ro

 

Oficial
12 Iunie, 2026 / 18:00
/ 11 Martie, 2022

Speakerul Igor Grosu a avut o întrevedere cu Directorul Executiv al UNFPA

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 11 mar. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Igor Grosu a avut o întrevedere cu Directorul Executiv al Fondului ONU pentru Populație (UNFPA), Natalia Kanem, la care a participat și deputata Ana Racu, membru al Comitetului ONU împotriva torturii, informează MOLDPRES cu referire la Direcția generală comunicare și relații publice a Legislativului.

Subiectul principal al discuțiilor l-a reprezentat criza refugiaților ucraineni în Republica Moldova. Președintele Parlamentului a mulțumit Directorului Executiv al Fondului ONU pentru Populație (UNFPA) pentru suportul oferit țării noastre în efortul de a ajuta cetățenii ucraineni.

Igor Grosu a vorbit despre acțiunile întreprinse de autorități în vederea gestionării situației cu refugiații, dar, în special, despre implicarea oamenilor simpli, inclusiv din diasporă, care dau dovadă de empatie pentru cetățenii care vin în Moldova din țara vecină. Șeful Legislativului a mai adăugat că, pentru moment, trebuie identificate soluții imediate pentru cetățenii rămași pe teritoriul Republicii Moldova, numărul lor fiind peste 100 de mii, dar și cei aproape patru mii care au cerut deja azil.

”În aceste eforturi este necesară o abordare de sistem și o coordonare foarte bună dintre autoritățile țării și partenerii de dezvoltare. Apreciem înalt asistența și expertiza acordată de-a lungul anilor de UNFPA și contăm acum pe sprijinul Dumneavoastră, pe solidaritatea partenerilor internaționali pentru a face față acestei crize fără precedent din regiune”, a subliniat președintele Parlamentului.

Totodată, șeful Legislativului a remarcat că autoritățile Republicii Moldova trebuie să acționeze prompt în gestionarea crizei refugiaților și, în același timp, să asigure în continuare buna funcționare a instituțiilor statului, în special ce ține de protecția socială a cetățenilor țării.

Natalia Kanem a comunicat că a vizitat două centre de triere și plasament de urgență a refugiaților din Ucraina și a fost impresionată de nivelul de cooperare între reprezentanții Guvernului, organizațiile neguvernamentale și cele internaționale.

În cadrul discuțiilor, a fost accentuată importanța susținerii, în special, a grupurilor vulnerabile de refugiați – femei, fete, persoane cu dizabilități, bătrâni etc., care au nevoie de asistență logistică, medicală, psihosocială. Interlocutorii au vorbit și despre necesitatea bunei comunicări în ce privește recepționarea și repartizarea asistenței umanitare, încât toată lumea să vadă că acest proces este transparent și onest.

În încheiere, oficialii au susținut apelul Secretarului General al ONU: ”Violența trebuie oprită. Avem nevoie de pace. Viețile oamenilor, demnitatea lor și drepturile omului trebuie protejate”.

Foto: Parlament


 
Ultimele Știri
/ 04 Iunie, 2026

Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova

/ 04 Iunie, 2026

Probleme de actualitate abordate în cadrul Comisiei Unificate de Control

/ 04 Iunie, 2026

Președinta Maia Sandu și Comisara Marta Kos au discutat despre reforme și pașii următori în procesul de aderare

/ 04 Iunie, 2026

Republica Moldova își consolidează capacitățile instituționale de combatere a amenințărilor hibride, cu sprijinul Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova

/ 04 Iunie, 2026

Discursul Președintei Maia Sandu la conferința de presă comună cu Comisara Europeană pentru extindere, Marta Kos.

/ 04 Iunie, 2026

Maia Sandu, mesaj pentru investitorii europeni: „Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa"

/ 04 Iunie, 2026

Investiții de peste 1 miliard de euro, anunțate la Conferința investițională Republica Moldova – Uniunea Europeană. Premierul Alexandru Munteanu: „Moldova nu se mai pregătește pentru economia europeană. Moldova devine parte a economiei europene”

/ 04 Iunie, 2026

Mesaje de susținere de la Bruxelles. Delegația Parlamentului Republicii Moldova a discutat cu reprezentanții instituțiilor europene despre procesul de integrare europeană

/ 03 Iunie, 2026

Marta Kos, Comisara Europeană pentru extindere, în vizită oficială la Chișinău

/ 03 Iunie, 2026

Republica Moldova a finalizat etapa de eliberare a terenului fostului Stadion Republican și trece la transmiterea acestuia către Guvernul SUA

/ 03 Iunie, 2026

Subvenționarea agriculturii în următorii 5 ani: Mai multă competitivitate, reziliență climatică, valoare adăugată și dezvoltare rurală

/ 03 Iunie, 2026

Electrocasnice care consumă mai puțină energie, chiar și atunci când sunt oprite – Guvernul aliniază cerințele naționale la cele europene

/ 03 Iunie, 2026

Guvernul va finanța 30 de proiecte în localitățile din Zona de Securitate, prin Programul de reintegrare a țării pentru anul 2026

/ 03 Iunie, 2026

Prioritățile în domeniul culturii pentru următorii 5 ani: Extinderea accesului la servicii culturale, modernizarea infrastructurii și mai multe resurse pentru valorificarea patrimoniului