Legislativul se va întruni vineri în ședință plenară
Chişinău, 14 apr. /MOLDPRES/. Circa 20 de subiecte vor fi examinate de Parlament, în cadrul ședinței plenare de vineri, 16 aprilie curent. Întrunit astăzi în ședință, Biroul permanent al Legislativului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din săptămâna curentă, comunică MOLDPRES.
În ședința de vineri, deputații vor examina proiectul de lege cu privire la blocul locativ, destinat participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Atomo Electrică Cernobîl; proiectul privind instituirea unor măsuri de susținere a întreprinderilor micro în cazul imposibilității calculării, raportării și achitării impozitelor, taxelor și altor plăți obligatorii; proiectul privind acordarea, cu titlu de excepție, a dreptului la pensie anticipată pentru limită de vârstă; proiectul de lege privind compensarea tarifelor la energia electrică utilizată de consumatorii gospodăriilor casnice.
De asemenea, vor fi dezbătute modificările la Legea privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, la Legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, la Legea privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova, la Legea cu privire la serviciul diplomatic.
foto: Parlament
Aproape 70.000 de buletine de vot, pregătite pentru scrutinul local de duminică
CEC: Astăzi este ultima zi de agitație electorală înaintea alegerilor locale noi și referendumurilor din 17 mai
VIDEO // Vicepremierul Mihai Popșoi, la Sesiunea Ministerială a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei: „Parcursul spre UE este calea pe care mergem cu determinare și speranță”
Moment simbolic la Chișinău. Rezoluția privind instituirea Comitetului de Management al Tribunalului special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei, înmânată ministrului de Externe al Ucrainei, Andrii Sybiha
Secretarul General al Consiliului Europei, la Chișinău: „Fără securitate democratică, celelalte componente ale securității se prăbușesc”
Maia Sandu, mesaj tranșant la sesiunea ministerială a Consiliului Europei: „Rusia este cel mai mare pericol pentru continent”
FOTO // Reuniunea de nivel înalt „2+2” între Consiliul Europei și OSCE s-a desfășurat la Chișinău
VIDEO // Ministra britanică de Externe Yvette Cooper la Chișinău: „Crimele împotriva Ucrainei nu pot rămâne nepedepsite”
Maia Sandu la Sesiunea Ministerială a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei: „Pentru Republica Moldova, aderarea la Uniunea Europeană este un proiect existențial. Pentru Europa, este o investiție în propria securitate”
Irina Gutnic îl provoacă pe Ion Ceban la o dezbatere publică: „Să aibă curajul să spună lucrurile în față”
VIDEO // Bucureștiul susține accelerarea integrării europene a Republicii Moldova. Oana Țoiu: „Este momentul să deschidem capitolele de negociere pentru Moldova”
Guvernul Munteanu nu va demisiona. Maia Sandu respinge afirmațiile opoziției: „Nu există astfel de discuții”
Ministrul de Externe al Ucrainei, la Bălți: „Suntem pregătiți să cooperăm cu Republica Moldova în domeniul apărării și securității”apărare”
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov explică condițiile politice ale integrării europene: „Să vedem întrevederea dintre premierul Ungariei și Zelenski”
VIDEO // Bulgaria a câștigat Eurovision 2026: DARA a triumfat cu „Bangaranga”. Satoshi a urcat pe locul opt
VIDEO // Speakerul Igor Grosu, mesaj înainte de Eurovision: „Vom demonstra că Moldova are talent, voce și oameni care știu să-și reprezinte țara cu demnitate”
Președinta Maia Sandu, în vizită de lucru la Tallinn: „Estonia este un prieten de nădejde și un susținător al parcursului european al Republicii Moldova, de la care avem multe de învățat"
VIDEO // Mesaj de susținere al președintei Maia Sandu înainte de finala Eurovision: „Moldova merită să fie auzită”
Premierul Alexandru Munteanu: „Satoshi duce în finala Eurovision energia, talentul și spiritul unei generații care crede în Republica Moldova și o face auzită în întreaga lume”
FOTO // Lumea familiei prin ochii copiilor. Expoziția „Copil fericit – vis împlinit”, găzduită de Parlament
ADMITERE 2026 // Ziua Ușilor Deschise la Centrul de Excelență în Construcții: Sute de adolescenți au pășit pragul instituției pentru a descoperi profesiile viitorului
Soroca sărbătorește Ziua Europei. Orășelul European invită cetățenii să cunoască valorile și tradițiile diversității culturale ale UE
Noaptea Muzeelor. Parlamentul de la Chișinău își deschide sâmbătă ușile pentru vizitatori
VIDEO // Doi tineri au fost reținuți pentru escrocherie. Victima, prejudiciată cu peste 1 milion de lei
Cronica ARHIVELOR // Maria Bieșu, legenda Operei Naționale, care a cucerit marile scene ale lumii
Președintele Estoniei, Alar Karis, după întrevederea cu Maia Sandu: „Moldova aparține Europei. Apreciem mult că avansați în această cale”
GALERIE FOTO // Ziua Internațională a Familiei marcată printr-un festival la Grădina Botanică din Chișinău
FOTO // Festivalul Familiei, organizat la Chișinău. Premierul Alexandru Munteanu: „În Moldova, familia nu este doar o tradiție, este parte din identitatea noastră”
DOC // Rusia intenționează să ofere cetățenie locuitorilor din regiunea transnistreană. Decizia, calificată drept „propagandistică”
FOTO, VIDEO // Șefa statului Maia Sandu, întâmpinată de președintele eston Alar Karis, la Tallinn