Vicepremierul Nicu Popescu a participat la reuniunea miniștrilor afacerilor externe ai statelor membre GUAM
Chişinău, 21 dec. /MOLDPRES/. Șeful diplomației Republicii Moldova Nicu Popescu a participat în format de videoconferință la cea de-a 40-a reuniune a miniștrilor afacerilor externe ai statelor membre GUAM, eveniment care a marcat finalul deținerii președinției în exercițiu a organizației de către țara noastră, informează MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.
Președinția Republicii Moldova în cadrul GUAM a coincis cu cea de-a 25-a aniversare a Organizației, fapt ce a permis țării noastre reînnoirea angajamentelor față de valorile și obiectivele organizației: democrație, stat de drept, respectarea drepturilor omului, consolidarea securității și stabilității regionale, aprofundarea integrării europene pentru a crea un spațiu comun de securitate, stimulare economică și cooperare umanitară.
„Am susținut și continuăm să susținem valorile pe care a fost fondată organizația, în special pe fundalul invaziei brutale a Ucrainei de către Rusia. Țara noastră, inclusiv în format regional, a condamnat cu fermitate războiul și rămâne solidară cu Ucraina în lupta sa pentru libertate și democrație. Rămânem fermi în sprijinirea independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei și vom continua să asigurăm siguranța și bunăstarea a peste 80 de mii de refugiați din Ucraina care locuiesc în Moldova, să oferim asistență umanitară, să asigurăm căile de solidaritate și să facem tot posibilul pentru a fi un contribuitor la stabilitatea regională
În cadrul GUAM am avut contacte excelente cu toate statele membre, cu organizațiile internaționale și regionale. Am realizat un șir de progrese în activitatea sectorială, reunind grupuri de lucru privind situațiile excepționale, transport, știință și educație, comunicare strategică și comerț”, a spus oficialul moldovean.
Foto: MAEIE
Ponderea programelor TV în limba română și a conținutului autohton în spațiul audiovizual va crește
Măsuri legislative pentru asigurarea autonomiei procurorilor specializați, votate de Parlament în prima lectură
Premierul Vasile Tofan a discutat cu o delegație internațională de experți despre parcursul european și dezvoltarea economică a Republicii Moldova
Votat în prima lectură: persoanele cu dizabilități din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadoarea Turciei, Nazmiye Başaran
Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: în Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei
Guvernul a prezentat propunerea noii hărți administrativ-teritoriale
Mesajul Președintei Maia Sandu de la Moldova Security Forum
Ordinea de zi a ședinței plenare din 8 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului
Consolidarea cooperării și schimbului de bune practici între secretariatele parlamentelor Republicii Moldova și României în sprijinul procesului de aderare a țării noastre la UE
Președinția a publicat registrul cadourilor primite în iulie-septembrie 2026, care rămân în patrimoniul instituției sau pot fi răscumpărate
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ambasadorul SUA, Mark Burkhalter, au discutat despre consolidarea parteneriatului moldo-american
Persoanele cu dizabilități severe din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș
Toate persoanele cu dizabilități din copilărie vor putea beneficia concomitent de pensia de dizabilitate și de pensia de urmaș
Prim-ministrul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentații companiilor de construcții: „Vrem mai multe investiții, mai multe proiecte și mai multe locuințe accesibile”
Președinta Maia Sandu a discutat cu Prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin, despre negocierile de aderare la UE și relațiile bilaterale
Elevii din Ucraina vor avea dreptul la studii în română și în alte limbi ale UE. Rada Supremă a adoptat o lege privind drepturile minorităților naționale
CNAM a transferat în avans peste 1 miliard de lei pentru serviciile medicale oferite populației în luna octombrie
Investiții pentru pregătirea specialiștilor. Vasile Tofan: „Meseriile bine învățate aduc salarii mai bune acasă"
Peste 15.000 de persoane au solicitat ambulanța în prima săptămână din octombrie
Salariile judecătorilor, în atenția CSM. Consiliul solicită revizuirea formulei de calcul
VIDEO // Opt persoane, reținute într-un dosar de escrocherie și spălare de bani. Cinci call-centre, destructurate de organele de forță
FOTO // Patrimoniul cultural, desenat pe asfalt de copiii din Chișinău
VIDEO // Expoziţiile Moldagrotech și Farmer 2026 vor prezenta soluții pentru eficientizarea activității agricole
FOTO // Peste 1.000 de oameni au participat la Marșul Familiei din Chișinău
FOTO // Prejudiciu de peste 375 mii de lei în urma tăierii ilegale a 357 de arbori la Leova
Locuitorii din cinci localități ale raionului Telenești vor beneficia de screening pulmonar gratuit
Relațiile Republicii Moldova cu Norvegia și Turcia, discutate de Igor Grosu cu ambasadoarele celor două state
FOTO // Foaia de parcurs pentru aderarea la UE, discutată de Cristina Gherasimov cu societatea civilă
O femeie din Chișinău, victima unei escrocherii telefonice. A transferat aproape 300 000 de lei unor persoane necunoscute