Speakerul Parlamentului a convocat o ședință de lucru cu membrii Guvernului în exercițiu
Chişinău, 19 apr. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a convocat astăzi o ședință de lucru cu participarea membrilor Guvernului în exercițiu condus de prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi, a relatat pentru MOLDPRES Direcția generală comunicare și relații publice a Legislativului.
A fost examinată situația pandemică, efectele acțiunilor stării de urgență, procesul de vaccinare a populației și de aprovizionare a sistemului public de sănătate cu noi loturi de doze de vaccin anticoronavirus.
Oficialii din cadrul Executivului au prezentat statistica privind starea pandemică, care arată o diminuare a numărului de noi cazuri de infectare. Acest fapt demonstrează eficiența măsurilor prevăzute de Hotărârea Parlamentului privind instituirea stării de urgență și impactul pozitiv al vaccinării. A fost accentuată importanța intensificării procesului de imunizare.
În contextul reluării parțiale a procesului de învățământ, Zinaida Greceanîi a subliniat necesitatea depunerii tuturor eforturilor pentru vaccinarea deplină a cadrelor didactice din toată țara.
Potrivit speakerului, securitatea vieții și sănătății reprezintă principala prioritate și, în eventualitatea unui nou val al pandemiei, se impun în continuare eforturi și vigilență maximă.
foto: Parlament
Mai multă siguranță alimentară – Guvernul stabilește noi cerințe de calitate pentru produsele de panificație și pastele făinoase
Planul de Creștere pentru Moldova: Progresele în realizarea Agendei de reforme, discutate la Guvern
Prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu Înaltpreasfințitul Vladimir și cu Înaltpreasfințitul Petru
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu ambasadoarea Republicii Franceze în Republica Moldova, Dominique Waag
Consiliul Național de Securitate a aprobat Planul de consolidare a rezilienței democratice pentru următorii doi ani
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu Thomas Lenk, reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană
Guvernul lansează campania națională „Biblioteca de sub brad”, ediția 2025
Șefa statului, Maia Sandu, a avut o întrevedere de rămas bun cu Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yoichiro Yamada
Sprijinul pentru refugiații în țara noastră, discutat de premierul Alexandru Munteanu și reprezentanta Agenției ONU pentru Refugiați
Premierul Alexandru Munteanu a discutat cu Ambasadorul Elveției, Felix Baumann
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu șefa Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a felicitat pe toți românii cu ocazia Zilei Naționale a României
Crama Mircești – complexul turistic din Ungheni, vizitat de Premierul Alexandru Munteanu
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a vizitat o fabrică de textile din raionul Ungheni
O navă a lovit un pod în sudul Germaniei. Echipajul și pasagerii nu au avut de suferit
Locuitorii capitalei sunt invitați la târguri și iarmaroace cu produse locale
Expoziția „Copiii împotriva războiului”, la Ambasada Ucrainei în Republica Moldova
Negociatorii din SUA și Ucraina au discutat despre încetarea războiului
Un polițist de frontieră s-a împușcat cu arma din dotare
Vreme posomorâtă și ploi izolate: prognoza meteo pentru week-end
Gala Colaborării și Inovării la USM. Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a marcat 45 de ani de activitate
FOTO // Ministrul Culturii, în vizită la Cahul: investițiile și accesul la programe culturale, priorități pentru regiune
Post de pompieri voluntari inaugurat la Scoreni: intervenții mai rapide pentru patru localități din Strășeni și Ialoveni
GALERIE FOTO // Capitala a dat start sărbătorilor de iarnă
BTA: Alegerile pentru Primăria București din 7 decembrie: așteptări și promisiuni
Biroul permanent a aprobat ordinea de zi pentru următoarele ședințe plenare
China invită Moldova să se alăture „trenului rapid” al dezvoltării. Ambasadoarea Dong Zhihua: „Se deschid noi oportunități”
Moldova, parte activă a dialogului european în domeniul transporturilor. Vladimir Bolea: „Ne aliniem pe deplin standardelor UE”
Chișinăul a notificat oficial Federația Rusă despre denunțarea Acordului privind centrele culturale
Prioritățile de cooperare, discutate de Prim-ministrul Alexandru Munteanu și echipa Băncii Mondiale