine, puterea Armatei Naționale este în unitatea și solidaritatea ei cu poporul. Societatea apreciază înalt pregătirea și participarea organizată și activă a militarilor la lichidarea consecințelor calamităților naturale și tehnogene. În acest an, ne-ați fost alături și ne-ați ajutat la stăvilirea răspândirii pandemiei de coronavirus”, a declarat Președintele țării.
Igor Dodon a remarcat că are deplina siguranță că armata, în conlucrare cu organizațiile veteranilor, va continua să formeze și să promoveze în rândul tinerilor o poziție civică activă, fundamentată pe disciplină, onoare și adevăr.
Președintele Moldovei a dat asigurări că actuala conducere a țării va întreprinde acțiuni conjugate pentru a consolida sistemul de apărare națională, îmbunătăți condițiile de executare a serviciului, susține militarii și familiile acestora și pentru a asigura protecția socială a veteranilor.
În acest context festiv, șeful statului a conferit distincții de stat și Diplome ale Președintelui Republicii Moldova mai multor angajați și veterani ai Armatei Naționale.
Prim-ministrul Alexandru Munteanu va efectua o vizită oficială la București
Biroul Parlamentului European în Republica Moldova își lansează oficial activitatea
Președinta Maia Sandu, după întrevederea cu Roberta Metsola: „Vom lucra în continuare cu ambiție și seriozitate — și avem încredere că ritmul va rămâne unul hotărât de ambele părți”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, după întrevederea cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola: „Transformarea statelor europene este inspirațională și vrem să fim pregătiți pentru aderare până în 2028”
Mesajul Președintei Maia Sandu la conferința comună cu Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei
Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu Ambasadoarea UE în Republica Moldova, Iwona Piórko
Consolidarea relațiilor moldo-ucrainene, discutată la întrevederea premierului Alexandru Munteanu cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova
Întrevedere de curtoazie a viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorul Irlandei în Republica Moldova
Roman Cojuhari explică de ce renunță la mandatul de deputat în favoarea șefiei APP: „Reformele trebuie duse până la capăt, iar rezultatele să fie și mai vizibile”
Beneficiile cooperării dintre Republica Moldova și PNUD, discutate de premierul Alexandru Munteanu și Daniela Gasparikova, reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova
Premierul Alexandru Munteanu va participa la Forumul Extinderii Uniunii Europene de la Bruxelles
Guvernul creează un Grup consultativ pentru susținerea integrării europene a Republicii Moldova
VIDEO // Cinci deputați PAS renunță la mandat. Igor Grosu: „Vom fi în continuare o echipă și fiecare va munci pentru pace și dezvoltare”
Numărul infecțiilor respiratorii, în creștere cu 23 la sută timp de o săptămână
Circa jumătate de milion de moldoveni au solicitat compensații pentru perioada rece a anului
R. Moldova – Italia în preliminariile CM 2026. Selecționerul Lilian Popescu: „Este o provocare, dar și o oportunitate de a arăta progresul echipei”
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu Nick Pietrowicz, însărcinat cu afaceri al Statelor Unite ale Americii
Nina Cereteu și Stela Onuțu din fracțiunea „Partidul Nostru” au renunțat la mandatele de deputat
Astra Film Festival revine la Chișinău cu o selecție de documentare internaționale. Agenda programului
Republica Moldova va institui un sistem informațional al resurselor umane din cadrul autorităților publice: „Este important să avem funcționari publici bine pregătiți, integri și patrioți”
VIDEO // Militarii Armatei Naționale desfășoară antrenamente la sistemele noi de artilerie
Chișinău și București aprofundează dialogul pe teme de securitate și integrare europeană
Șocurile climatice afectează producția globală de vin în 2025
Guvernul consolidează siguranța zborurilor: reguli mai stricte pentru companiile aeriene