ro

 

Politică
17 Aprilie, 2026 / 22:02
/ 27 August, 2021

Maia Sandu a avut o întrevedere cu preşedinţii României, Poloniei şi Ucrainei

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 27 aug. /MOLDPRES/. Am o plăcere deosebită să găzduiesc trei şefi de stat şi un prim-ministru, care au acceptat invitaţia şi sunt astăzi alături de poporul nostru, la cea de a 30-a aniversare a proclamării Independenţei Moldovei, a relevat astăzi Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul declaraţiilor comune, susţinute împreună cu omologii săi din Polonia, România şi Ucraina, Andrzej Duda, Klaus Iohannis şi Volodimir Zelenski, transmite MOLDPRES.

„Capacitatea noastră de a acţiona ca stat, pe unele segmente a avansat, iar pe altele încă avem mult de lucru. Vom munci în continuare, şi pentru a obţine rezultatele ţintite mizăm pe ajutorul statelor partenere şi prietene. Relaţiile cu vecinii şi prietenii determină viteza şi calitatea dezvoltării noastre ca stat. Prezenţa celor trei preşedinţi azi la Chişinău demonstrează că am reuşit în 30 de ani să construim multe lucruri bune”, a estimat Maia Sandu.

„România a fost primul stat din lume care a recunoscut Republica Moldova. Astăzi sunt aici pentru a reconfirma angajamentul ferm al României de a susţine Moldova pe calea modernizării. Avem o comunitate de limbă, cultură şi istorie, am fost mereu alături de Republica Moldova, am ajutat-o şi acest sprijin rămâne în continuare”, a declarat Preşedintele României, Klaus Iohannis.

La rândul său, Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a urat tot succesul Republicii Moldova. „Suntem adepţii politicii „uşilor deschise” în Uniunea Europeană şi vom susţine Moldova pe calea integrării europene. Trebuie să acceptăm şi să sprijinim ţările apropiate şi care aspiră spre UE”, a menţionat Duda.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a subliniat că ţara sa şi Republica Moldova „marchează 30 de ani de independenţă în condiţii deloc uşoare în ceea ce ţine de securitate”. „Avem multe platforme comune în acest sens şi vom iniţia şi alte programe care să ne consolideze ca state sigure în regiune. Fie ca independenţa să dureze mii de ani, iar în Republica Moldova să domnească pacea, liniştea şi prosperitatea”, a spus şeful statului ucrainean.

Cei trei preşedinţi, precum şi Prim-ministrul Ucrainei, Denys Shmyhal, au participat astăzi la programul festiv şi parada militară, organizate în Piaţa Marii Adunări Naţionale cu ocazia Zilei Independenţei. După festivitate, liderii celor trei state împreună cu gazda, Preşedintele Maia Sandu, au avut o întrevedere multilaterală.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi, discuții cu coordonatoarea rezidentă a ONU în Moldova: „Cooperarea cu ONU ne ajută să devenim mai rezilienți”

/ Acum 2 zile

Republica Moldova își consolidează diplomația economică, sub coordonarea MAE

/ Acum 2 zile

Șeful Misiunii de Parteneriat a UE în Moldova, ambasadorul Cosmin Dinescu, decorat cu medalia „Meritul Diplomatic”

/ Acum 2 zile

O nouă reuniune în formatul „1+1” va avea loc joi la Tiraspol. Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, anunță agenda discuțiilor

/ Acum 2 zile

Activitatea site-ului oficial al Parlamentului a fost sistată temporar din cauza unei defecțiuni

/ Acum 2 zile

Mark Tkaciuk părăsește fracțiunea parlamentară a Blocului „Alternativa”: „Nu înțeleg sensul existenței unei astfel de fracțiuni”

/ Acum 2 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi: „Republica Moldova va părăsi oficial CSI pe 8 aprilie 2027”

/ Acum 2 zile

Un nou cadru de organizare și funcționare a MAE: va fi creat Serviciul relații cu România și Serviciul diplomație cibernetică

/ Acum 2 zile

Aprobat de Guvern: Republica Moldova denunță încă un acord cu CSI

/ Acum 2 zile

Republica Moldova va avea noi ambasadori în Japonia și Kazahstan

/ Acum 3 zile

Vicepreședintele Parlamentului European solicită deschiderea negocierilor pe clustere pentru aderarea R. Moldova la UE: „Alegerile din Ungaria oferă o nouă oportunitate pentru această decizie”

/ Acum 3 zile

VIDEO // Daniel Vodă, după scrutinul din Ungaria: „Extinderea UE trebuie să rămână o prioritate pe agenda europeană, legând Republica Moldova, Ucraina și Balcanii de Vest”

/ Acum 3 zile

Speakerul Igor Grosu va efectua o vizită în Austria. Oficialul invită cetățenii moldoveni la o discuție

/ Acum 4 zile

Experți, despre schimbarea guvernării Orban la Budapesta: „Poate avea un impact major asupra parcursului european al R. Moldova”