
Vicepremierul Nicu Popescu a discutat cu un grup de deputați italieni
Chişinău, 24 iul. /MOLDPRES/. Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a avut o întrevedere cu un grup de parlamentari italieni, membri ai Comisiei Afaceri Externe și Comunitare a Camerei Deputaților: Lia Quartapelle (Partidul Democrat); Giangiacomo Calovini (Fratelli d'Italia); Andrea Crippa (Lega); Arnaldo Lomuti (M5S) și Ettore Rosato (Italia Viva), comunică MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.
Țările noastre au construit în aceste trei decenii de relații diplomatice o legătură strânsă, strategică, de prietenie în baza valorilor europene pe care le împărtășim împreună. Oficialul moldovean a informat pe deputații italieni despre faptul că Guvernul va continua să implementeze reformele pe plan intern, astfel încât să accelerăm procesul de aderare al Republicii Moldova la UE.
„Am vorbit și despre noi posibilități de cooperare în domeniul economic, fortificarea parteneriatelor în domeniul afacerilor. Italia este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai Republicii Moldova, comerțul nostru cifrându-se la circa 690 milioane euro.
Am discutat și rolul foarte important pe care îl joacă diaspora noastră din Italia și pașii următori care urmează să îi întreprindem pentru ca acordul în domeniul securității sociale să intre în vigoare. Acest acord a fost semnat în luna iunie 2021, iar la 10 martie curent Consiliul de miniștri din Italia a aprobat documentul, urmând să fie ratificat de către Legislativul italian”, a spus ministrul Nicu Popescu.
Foto: MAEIE
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, îl va găzdui la Chișinău pe președintele Republicii Cehe, Petr Pavel
Peste 2000 de oameni au dat start programului guvernamental de împădurire de primăvară. Generația Pădurii a plantat 130 de mii de puieți, în satul Geamăna, Anenii Noi
Premierul Dorin Recean, la evenimentul de comemorare a eroilor căzuți la Coșnița: „Să păstrăm memoria celor care și-au apărat neamul, dreptul de a trăi în pace și să ne putem alege singuri viitorul”
Doina Nistor a fost învestită în funcția de viceprim-ministră, ministră a Dezvoltării Economice și Digitalizării
Doina Nistor, noua ministră a Dezvoltării Economice și Digitalizării, a depus jurământul de învestire în funcție
Președinta Maia Sandu a primit scrisorile de acreditare ale noului ambasador al Ucrainei în Republica Moldova
Guvernul a aprobat reglementarea tarifelor de roaming cu statele UE: În cel mult 5 ani, tarifele vor putea fi eliminate complet
Guvernul a aprobat înființarea Consulatelor Generale în Sacramento și Chicago, SUA
Peste 115 milioane de lei vor fi alocate pentru lichidarea consecințelor calamităților naturale din iunie - septembrie 2024
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu o delegație a Adunării Parlamentare a NATO
Oficial rus: ONU, dar şi alte ţări vor fi implicate în discuţii privind Ucraina
O femeie din Otaci a ajuns la spital cu arsuri în urma unei deflagrații
Președintele interimar al Senatului României la Chișinău: „România va continua să sprijine Republica Moldova pe toate palierele”
Tablourile pictorului Teodor Buzu vor fi vernisate în Cehia
România și Republica Moldova vor introduce controlul comun la punctul de trecere Galați – Giurgiulești
Operațiunea „ARSENAL”: Circa 580 de persoane, amendate pentru încălcări privind modul de deținere, port și folosire a armei
Președinta Maia Sandu convoacă, astăzi, o nouă ședință a Consiliului Suprem de Securitate
Percheziții la un viceprimar al mun. Orhei într-un dosar de finanțare ilegală a campaniei electorale pentru funcția de bașcan al Găgăuziei
ANOFM îndeamnă angajatorii să declare locurile de muncă vacante
Unirea din 27 martie, 1918. Agenția Națională a Arhivelor oferă acces la fondul Sfatului Țării
Limitarea utilizării coroanelor funerare din plastic, pe agenda autorităților, ecologiștilor, bisericii și societății civile
Încă un administrator a fost condamnat în dosarul „Banca de Economii” SA
ANSA atenționează asupra utilizării pesticidelor în tratarea culturilor agricole. Recomandările specialiștilor
Reconstrucția pasajului rutier situat pe drumul R6 Chișinău-Orhei-Bălți va fi finalizată la sfârșitul lunii mai
Un atac cu rachete rusești asupra oraşului ucrainean Sumî s-a soldat cu circa 90 de răniţi