Chișinăul a solicitat Tiraspolului producerea unui volum de energie cât mai mare pentru malul drept al Nistrului
Chişinău, 2 dec. /MOLDPRES/. Chișinăul a solicitat Tiraspolului producerea unui volum de curent electric cât mai mare pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului. Declarația a fost făcută astăzi de către viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian, după întrevederea de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, la Chișinău, transmite MOLDPRES.
În cadrul unui briefing de presă, oficialul a subliniat că grupurile responsabile de sectorul energetic și-au încheiat recent negocierile. „Pentru noi este important să fie stabilit un preț pentru energie cât mai mic, astfel încât cetățenii și întreprinderile să poată face față facturilor. Chișinăul a venit cu cinci propuneri. În următoarele zile vor avea loc discuții suplimentare. Totuși, avem așteptări moderate din partea Tiraspolului”, a spus Oleg Serebrian.
Totodată, potrivit vicepremierului pentru reintegrare, în cadrul întrevederii, s-a discutat despre stabilitatea rețelelor energetice în contextul deconectărilor avariate. „Rețele electrice nu pot fi supuse unor șocuri repetate prea puternice, întrucât gradul de uzură al infrastructurii energetice de pe ambele maluri, pe alocuri, este destul de mare”, a menționat Oleg Serebrian.
În cursul reuniunii s-a discutat și despre libertatea de circulație, importul de medicamente în regiunea transnistreană și dinamizarea procesului de negocieri.
Până la finele anului curent, reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană urmează să desfășoare încă o rundă de negocieri, întrucât pe 31 decembrie expiră mai multe înțelegeri aprobate anterior, printre care accesul fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile agricole.
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu directoarea regională a UNFPA: „Vom consolida mecanismele de protecție pentru a răspunde necesităților cetățenilor”
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri: „Uniformizarea regimului fiscal va continua, în pofida reacției de la Tiraspol”
Deputații se întrunesc joi în prima ședință plenară a sesiunii de toamnă. Pe agendă sunt 17 proiecte
CEC a aprobat Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare a alegerilor pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei
Ministrul Mihai Popșoi respinge acuzațiile ambasadorului agreat al Rusiei: „Republica Moldova investește în apărare pentru a-și proteja suveranitatea și integritatea teritorială”
Chișinăul va transmite Rusiei o notă de protest privind deschiderea neautorizată a unor secții de vot pentru alegeri. Mihai Popșoi: „Reprezintă un demers neprietenos”
GALERIE FOTO // Ședința Guvernului din 2 septembrie: decizii pentru armonizarea legislației cu normele UE și sprijin pentru cetățeni
VIDEO // Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu: „În 2027, vor rămâne după amalgamare 292 de primării”
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu Andrii Sybiha: „R. Moldova și Ucraina sunt pregătite să deschidă toate clusterele de negociere și contează pe sprijinul statelor UE”
Președinta Maia Sandu, solidaritate cu Germania după atacul cu dronă de la Leipzig: „Scopul este de a testa limitele Europei”
CEC a stabilit data alegerilor pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei. Scrutinul va avea loc pe 15 noiembrie, în aceeași zi cu alegerile pentru Adunarea Populară
Locuitorii din UTA Găgăuzia vor merge pe 15 noiembrie la urne pentru a alege deputații în Adunarea Populară. CEC a stabilit repartizarea celor 35 de mandate
Reglementarea transnistreană, pe agenda întrevederii șefului diplomației, Mihai Popșoi, cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova
Chișinăul are cei mai mulți alegători. Datele CEC privind Registrul de Stat al Alegătorilor
Circulație sistată temporar pe Aleea Gării. Continuă filmările pentru „Blestemul Mariei Drăgan”
Produsele de igienă vor rămâne la cota redusă de TVA
FOTO // Ziua Armatei Naționale, marcată la Chișinău, Bălți și Cahul
Cod Galben de ploi puternice cu descărcări electrice în Republica Moldova
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un automobil
FOTO // VinOpera 2026: Muzica clasică și vinul, într-o experiență culturală la Bulboaca
Olimpismul și Războiul Rece, într-o nouă cercetare semnată de Sergiu Gurin
Tot mai mulți copii din stânga Nistrului aleg școlile cu predare în limba română
FOTO // Șase autori, premiați la Chișinău pentru contribuția la literatura română contemporană
VIDEO // Trei cetățeni indieni urmau să treacă ilegal Prutul. Un moldovean, reținut
FOTO // Condiții mai bune de cazare pentru studenții AMTAP. Etajul II al căminului de pe strada Armenească, renovat
Zelenski îi propune Rusiei o suspendare a loviturilor aeriene în timpul vizitelor emisarilor americani la Kiev și Moscova
Stocurile de manuale disponibile în școli vor fi colectate și redistribuite. Ministerul pregătește și noi achiziții
Vreme instabilă la sfârșit de săptămână. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată și descărcări electrice
Instituțiile de învățământ din întreaga țară vor desfășura Decada Valorilor Naționale
Noi cazuri de escrocherii semnalate de polițiști. O femeie din Chișinău, deposedată de 52 000 de euro