Speakerul Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu reprezentanții Misiunii Internaționale de Observare a Alegerilor
Chişinău, 25 iun. /MOLDPRES/. Ne dorim ca alegerile parlamentare anticipate să se desfășoare corect, liber și cu asigurarea dreptului la vot a tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de locul unde aceștia se află. Declarația a fost făcută astăzi de către președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi la întrevederea cu șeful Misiunii Internaționale de Observare a Alegerilor (ENEMO), Zlatko Vujovik și adjunctul acestuia Elene Nizharadze, informează MOLDPRES.
Potrivit Direcției generale comunicare și relații publice a Legislativului, speakerul a menționat că obligația statului este de a asigura acces pentru exercitarea dreptului la vot a tuturor cetățenilor săi, indiferent dacă aceștia sunt în regiunea transnistreană sau peste hotarele țării.
Conform președintelui Parlamentului, crearea condițiilor pentru exercitarea dreptului de vot pentru cetățenii din afara țării și cei din stânga Nistrului contribuie la reintegrarea acestora în viața și procesele Republicii Moldova.
Zinaida Greceanîi a menționat că își dorește ca scrutinul electoral să se desfășoare corect, cetățenii să nu fie influențați de nimeni, iar observatorii să fie echidistanți față de toți concurenții electorali.
Totodată, președintele Parlamentului a mulțumit oaspeților pentru decizia de a participa la monitorizarea alegerilor parlamentare anticipate.
La rândul său, Zlatko Vujovik a declarat că este al cincilea proces electoral pe care îl monitorizează în Republica Moldova. ”Misiunea va evalua procesul de vot luând în considerare respectarea standardelor electorale internaționale pentru desfășurarea unor alegeri democratice”, a spus oficialul.
Șeful Misiunii a apreciat schimbul de opinii despre votul în stânga Nistrului și s-a interesat de activitatea CEC și numărul de secții de vot din diasporă.
Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO) este o rețea internațională formată din 21 de organizații non-profit, non-partizane și non-guvernamentale din 17 țări din Europa Centrală și de Est și Asia Centrală, inclusiv două țări ale Uniunii Europene, fondată la 29 septembrie 2001, în Opatija, Republica Croația.
foto: Parlament
De Ziua Copilului, Maia Sandu a fost alături de copiii din Stăuceni și a vizitat noua Primărie a localității
De Ziua Nistrului, șefa statului a participat la Festivalul „Dansul Vetrelor Nistrene” din Ștefan Vodă
Premierul Alexandru Munteanu, la „Marele Cor al Copiilor”: „Vrem ca fiecare copil să știe că are un loc la masa celor mari, că vocea lui contează”
Președinta Maia Sandu l-a primit pe Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, la Chișinău
A răsunat „Ultimul sunet” în școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului
Președinta Maia Sandu, la întâlnirea cu primarii din Republica Moldova: „Reforma administrației publice locale este o clacă între sate – ne unim forțele pentru a face viața tuturor mai bună”
Discursul Președintei Maia Sandu la evenimentul „Primării Puternice. Localități Dezvoltate”
Primării Puternice – Localități Dezvoltate: Circa 400 de primari din localitățile care au inițiat procesul de amalgamare voluntară s-au reunit la Guvern
Prim-ministrul Alexandru Munteanu l-a primit la Chișinău pe premierul României, Ilie Bolojan: Proiectele comune și reziliența regională, priorități ale cooperării bilaterale
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu senatorul american Mark Kelly
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu conducerea Fundației Konrad Adenauer
Mai puține taxe pentru investițiile în energie verde: Guvernul susține facilități pentru baterii de stocare și turbine eoliene
Întrevederea vicepremierului pentru reintegrare cu președintele Comitetului pentru apărare națională din cadrul Riigikogu
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Salomé Zourabichvili și i-a înmânat „Ordinul Republicii"
Oportunitățile economice și investiționale ale Republicii Moldova, promovate la Reuniunea Anuală a Consiliului Guvernatorilor BERD
Reprezentanți ai organizațiilor de mediu, instruiți privind metode alternative de soluționare a conflictelor de mediu
VIDEO // Administratorul unui cont de TikTok, reținut într-o cauză penală pornită pentru propaganda războiului
FOTO // Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman: „Marele Ducat de Luxemburg, ca membru fondator al UE, susține ferm parcursul european al Republicii Moldova”
ARMENPRESS: Observatorii IRI: Alegerile parlamentare din Armenia s-au desfășurat calm, corect și credibil
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Afacerea dulce din Lunca Prutului
Noi cazuri de escrocherie telefonică. Victimele au fost prejudiciate cu peste 3 milioane de lei
REPORTAJ MOLDPRES // Tehnologie smart pentru blocuri vechi: soluțiile din China care ar putea rezolva problema parcărilor și a deșeurilor în orașele din Moldova
Ucraina anunță testarea cu succes a unor drone autonome pentru interceptarea aparatelor Shahed
Rusia va rămâne exclusă din competițiile UEFA în sezonul viitor
Profesori de limba română din Republica Moldova vor beneficia de cursuri intensive de perfecționare organizate în România
MAE a emis o alertă de călătorie în statul Israel
Crește numărul de accidente feroviare. Un automobil cu trei minori la bord a fost lovit de o locomotivă la Cimișlia
Medalie de bronz pentru R. Moldova la debutul Campionatului European de rugby 7
USMF „Nicolae Testemițanu” găzduiește prima ediție a conferinței privind managementul utilizării antimicrobienelor în tuberculoză
VIDEO // Mai multe persoane, cercetate într-un caz de escrocherie și spălare de bani. Polițiștii au ridicat circa 1,2 milioane de lei