ro

 

Oficial
07 Septembrie, 2026 / 22:12
/ 20 Mai, 2021

Vicepremierul Olga Cebotari a avut o întrevedere Ambasadorul Regatului Suediei în Republica Moldova, Anna Lyberg

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 20 mai. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul în exercițiu Olga Cebotari s-a întâlnit astăzi cu Ambasadorul Regatului Suediei în Republica Moldova, Anna Lyberg, comunică MOLDPRES. 

Potrivit Biroului politici de reintegrare, în cadrul întrevederii s-a discutat un spectru larg de subiecte, inclusiv temele actuale ce figurează pe agenda procesului de negocieri pentru reglementarea transnistreană, dar și evoluția situației în dosarul transnistrean, prin prisma exercitării de către Suedia a Președinției în exercițiu a OSCE pentru anul 2021.

Viceprim-ministrul a menționat necesitatea continuării proiectelor lansate întru soluționarea celor mai acute probleme în interesul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, mizând totodată, pe obținerea unor rezultate tangibile în cadrul negocierilor.

Oficialii și-au exprimat deschiderea pentru avansarea în direcția unui parteneriat constructiv la nivelul autorităților guvernamentale, reiterând disponibilitatea ambelor țări de a continua interacțiunea pe diverse domenii întru a îmbunătăți viața cetățenilor de pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

foto: Biroul de reintegrare


 
Ultimele Știri
/ Acum 6 zile

Vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a participat la careul solemn consacrat începutului noului an școlar la Liceul Teoretic „Evrika” din Rîbnița

/ Acum 7 zile

Marea Dictare Națională a reunit 3.500 de persoane din întreaga țară de Ziua Limbii Române

/ 28 August, 2026

Premierul Vasile Tofan, la Expoziția Națională „Produs Autohton”: „Guvernul va fi aliatul și ambasadorul antreprenorilor care au curajul să producă aici, acasă” 

/ 28 August, 2026

Președinta Maia Sandu a conferit distincții de stat cu prilejul Zilei Independenței

/ 28 August, 2026

Miniștrii Claudiu Năsui și Eugen Osmochescu au depus jurământul de învestire în funcție

/ 28 August, 2026

Noii miniștri ai Agriculturii și Industriei Alimentare și Dezvoltării Economice și Digitalizării au depus jurământul de învestire

/ 27 August, 2026

Declarațiile Președintei Maia Sandu la conferința de presă comună cu Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, și Președintele României, Nicușor Dan

/ 27 August, 2026

35 de ani de Independență: Peste 2.000 de militari și reprezentanți ai instituțiilor de forță au defilat la Parada din PMAN

/ 27 August, 2026

Noii miniștri ai Dezvoltării Economice și Digitalizării și Agriculturii și Industriei Alimentare depun mâine, ora 10:00, jurământul de învestire

/ 27 August, 2026

Președinta Republicii Moldova a adus un omagiu celor care au apărat independența țării

/ 27 August, 2026

Premierul Vasile Tofan, de Ziua Independenței: „Să prețuim drumul parcurs și să construim în continuare țara noastră”

/ 27 August, 2026

Președinta Maia Sandu, de Ziua Independenței: „Lucrurile mari le putem face doar împreună”

/ 26 August, 2026

Republica Moldova sărbătorește 35 de ani de la proclamarea independenței

/ 26 August, 2026

Reformele democratice și parcursul european al Republicii Moldova, discutate de președintele Parlamentului și noua șefă a Oficiului Consiliului Europei la Chișinău