Danemarca va sprijini Moldova în procesul de gestionare a fluxului de refugiați
Chişinău, 11 mar. /MOLDPRES/. Danemarca va sprijini Republica Moldova în procesul de gestionare a fluxului de refugiați. Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei, Jeppe Kofod, în cadrul unei conferințe comune cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, comunică MOLDPRES.
Șeful diplomației de la Chișinău a menționat că, în cadrul discuțiilor, a reiterat necesitățile pe care le are țara noastră pentru a continua să asigure primirea fluxului de refugiați, dar și să asigure ordinea publică și sistemul de sănătate.
El a precizat că de la începutul războiului în Ucraina, în Republica Moldova au intrat peste 309 mii de refugiați. În prezent, peste 131 de mii de cetățeni străini se află pe teritoriul țări, dintre aceștia 47 de mii sunt minori. „Nu putem rămâne indiferenți față de tragedia din Ucraina. Vom continua să ajutăm cetățenii ucraineni care se regăsesc pe teritoriul nostru sau doresc să îl tranziteze, și în acest proces contăm pe sprijinul concret al Danemarcei și al Uniunii Europene”, a opinat Nicu Popescu.
Ministrul de Externe al Regatului Danemarcei, Jeppe Kofod, a reiterat că țara sa admiră efortul Republicii Moldova în procesul de gestionare a refugiaților și va veni cu suport. „Danemarca își exprimă sprijinul pentru partenerii săi și condamnă războiul pornit de Putin, care este un atentat la adresa securității europene. Sunt impresionat de solidaritatea manifestată de Republica Moldova. Danemarca va continua eforturile pentru a opri războiul din Ucraina și vreau să vă asigur că sancțiunile împotriva Rusiei vor continua până se va retrage din Ucraina”, a spus oficialul.
Joseph Burkhalter, confirmat de Senatul SUA în calitate de viitor ambasador în Republica Moldova
FOTO // Republica Moldova și Ucraina își consolidează cooperarea vamală pentru securizarea frontierei și integrarea europeană. Reuniune la Moghiliov-Podolsk
VIDEO // Peste 450 de primării au decis amalgamarea voluntară și vor beneficia de fonduri pentru investiții. Igor Grosu: „Este important să depășim blocajele și să dăm o șansă localităților să se dezvolte”
Vicepremierul Mihai Popșoi, la Forumul Diasporei: „Fiecare dintre voi este un ambasador al țării noastre și contribuie la promovarea imaginii Republicii Moldova”
Mesajul premierului pentru cetățenii din diaspora: „Vă încurajez să contribuiți la dezvoltarea Republicii Moldova”
Speakerul Igor Grosu, la Forumul Diasporei: „Republica Moldova demonstrează, prin cetățenii săi de acasă și de peste hotare, că merită să devină parte a marii familii europene”
Forumul Diasporei, desfășurat la Chișinău. Maia Sandu: „Republica Moldova avansează cu viteză spre UE, iar diaspora poate juca un rol important în promovarea și susținerea acestui parcurs”
Adunarea Populară a Găgăuziei trebuie să aibă un mandat deplin. Președinta Maia Sandu: „Alegerile să fie libere și corecte””
Sancțiuni disciplinare după vizita delegației talibanilor în Republica Moldova. Maia Sandu: „Este rușinos că oameni cu funcții înalte nu cunosc politica statului”
Republica Moldova avansează în procesul de integrare europeană. Maia Sandu: „Nu ne blochează niciun stat”
CEC a adoptat mai multe hotărâri privind organizarea alegerilor locale noi și a unui referendum local în satul Delacău, raionul Anenii Noi
DOC // Legea pentru ratificarea Convenției privind instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina, publicată în Monitorul Oficial
Nouă localități din Rezina, care au decis să se unească într-o singură primărie, vor beneficia de stimulente de peste 85 de milioane de lei din partea Guvernului
Republica Moldova și Estonia își reafirmă angajamentul pentru consolidarea cooperării
Maia Sandu îi îndeamnă pe copii să povestească despre cărțile citite în această vară. Cei mai pasionați de lectură, invitați la Președinție
FOTO // Peste 165 de hectare din raionul Dondușeni vor putea fi irigate printr-un nou sistem de alimentare cu apă
Un adolescent din Republica Moldova, salvat de polițiștii români după ce a fost luat de curenții Prutului
Un tânăr a fost condamnat la 23 de ani de închisoare după ce ar fi violat și omorât o femeie la Chișinău
CEC anunță începerea perioadei electorale pentru alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie
Sesiune de informare pentru agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului privind aplicarea TVA și a accizelor asupra mărfurilor introduse în Republica Moldova
Companiile din Moldova, sprijinite să se alinieze la standardele europene de raportare privind sustenabilitatea
VIDEO // Ministrul Mihai Popșoi, despre cooperarea cu România: „Relația strategică dintre cele două state, bazată pe comuniunea de limbă, istorie și tradiție, reprezintă un mare atu pentru țara noastră”
MOLDOVA#35 – Ce am construit // Vicepremierul Eugeniu Osmochescu: „Am parcurs un drum economic complex. Următoarea etapă este integrarea deplină în economia europeană”
AIPA a autorizat plăți în agricultură de peste 1 miliard de lei în prima jumătate a anului 2026
Serviciul Vamal a încasat peste 875 de milioane de lei în ultima săptămână
Peste patru milioane de barili de petrol pe zi trec prin Strâmtoarea Hormuz, în pofida războiului
BTA: Cinci artiști bulgari, incluși într-o expoziție internațională din Arabia Saudită
Peste 12 000 de locuri de muncă, propuse de ANOFM. Chișinău și Bălți, printre localitățile cu cele mai multe posturi vacante
UE pregăteşte pentru toamnă cel mai amplu pachet de sancţiuni împotriva Rusiei
Leul începe săptămâna cu apreciere față de euro și dolar