ro

 

Oficial
14 Aprilie, 2026 / 08:40
/ 28 Iulie, 2022

Tema posturilor instalate ilegal a fost reabordată la ședința CUC

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 28 iul. /MOLDPRES/. O nouă ședință a Comisiei Unificate de Control (CUC) a avut loc astăzi la Bender, informează MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare. 

În cadrul reuniunii au fost reluate discuțiile asupra situației în perimetrul Zonei de Securitate (ZS) și a modului în care se respectă actele de bază ale operațiunii de menținere a păcii la râul Nistru. 

Având în vedere că la ședința de astăzi, precum și pe parcursul ultimelor trei luni Comisia nu a aprobat o decizie asupra problematicii posturilor instalate ilegal, și totodată, luând în considerare că luna august e o perioada de pauză în activitatea CUC, Delegația Republicii Moldova a înaintat Comisiei un apel, prin care solicită abținerea părților de la acțiuni unilaterale în măsură să pericliteze activitatea procesului de menținere a păcii în ZS. 

Apelul a fost prezentat în contextul în care anterior, pe parcursul lunii august din anii precedenți, formațiunile militare ale regiunii transnistrene au desfășurat în ZS manevre militare cu implicarea efectivelor și tehnicii militare. 

Reprezentanții Misiunii OSCE în Moldova au sesizat în mod repetat Comisia despre faptul că sunt intimidați și li se restricționează libera circulație în Zona de Securitate, după cum s-a menționat și în comunicatul precedent: https://gov.md/ro/content/comisia-unificata-de-control-sesizata-despre-restrictionarea-de-catre-tiraspol-liberei. 

De asemenea, Comisia a examinat rapoartele Comandamentului Militar Întrunit pentru perioadele 13-19 iulie, și respectiv, 20-26 iulie 2022 în care s-a reflectat prezența începând cu data de 26 aprilie curent a posturilor unilateral instalate de Tiraspol. 

Încercările de a găsi un consens pe problema posturilor ilegale au eșuat din nou din cauza comportamentului distructiv și provocator al delegației transnistrene.


 
Ultimele Știri
/ 02 Aprilie, 2026

Propuneri pentru eficientizarea activității ministerelor, discutate în cadrul unei mese rotunde

/ 02 Aprilie, 2026

Premierul Alexandru Munteanu a vizitat o afacere agricolă din satul Unguri, raionul Ocnița

/ 02 Aprilie, 2026

Premierul Alexandru Munteanu a vizitat unitatea de salvatori și pompieri din Ocnița

/ 02 Aprilie, 2026

Ședința săptămânală a Comisiei Unificate de Control din 2 aprilie 2026

/ 02 Aprilie, 2026

Întrevedere vicepremierului pentru reintegrare cu Ambasadorul României în Republica Moldova

/ 02 Aprilie, 2026

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a discutat cu primarii din raionul Ocnița despre dezvoltarea localităților și regiunii de nord a țării

/ 02 Aprilie, 2026

Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la Dîngeni, raionul Ocnița, unde 260 de gospodării beneficiază de acces la apă, cu sprijinul Guvernului 

/ 02 Aprilie, 2026

Premierul Alexandru Munteanu efectuează o vizită de lucru în raionul Ocnița

/ 01 Aprilie, 2026

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu: „Reforma administrației publice locale este una dintre cele mai importante pentru Republica Moldova”

/ 01 Aprilie, 2026

Președinta Maia Sandu, la Riga: „Letonia știe ce înseamnă să îți recâștigi libertatea. De aceea vocea ei contează”

/ 01 Aprilie, 2026

Discursul Președintei Maia Sandu în Parlamentul Letoniei

/ 01 Aprilie, 2026

Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ambasadoarea Suediei în Republica Moldova

/ 01 Aprilie, 2026

Discursul Președintei Maia Sandu la conferința de presă comună cu Președintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs

/ 01 Aprilie, 2026

Noi reguli pentru protejarea sănătății lucrătorilor expuși riscurilor profesionale