ro

 

Politică
15 Octombrie, 2026 / 23:41
/ 08 Octombrie, 2020

3 287 140 de cetățeni au fost înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 8 oct. /MOLDPRES/. Numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor la etapa încheierii procedurii de actualizare a listelor electorale este de 3 287 140, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, din numărul total de alegători, 2 798 306 de persoane sunt atribuite pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II.

Diferența cuprinde persoanele care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării (232 631) și cetățenii cu drept de vot având domiciliul înregistrat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului (256 203).

Conform legislației în vigoare, în prezent are loc tipărirea listelor electorale de bază, care se transmit de către CEC autorităţilor administraţiei publice locale cu cel puţin 22 de zile înainte de ziua alegerilor.

De asemenea, alegătorii pot să verifice corectitudinea înscrierii datelor din listele electorale atât la biroul electoral al secției de votare care corespunde domiciliului sau reședinței valabile, cât și pe pagina web oficială a CEC, accesând butonul „Verifică-te în Registrul de Stat al Alegătorilor" sau direct pe liste.cec.md, selectând regiunea, localitatea și secția de votare la care sunt arondați.

Sursă foto: zdg.md


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Învățământul profesional tehnic din R. Moldova va fi modernizat cu sprijinul UE. Maia Sandu: „Un exemplu al beneficiilor pe care le aduce parcursul european”

/ Acum 4 zile

VIDEO // Premierul Vasile Tofan: „R. Moldova trebuie să investească în securitatea țării și să fortifice capacitățile Armatei Naționale, în pofida resurselor bugetare limitate”

/ Acum 5 zile

VIDEO // Președinta Maia Sandu: „Agenda noastră internă presupune pregătirea R. Moldova pentru semnarea tratatului de aderare la UE către sfârșitul anului 2028”

/ Acum 5 zile

Nicu Popescu: „O Uniune Europeană mai funcțională și extinsă, din care să facă parte și Republica Moldova, este în beneficiul tuturor”

/ Acum 6 zile

Speakerul Igor Grosu: „Modernizarea Armatei Naționale și adaptarea capacităților de apărare la noile realități de securitate impun actualizarea documentelor strategice”

/ Acum 6 zile

Directoarea Biroului Fundației Konrad Adenauer din R. Moldova, Brigitta Triebel: „Dialogul din cadrul Forumului de Securitate trebuie să se transforme în acțiuni concrete”

/ Acum 6 zile

Șefa Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, Agne Gleveckaite: „Forumul de securitate a generat idei valoroase, care vor ajuta R. Moldova să devină mai rezilientă și mai sigură”

/ Acum 6 zile

Secretarul de stat al MAE, Valeriu Mija: „R. Moldova este ferm angajată pe calea spre UE și are determinarea de a face parte dintr-o Europă mai sigură”

/ Acum 6 zile

Moldova Security Forum 2026 // Stanislav Secrieru: „Strategia Rusiei nu vizează doar câștigarea alegerilor, ci subminarea încrederii în democrație”

/ Acum 6 zile

Republica Moldova este pregătită să deschidă următoarele patru clustere de negociere cu UE, afirmă Mihai Popșoi

/ Acum 6 zile

Moldova Security Forum 2026 // Secretarul general adjunct al NATO: „O Moldovă puternică, stabilă și rezilientă contribuie la stabilitatea și reziliența de la granița NATO”

/ Acum 6 zile

Alegeri în Găgăuzia: 83 de candidați, înregistrați pentru Adunarea Populară

/ Acum 6 zile

Comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius la Moldova Security Forum: „Moldova poate conta pe sprijinul UE în domeniul securității și apărării"

/ Acum 6 zile

Moldova Security Forum 2026 // Serghei Diaconu: „Reziliența nu se caracterizează doar prin prevenirea șocurilor, ci și prin capacitatea sistemică de a menține funcțiile de bază"