Speakerul Igor Grosu: Avem o agendă ambițioasă cu un mandat puternic susținut de cetățeni
Chişinău, 1 oct. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut astăzi o întrevedere cu Președintele Republicii Slovenia, Borut Pahor, care se află într-o vizită oficială în țara noastră, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.
Discuțiile au vizat subiecte ce țin de implementarea agendei de reforme, promovarea unor acțiuni de intensificare a cooperării interparlamentare dintre cele două țări și măsuri comune de susținere a businessului.
“Avem o agendă ambițioasă cu un mandat puternic susținut de cetățeni. Astfel, ne propunem să construim instituții de stat puternice care să lucreze în folosul cetățenilor. Prioritatea zero rămâne a fi reforma justiției și lupta cu corupția”, a declarat Președintele Parlamentului.
Un alt subiect discutat vizează mediul de afaceri din Republica Moldova. Igor Grosu a declarat că autoritățile vor depune tot efortul pentru a îmbunătăți climatul investițional, optând pentru un mediu predictibil în obținerea unui beneficiu mutual cu investitorii în acest sens.
În cadrul întrevederii, Președintele Parlamentului a exprimat recunoștință pentru sprijinul oferit Moldovei de către Slovenia de la începutul pandemiei Covid-19. Totodată, el a mulțumit pentru asistența tehnică de care Republica Moldova a beneficiat de-a lungul timpului, în special consultanță pentru experții în domeniul finanțelor publice.
Președintele Republicii Slovenia, Borut Pahor a salutat prioritățile stabilite în Republica Moldova și a confirmat disponibilitatea în a susține țara noastră, în contextul deținerii Președinției rotative a Consiliului UE de către Slovenia.
Foto: Parlament
Președinta Maia Sandu, la Forumul Mass-Media: „Avem nevoie de un parteneriat eficient între instituții, presă și cetățeni în efortul comun de a proteja democrația”
Biroul permanent a aprobat ordinea de zi pentru următoarele ședințe plenare
Prioritățile de cooperare, discutate de Prim-ministrul Alexandru Munteanu și echipa Băncii Mondiale
Igor Grosu, în vizită de lucru în SUA: „Pledăm pentru integritatea teritorială a Ucrainei și un acord de pace care să facă dreptate poporului ucrainean”
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadoarea Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, dna Dong Zhihua
Șefa statului, Maia Sandu, a discutat cu mai mulți eurodeputați despre avansarea Moldovei pe calea aderării la Uniunea Europeană
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu echipa Fondului Monetar Internațional, condusă de Alina Iancu
Bugetul asigurărilor sociale 2026 – mai mult sprijin pentru familii și copii
Vicepremierul pentru reintegrare în dialog cu ambasadoarea Regatului Suedia, Petra Lärke
Parlamentul European reafirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova
Guvernul a aprobat proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2026 – „Bugetul Investițiilor Responsabile”
Discursul Premierului Alexandru Munteanu, cu privire la aprobarea Legii bugetului de stat pentru anul 2026
Guvernul în discuții cu Asociația Businessului European, privind susținerea mediului de afaceri
Un nou model de recrutare în serviciul public, discutat la Guvern
FOTO // Proiectul „Clubul de Mediere prin Cultură”, lansat pentru promovarea coeziunii sociale în Chișinău și Soroca
BNM a redus rata de bază la principalele operațiuni de politică monetară
VIDEO // Peste 500 de declarații de tranzit comun, înregistrate în NCTS: proceduri simplificate și economisire de timp și resurse
VIDEO // Drepturile omului în regiunea transnistreană, între provocări, răspunsuri și perspective europene. Valeriu Chiveri: „Vom promova o abordare proactivă în acest sens”
Candidat retras în etapa audierilor. Judecătorul Roman Pascari renunță la cursa pentru Curtea de Apel
Prețuri mai mici și servicii mai calitative: Constantin Borosan explică beneficiile lansării bursei de energie electrică
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: R. Moldova se aliniază măsurilor restrictive impuse de Marea Britanie infrastructurii ruse de criminalitate cibernetică
Drumarii anunţă progrese importante în modernizarea infrastructurii rutiere în 2025
VIDEO// Escrocherii pe rețele sociale coordonate din penitenciar. Nouă deținuți, cercetați penal
Se caută doi membri ai societății civile pentru Colegiul disciplinar al judecătorilor. CSM anunță extinderea concursului
Premierul Alexandru Munteanu efectuează o vizită de lucru în raionul Călărași
Laboratoarele medicale din Ialoveni și Ceadâr-Lunga au fost modernizate
VIDEO // Peste 10 tone de margarină pentru torturi, distruse de ANSA
Comunitățile rurale devin mai pregătite pentru fenomene extreme prin crearea de noi grupuri locale
Situația drepturilor omului în regiunea transnistreană – subiect de discuție în cadrul unei conferințe naționale
Sancțiuni de peste 630 de mii de lei aplicate de Fisc pentru activități ilicite de întreprinzător