Antony J. Blinken: Republica Moldova merită gratitudinea comunității internaționale
Chişinău, 6 mar. /MOLDPRES/. Republica Moldova merită gratitudinea comunităţii internaţionale pentru implicarea imediată în gestionarea crizei refugiaţilor care fug din calea războiului din Ucraina, de aceea Administraţia Biden va oferi 2,7 miliarde de dolari susţinere financiară pentru asistenţă umanitară, de care va beneficia şi Moldova, a declarat Secretarul de Stat al SUA, Antony J. Blinken, în cadrul conferinţei de presă, susţinută împreună cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, după întâlnirea avută astăzi la Chişinău, transmite MOLDPRES.
„Ţările au dreptul să-şi aleagă viitorul, iar Republica Moldova a ales calea democraţiei şi apropierea de instituţiile europene şi noi apreciem acest lucru. Comunitatea internaţională are misiunea să susţină Republica Moldova”, a spus oficialul american.
De asemenea, şeful diplomaţiei americane a spus că vor fi sprijinite negocierile privind regiunea transnistreană şi găsirea unor soluţii care să garanteze independenţa Republicii Moldova şi un statut special regiunii.
Referindu-se la cererea depusă de ţara noastră pentru aderarea la Uniunea Europeană, Antony J. Blinken a relevat că SUA sprijină aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi susţine tot ce s-a făcut până acum. „Aplaudăm această aspiraţie şi vom ajuta cu expertiza necesară, inclusiv în ceea ce ţine de independenţa energetică, factor foarte important ca un stat să fie cu adevărat independent. Am văzut ce se poate întâmpla când un stat se bizuie doar pe o sursă, de aceea vom ajuta Moldova să consolideze acest sector”, a subliniat sursa citată.
La rândul său, Maia Sandu a mulţumit Statelor Unite, care în cele trei decenii de independenţă a oferit ţării noastre asistenţă de peste 1,7 miliarde de dolari. „Ne-aţi susţinut ca stat, ne-aţi susţinut rezilienţa, competitivitatea, avansarea pe calea democraţiei, unde fiecare om poate gândi liber. Mi-aş fi dorit să ne întâlnim în timp de pace, ca să vorbim despre calea parcursă şi planurile de viitor în relaţiile noastre, însă, din păcate, ziua de 24 februarie ne-a dat peste cap planurile”, a remarcat şeful statului.
„Moldova a întins prima o mână de ajutor refugiaţilor din Ucraina, mare parte femei şi copii. Structuri guvernamentale, serviciile de forţă, societatea civilă, mii de voluntari şi cetăţeni acordă ajutor oamenilor care fug din calea războiului. Avem obligaţia morală să ajutăm şi o vom face cât ne vor ţine puterile”, a declarat preşedintele.
Maia Sandu a mai spus că vom putea ajuta mai mult doar cu eforturile comune ale partenerilor, precum şi a unei expertize a specialiştilor internaţionali care au experienţă în gestionarea crizelor de refugiaţi. „Sper ca turneul pe care îl întreprindeţi în regiune va contribui, împreună cu vizitele altor oficiali, la stabilirea păcii”, a conchis preşedintele Republicii Moldova.
Secretarul de Stat al Statelor Unite ale Americii, Antony J. Blinken, efectuează o vizită la Chișinău în cadrul unui turneu european în șase țări. Agenda discuțiilor a inclus sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru eforturile țării noastre de a oferi asistență refugiaților ucraineni ca urmare a războiului din țara vecină, precum și susținerea de către partenerii americani a proceselor democratice, a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.
Sprijinul UE pentru avansarea reformelor în procesul de integrare europeană, reconfirmat la Chișinău de Comisara Hadja Lahbib: „Puteți miza pe noi la fiecare pas”
Șapte localități vor avea alegeri locale noi pe 1 noiembrie. CEC a constituit consiliile electorale
Comisara Europeană Hadja Lahbib, în discuții cu premierul Vasile Tofan: „O societate în care fiecare persoană este respectată devine mai prosperă”
INTERVIU MOLDPRES // Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Reintegrarea nu se produce printr-o singură decizie. Cetățeanul trebuie să simtă că apropierea de malul drept îi aduce beneficii”
Progresele înregistrate în implementarea reformelor, discutate de președinta Maia Sandu cu Hadja Lahbib, comisara europeană pentru Egalitate
Comisara europeană Hadja Lahbib, în prima sa vizită la Chișinău: „Republica Moldova este un partener important în consolidarea rezilienței Europei”
Senatorii români, în sprijinul Parlamentului de la Chișinău. Cooperarea legislativă, pe agenda vizitei
Acces mai larg la informațiile cadastrale și reguli noi pentru reparcelarea terenurilor. Proiectul, aprobat în prima lectură
Adrian Băluțel preia funcția de copreședinte al Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – UE. Parlamentul a modificat componența delegațiilor
Cum vor fi selectați viitorii judecători ai Curții Constituționale. Parlamentul schimbă regulile
Igor Grosu: Alegerile din Găgăuzia trebuie să fie corecte. „Nu vom tolera nicio schemă și nicio tentativă de cumpărare sau mituire”
Deputații au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va merge la Budapesta pentru a convinge autoritățile ungare să sprijine deschiderea clusterelor de negocieri cu UE
Igor Grosu, despre reforma administrației publice locale: „Noua hartă administrativă a Moldovei va avea mai puțin de 10 regiuni”
Bugetul asigurărilor sociale a acumulat venituri de peste 35 de miliarde de lei în primele opt luni ale anului
Președinta Comisiei Europene propune crearea unui Consiliu european de securitate
Republica Moldova, printre statele în perspectiva extinderii UE. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: „Trebuie să recâștigăm inima europenilor”
Republica Moldova va lansa Sistemul e-consulat, pentru a moderniza modul de prestare a serviciilor consulare pentru cetățenii din diasporă
Măsurile speciale de acces la Aeroportul din Chișinău rămân în vigoare până pe 17 septembrie
VIDEO // Reforma justiției și combaterea corupției, în centrul discuțiilor la un forum de la Chişinău cu participare internațională
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026
Investiții de 326 de milioane de lei pentru modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și 17 milioane de euro pentru cele din Bălți
LIVE // Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prezintă în Parlamentul European discursul privind Starea Uniunii
Lucrările de modernizare a sistemelor de alimentare cu energie termică din Chișinău și Bălți vor fi declarate de utilitate publică de interes național
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării are un nou secretar de stat
Guvernul a numit noi directori la SFS, CNAM, APP și AIPA
Guvernul anunță noi numiri la conducerea Serviciului Fiscal de Stat, APP, CNAM și AIPA
Ministerul Muncii și Protecției Sociale vine cu precizări: „Înscrierile pentru compensațiile la energie vor începe la 2 noiembrie”
Cronica ARHIVELOR // Dosare despre Rebeliunea de la Tatarbunar din 1924, digitizate și disponibile online
Parlamentul European aprobă liberalizarea temporară a comerțului pentru produsele armenești