ro

 

Oficial
19 Iulie, 2026 / 19:12
/ 07 Septembrie, 2021

Vicepremierul Nicu Popescu la București: „Ne propunem să fortificăm parteneriatul nostru strategic pentru integrarea europeană”

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 7 sep. /MOLDPRES/. Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene în cadrul vizitei la București a desfășurat astăzi consultări bilaterale cu omologul român Bogdan Aurescu, în cursul primei sale vizite în străinătate în calitate de șef al diplomației moldovene. Miniștrii de Externe au evidențiat că Republica Moldova și România sunt unite printr-o legătură extrem de trainică - comunitatea de limbă, cultură și istorie, comunică MOLDPRES.

Biroul de presă al MAEIE a relatat agenției că oficialii au convenit asupra acțiunilor concrete ce țin de dinamizarea relațiilor dintre cele două state, precum organizarea în timpul apropiat a unei ședințe comune a Guvernelor R. Moldova și României, elaborarea unui nou program de asistență nerambursabilă, care să îndeplinească funcțiile Acordului de 100 milioane euro, semnat în 2010 și avansarea în implementarea unor proiecte ambițioase în domenii precum dezvoltarea comercial-economică, infrastructură, sănătate, mediu și alte domenii de interes comun. 

Șefii celor două diplomații au discutat, de asemenea, despre modalitățile de accelerare a proiectelor prioritare de pe agenda comună precum interconectarea sistemelor electroenergetice pe linia Isaccea - Vulcănești - Chișinău, construcția podului rutier Ungheni (Moldova) - Ungheni (România), necesitatea implementării cât mai rapide a Acordului privind reglementarea construirii unor apeducte. 

Vicepremierul moldovean a subliniat că trebuie să lucrăm împreună, în mod susținut, pentru avansarea și operaționalizarea acestor obiective concrete. Totodată, oficialul a punctat că Guvernul de la Chișinău este determinat să creeze condiții optime pentru ca investitorii din România și din UE să se simtă confortabil, investițiile române fiind miza procesului de modernizare a Republicii Moldova. 

Miniștrii de Externe au convenit să intensifice acțiunile concrete menite să dezvolte și să fortifice parteneriatul strategic pentru integrarea europeană. În perspectiva viitorului Summit al Parteneriatului Estic din decembrie anul curent, vicepremierul Nicu Popescu a evidențiat că autoritățile de la Chișinău mizează pe susținerea deplină a părții române pentru reflectarea cât mai substanțială, în acest context, a obiectivelor și așteptărilor Moldovei. 

Ministrul Nicu Popescu a punctat și interesul reactivării într-o perspectivă apropiată a formatului Grupului de prieteni ai Republicii Moldova în cadrul Uniunii Europene, co-prezidat de România și Franța. Totodată, oficialii au discutat și despre posibilitatea negocierii unui acord privind liberalizarea prețurilor la roaming între Moldova și România, iar în perspectivă - acorduri similare și cu alte state membre ale UE. 

Miniștrii Nicu Popescu și Bogdan Aurescu au abordat și problemele de securitate regională, inclusiv procesul de reglementare transnistreană. 

La final, șeful diplomației moldovene a exprimat gratitudine omologului român pentru asistența consistentă oferită în combaterea pandemiei de COVID-19. Fiecare al doilea vaccin administrat în Republica Moldova a fost oferit cu generozitate de către România.

Foto: MAEIE


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Consolidarea capacităților instituționale în domeniul gestionării fondurilor europene

/ Acum 5 zile

Președintele Parlamentului s-a întâlnit cu șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Falk Lange, care își încheie mandatul în Republica Moldova

/ Acum 5 zile

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la Forumul Politic la Nivel Înalt al ONU: „Dezvoltarea durabilă este o alegere strategică pentru Republica Moldova”

/ Acum 5 zile

Maia Sandu, la reuniunea Coaliției de Voință: „Securitatea Ucrainei este securitatea Moldovei”

/ Acum 6 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu directorul Biroului de Cooperare al Elveției, Guido Beltrani

/ Acum 6 zile

Prim-ministrul interimar Eugeniu Osmochescu conduce delegația Republicii Moldova la cea de-a treia Conferință Interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană 

/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu participă la reuniunea Coaliției de Voință de la Paris

/ 11 Iulie, 2026

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și ale G7 acreditați în Republica Moldova

/ 11 Iulie, 2026

Președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan drept candidat la funcția de Prim-ministru

/ 10 Iulie, 2026

În atenția mass-media! Șefa statului va susține un briefing de presă mâine, 11 iulie

/ 10 Iulie, 2026

Bootcamp-ul Programului comun de stagii al Uniunii Europene și al Guvernului Republicii Moldova

/ 10 Iulie, 2026

Întrevederea secretarului de stat al Guvernului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Croația

/ 10 Iulie, 2026

Participarea vicepremierului pentru reintegrare la o masă rotundă dedicată procesului de reglementare a conflictului transnistrean, organizată la Vilnius

/ 10 Iulie, 2026

Republica Moldova a realizat peste 90% din măsurile de reformă, planificate pentru prima jumătate a anului 2026. Rezultatele urmează să fie validate de Comisia Europeană