ro

 

Politică
16 Iulie, 2026 / 04:47
/ 22 Octombrie, 2021

Guvernul intenționează să ceară astăzi instaurarea stării de urgență în sectorul energetic

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 22 oct. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Natalia Gavriliţa a anunţat în această dimineaţă că întruneşte Comisia pentru Situaţii Excepţionale (CSE) şi va cere instituirea în ţară a stării de urgenţă în legătură cu criza energetică. Tot astăzi, premierul va merge în Parlament unde va cere adoptarea stării de urgenţă, ceea ce-i va permite Guvernului mai multe acţiuni pentru a asigura ţara cu gaze şi a depăşi criza, transmite MOLDPRES.

Şefa Cabinetului de miniştri a explicat că situaţia creată a fost cauzată de negocierile cu Gazprom care se mişcă dificil, iar întreprinderea Moldovagaz nu şi-a onorat obligaţiunile şi a admis în ultima perioadă un deficit de 16 milioane de metri cubi de gaze, ceea ce înseamnă 67% din volumul prevăzut. „Moldovagaz nu se ţine de cuvânt şi ne face să ne mişcăm mai repede în direcţia surselor alternative”, a declarat oficialul.

Potrivit Nataliei Gavriliţa, „obiectivul de azi are cinci paşi simpli: 1. Intrăm în CSE care ia decizia de a declara stare de urgenţă, ceea ce permite derogarea de la anumite proceduri şi legi, inclusiv alocarea de bani pentru Energocom, fără a trece procedura de o lună. De asemenea, va fi instituit un Centru de dirijare a stării de lucruri creată. 2. După CSE, se va întruni în şedinţă Guvernul, care va aproba decizia privind instaurarea stării de urgenţă. 3. Voi merge în Parlament pentru a explica deputaţilor necesitatea acestei stări, după care voi cere aprobarea proiectului de lege în acest sens. 4. După votul în Parlament iar se va întrunit Comisia pentru Situaţii Excepţionale, care va decide alocarea mijloacelor financiare către Energocom. 5. La rândul său, Energocom va achiziţiona gaze de la treideri, pentru a completa volumele necesare, asigurând ţara cu gaze”.

Prezent la briefing, vicepreşedintele Parlamentului, Mihai Popşoi, a declarat că „Legislativul a fost ales pentru a proteja interesul cetăţeanului, or, anume pentru asta Parlamentul va vota oferirea pârghiilor necesare Guvernului pentru a răspunde prompt provocărilor create în sectorul energetic”.

„Parlamentul va răspunde solicitării Executivului şi va sprijini toate hotărârile acestuia pentru că avem încredere deplină”, a declarat Popşoi.

La fel, vicespeakerul a îndemnat opoziţia şi partidele extraparlamentare să nu politizeze situaţia, menţionând că „acum trebuie să strângem rândurile şi să nu uităm că toţi suntem promotorii interesului ţării”.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

R. Moldova deschide negocierile pentru Clusterul „Relații externe”. Mihai Popșoi: „Continuăm să muncim pentru a face parte din marea familie europeană”

/ Acum 1 zi

Ambasadorul agreat al Rusiei, convocat la MAE. Oleg Ozerov a primit o notă de protest față de încălcarea gravă a suveranității naționale și față de riscurile create pentru securitatea cetățenilor

/ Acum 1 zi

Republica Moldova pledează pentru accelerarea negocierilor de aderare la UE. Mesajul lui Marcel Spatari la reuniunea COSAC

/ Acum 1 zi

Franța marchează Ziua Națională

/ Acum 2 zile

FOTO // Președinta Maia Sandu, de la Paris: ,,Securitatea cetățenilor și a țării este preocuparea noastră cea mai importantă"

/ Acum 2 zile

Mihai Popșoi: „Planul de Acțiuni al Consiliului Europei reprezintă o investiție strategică în consolidarea democrației și statului de drept”

/ Acum 2 zile

Jumătate dintre partidele politice nu au depus încă rapoartele financiare. Termenul-limită expiră pe 15 iulie

/ Acum 2 zile

FOTO // Vasile Tofan desfășoară consultări pentru elaborarea programului de guvernare: discuții cu miniștrii, asociații de profil, societate civilă și fracțiunile parlamentare

/ Acum 2 zile

VIDEO // Republica Moldova marchează 31 de ani de la aderarea la Consiliul Europei

/ Acum 2 zile

Două sate din raionul Drochia se unesc într-o singură primărie: 14,7 milioane de lei alocate de Guvern pentru dezvoltare

/ Acum 2 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi va participa la Bruxelles la Conferința Interguvernamentală R. Moldova – UE privind Clusterul „Relații externe”

/ Acum 2 zile

MAE condamnă survolarea spațiului aerian de către o dronă rusească: „O încălcare gravă și inacceptabilă”

/ Acum 4 zile

Roman Roșca urmează să preia mandatul vacant de deputat, după demisia lui Alexandru Trubca

/ Acum 4 zile

Reforma APL va continua pe direcția amalgamării voluntare. Precizările făcute de Igor Grosu și Vasile Tofan