Conducerea țării a comemorat eroii căzuți în conflictul armat de pe Nistru
Chişinău, 2 mar. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova Maia Sandu, speakerul Zinaida Greceanîi și premierul interimar Aureliu Ciocoi au participat astăzi la evenimentul consacrat Zilei Memoriei și Recunoștinței, comunică MOLDPRES.
În discursul ținut, șeful statului a menționat că astăzi este “o zi în care durerea pierderii întâlnește speranța”. „Speranța într-un viitor pașnic, reîntregit, un viitor cu răni cicatrizate. Un viitor pentru care trebuie să lucrăm împreună, zi de zi. Un viitor în care fiecare se simte respectat și se simte sigur pe el și pe oamenii din jur. Conflictul de pe Nistru s-a abătut asupra noastră din senin. Un râu care unea maluri, comunități, oameni și aducea beneficii economice enorme s-a transformat într-o cumpănă. Am pierdut vieți omenești, am pierdut liniștea din familii, am plătit și continuăm să plătim pentru acest conflict menținut artificial. Între oamenii de pe cele două maluri nu există neînțelegeri. Suntem la fel. Suntem cu toții victimele corupției regionale, care folosește acest conflict pentru a câștiga averi prin contrabandă, delapidare, trafic ilegal de bunuri. Știm cu toții că, pe seama sutelor de mii de nenorociri generate de acest conflict, sunt câțiva oameni care se îmbogățesc. Unii dintre ei, chiar aici în Chișinău”, a opinat Sandu.
Și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a menționat că prin manifestarea de astăzi, este continuată tradiția onorării memoriei celor căzuți în conflictul armat din anul 1992, “probabil cel mai dureros episod din istoria modernă a țării”.
„Avem obligația morală să-i comemorăm pe cei care nu mai sunt cu noi, eroii care și-au jertfit viața pentru independența Republicii Moldova. Totodată, astăzi este ziua când putem să ne întâlnim cu veteranii, să le exprimăm recunoștința și să ne cerem iertare pentru tinerețea tulburată, pentru amintirile ce dor. Vă datorăm faptul că avem un stat, un steag, un imn. Iar această datorie nu poate fi apreciată în valori materiale, ea este nemăsurabilă și mereu va rămâne așa. Noi nu putem schimba istoria. Dar putem învăța din ea: să nu repetăm greșeli care se soldează cu drame și tragedii și să facem lucrurile mai bine. Într-o țară atât de mică, ar fi o mare iresponsabilitate și lipsă de înțelepciune să nu putem păstra armonia și pacea, mai ales că au fost dobândite cu un preț atât de mare”, a spus Gracianîi.
Șeful interimar al Cabinetului de miniștri, Aureliu Ciocoi, a precizat că va face tot posibilul ca eroismul de care au dat dovadă participanții la conflictul de pe Nistru să fie studiat de copii și a precizat că tot astăzi se împlinesc și 29 de ani de la aderarea țării noastre la ONU.
Conflictul din regiunea transnistreană a izbucnit pe 2 martie 1992. Încetarea focului a avut loc la 21 iulie 1992, după semnarea unui acord dintre Republica Moldova şi Federația Rusă. La război au participat aproximativ 28 de mii de combatanți, militari și rezerviști ai Armatei Naționale, angajați ai Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului de Informații şi Securitate, sute de voluntari și civili. Și-au pierdut viața circa patru sute de cetățeni, iar aproape 1200 au fost răniți. Acest conflict s-a soldat și cu persoane dispărute, inclusiv din rândul populației civile.
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: R. Moldova se aliniază măsurilor restrictive impuse de Marea Britanie infrastructurii ruse de criminalitate cibernetică
DOC // Republica Moldova se aliniază la măsurile restrictive instituite de SUA împotriva companiilor petroliere ruse
Eurodeputatul Siegfried Mureșan: „Cerem Consiliului UE să progreseze în discuțiile informale cu Republica Moldova”
Ex-premierul Dorin Recean va avea o nouă funcție. Decretul de numire în postul de emisar special a fost semnat de președinta Maia Sandu
Statul va acorda în anul viitor mai mulți bani pentru asistența medicală și medicamente compensate
FOTO// Igor Grosu s-a întâlnit cu Secretarul de Stat al Carolinei de Nord: „O colaborare specială, începută în 1999”
Ex-premierul Dorin Recean, decorat de Volodimir Zelenski. „Ucraina apreciază solidaritatea Moldovei”
Speakerul Igor Grosu salută angajamentul bucureștenilor față de democrație și proiectele comunitare
Igor Grosu, la Chicago: „Comunitatea moldovenilor din America de Nord este unită, energică și unul dintre cei mai buni ambasadori ai Republicii Moldova”
China își reafirmă sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și promite extinderea cooperării economice
VIDEO // Prim-ministrul Alexandru Munteanu răspunde la întrebările cetățenilor: „Vreau ca schimbările în țara noastră să devină vizibile”
Consolidarea relațiilor SUA–Moldova: Igor Grosu și Mihai Popșoi, la Chicago pentru întrevederi cu diaspora, investitori și oficiali americani
Șefa statului revocă distincțiile de stat acordate președintelui Federației de Judo și unui antrenor
China invită Moldova să se alăture „trenului rapid” al dezvoltării. Ambasadoarea Dong Zhihua: „Se deschid noi oportunități”
FOTO // Parcursul european și securitatea regională, discutate de vicepremierul Mihai Popșoi cu partenerii europeni la Haga
La Bender a avut loc ședința experților pe probleme economice și statistice
INTERVIU MOLDPRES // Vicepremierul Eugeniu Osmochescu: „Republica Moldova avansează rapid în procesul de integrare pe Piața Unică Europeană”
Ministerul Culturii lansează campania „Hai Acasă de Crăciun” cu peste 40 de spectacole în toată țara. Programul complet al evenimentelor
Agenția Navală clarifică situația domeniului maritim al R. Moldova și rolul Listei Negre a Memorandumului de la Paris
Germania susține reformele Republicii Moldova și pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană
În localitățile Mașcăuți și Sărătenii Vechi vor fi organizate alegeri
În UTA Găgăuzia a fost formată o nouă Comisie Electorală a autonomiei
ANSP: 40 cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Consiliul Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate a primit un mijloc de transport pentru evaluarea prestatorilor de servicii medicale
Președinta Maia Sandu la Conferința diplomatică pentru instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina: „Dacă agresiunea nu este pedepsită, riscul de noi războaie crește”
Procedura de licitație privind oferirea statutului de producător eligibil mare va fi lansată pe 19 decembrie
FOTO // Guvernul și mediul privat accelerează investițiile strategice în transport și dezvoltare regională. Vladimir Bolea: „Statul nu poate livra singur, iar sectorul privat este un partener strategic”
Trei bebeluși, născuți prematur, au fost externați după 65 de zile de la naștere
Republica Moldova a semnat Convenția privind instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina
Măsurile de combatere a criminalității organizate pentru asigurarea securității cetățenilor, discutate la Guvern