ro

 

Politică
16 Iulie, 2026 / 04:03
/ 13 August, 2021

Modificările la Legea cu privire la Procuratură au fost votate în prima lectură

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 13 aug. /MOLDPRES/. Deputații, reuniți astăzi în ședință plenară în cadrul sesiunii extraordinare, au aprobat, în prima lectură, proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură. Prin modificările propuse, se urmărește introducerea unui mecanism de evaluare a performanțelor Procurorului General și dispunerea revocării acestuia din funcție în cazul în care se constată calificativul „eșuat” urmare a efectuării acestei evaluări, transmite MOLDPRES.

În scopul aprecierii activității, nivelului de cunoștințe și aptitudinilor profesionale, a corespunderii cu funcția deținută, precum și pentru stimularea perfecționării abilităților profesionale și sporirea eficienței activității, performanțele Procurorului General se evaluează de către Comisia de evaluare a performanțelor Procurorului General, constituită de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).

Evaluarea performanțelor Procurorului General se va putea iniția la sesizarea Președintelui Republicii Moldova sau a cel puțin trei membri ai Consiliului Superior al Procurorilor. Evaluarea performanțelor Procurorului General nu va putea avea loc mai des decât o data în an.

Comisia de evaluare a performanțelor Procurorului General va fi constituită din 5 membri, dintre care unul este propus de Președintele Republicii Moldova, unul – de Ministerul Justiției, unul – de Consiliul Superior al Magistraturii, unul – de Consiliul Superior al Procurorilor și unul – de Procurorul General.

În opinia autorilor documentului, deputați ai Fracțiunii parlamentare PAS, modificările propuse nu vor afecta independența și autonomia Procuraturii și a Procurorului General, deoarece Consiliului Superior al Procurorilor îi rămâne rolul decisiv la luarea deciziei.

Totodată, prevederile legii reglementează procedura de aplicare și tragere la răspundere disciplinară a Procurorului General. Astfel, la inițiativa a cel puțin 3 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor, a Comisiei de evaluare a performanțelor Procurorului General sau a Președintelui Republicii Moldova, se poate iniția procedura disciplinară în privința Procurorului General.

Suplimentar, se propune reglementarea posibilității suspendării din funcție a Procurorului General în cazul în care, în privința acestuia a fost pornită urmărirea penală în condițiile art. 270 alin. (7) din Codul de procedură penală. La rândul său, Președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, numește un Procuror General interimar pe perioada suspendării.

”Introducerea reglementărilor privind evaluarea performanțelor Procurorului General, precum și a reglementărilor privind aplicarea răspunderii disciplinare Procurorului General vine să asigure o responsabilizare a activității Procuraturii și a conducerii acesteia și instituie o balanță de putere și control între Procurorul General și Consiliul Superior al Procurorilor”, conchid autorii inițiativei legislative.

Totodată, modificările propuse urmăresc reducerea numărului de membri CSP de la 15 la 12, prin excluderea Procurorului General, a procurorului-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia și a președintelui Uniunii Avocaților din rândul membrilor de drept.

Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură a fost aprobat cu 59 de voturi ale deputaților. Acesta urmează a fi votat în cea de-a doua lectură, finală.

Foto: Parlament


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

R. Moldova deschide negocierile pentru Clusterul „Relații externe”. Mihai Popșoi: „Continuăm să muncim pentru a face parte din marea familie europeană”

/ Acum 1 zi

Ambasadorul agreat al Rusiei, convocat la MAE. Oleg Ozerov a primit o notă de protest față de încălcarea gravă a suveranității naționale și față de riscurile create pentru securitatea cetățenilor

/ Acum 1 zi

Republica Moldova pledează pentru accelerarea negocierilor de aderare la UE. Mesajul lui Marcel Spatari la reuniunea COSAC

/ Acum 1 zi

Franța marchează Ziua Națională

/ Acum 2 zile

FOTO // Președinta Maia Sandu, de la Paris: ,,Securitatea cetățenilor și a țării este preocuparea noastră cea mai importantă"

/ Acum 2 zile

Mihai Popșoi: „Planul de Acțiuni al Consiliului Europei reprezintă o investiție strategică în consolidarea democrației și statului de drept”

/ Acum 2 zile

Jumătate dintre partidele politice nu au depus încă rapoartele financiare. Termenul-limită expiră pe 15 iulie

/ Acum 2 zile

FOTO // Vasile Tofan desfășoară consultări pentru elaborarea programului de guvernare: discuții cu miniștrii, asociații de profil, societate civilă și fracțiunile parlamentare

/ Acum 2 zile

VIDEO // Republica Moldova marchează 31 de ani de la aderarea la Consiliul Europei

/ Acum 2 zile

Două sate din raionul Drochia se unesc într-o singură primărie: 14,7 milioane de lei alocate de Guvern pentru dezvoltare

/ Acum 2 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi va participa la Bruxelles la Conferința Interguvernamentală R. Moldova – UE privind Clusterul „Relații externe”

/ Acum 2 zile

MAE condamnă survolarea spațiului aerian de către o dronă rusească: „O încălcare gravă și inacceptabilă”

/ Acum 4 zile

Roman Roșca urmează să preia mandatul vacant de deputat, după demisia lui Alexandru Trubca

/ Acum 4 zile

Reforma APL va continua pe direcția amalgamării voluntare. Precizările făcute de Igor Grosu și Vasile Tofan