O reuniune în formatul "5+2" este programată pentru luna noiembrie
Chişinău, 15 sep. /MOLDPRES/. Următoarea reuniune în formatul "5+2" este programată pentru luna noiembrie, transmite MOLDPRES.
Reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, ambasadorul Thomas Mayr-Harting, a anunțat marți, la Bender, în cadrul unei întrevederi cu liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, că viitoarea reuniune în formatul "5+2", referitoare la soluţionarea conflictului transnistrean, este programată pentru luna noiembrie curent.
"Discuţiile viitoare ale liderului regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, cu ministrul suedez de Externe vor face posibilă o bună pregătire pentru întâlnirea participanţilor în formatul "5+2 care este programată pentru luna noiembrie", a declarat Thomas Mayr-Harting.
În același timp, potrivit serviciului de presă al liderului de la Tiraspol, Thomas Mayr-Harting a stabilit, provizoriu, data de 6 octombrie pentru vizita în Republica Moldova a ministrului suedez de Externe, dna Ann Linde, care este și preşedinte în exerciţiu al OSCE.
Președinta Maia Sandu, la Conferința investițională R. Moldova – Uniunea Europeană: „Tot mai mulți prieteni din UE vor să contribuie la succesul economic al țării noastre”
Siegfried Mureșan: „Moment istoric pentru viitorul european al Republicii Moldova: încep pregătirile pentru deschiderea negocierilor pe clustere”
O delegație a Radei Supreme a Ucrainei va efectua o vizită în Republica Moldova
Parlamentul European cere deschiderea negocierilor de aderare pe clustere cu Republica Moldova fără întârziere
Deputații se întrunesc joi în ședință plenară. Pe agendă sunt 12 proiecte și acorduri internaționale
Comisara europeană, Marta Kos, așteptată la Chișinău pentru a avansa reformele de aderare la UE și atragerea investițiilor. Agenda vizitei
Vicepreședintele Parlamentului European solicită începerea negocierilor politice și deschiderea tuturor clusterelor cu Republica Moldova
CEC lansează platforma web a consiliilor electorale de circumscripție
Programul activităților de reintegrare a țării, aprobat de Guvern: 25 de milioane de lei pentru 30 de proiecte implementate în anul curent
Republica Moldova a finalizat etapa de eliberare a terenului pe care va fi construit noul sediu al Ambasadei SUA
Ministerul Sănătății va avea un nou secretar de stat
Parlamentul European sprijină Republica Moldova în procesul de integrare europeană. Siegfried Mureșan: „Susținem deschiderea negocierilor de aderare pe toate clusterele”
Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Federației Ruse, convocat la MAE după incidentul cu dronă la Galați
POLITICO: Republica Moldova și Ucraina ar putea începe negocierile oficiale de aderare la UE în luna iunie
BTA: De la o singură remorcă în Antarctica, Bulgaria a construit acum un adevărat orășel, spune comandantul bazei antarctice bulgare
A rămas fără aproape un milion de lei. O pensionară din Chișinău a căzut în plasa escrocilor
VIDEO // Poliția atenționează: acumulări de apă pe șoseaua Muncești, iar accesul spre Puhoi este blocat
Ploile abundente au provocat inundații și drumuri blocate în mai multe raioane. Salvatorii au intervenit în 15 situații de urgență
Ungaria restricționează permisele de ședere pentru imigranți
FAO lansează la Hîncești școli de câmp pentru fermieri: legume rezistente la climă și acces pe piață
FOTO // Marta Kos a revenit la Mănăstirea Marta și Maria: „Tradițiile și identitatea culturală sunt prețuite în Uniunea Europeană”
Finala concursului Eurovision 2026 a atras cu 20% mai puțini telespectatori decât anul trecut
Vin ploile. IGSU avertizează: Evitați deplasările și activitățile în aer liber
Facturile la energie vor fi digitalizate în următorii cinci ani: acces în timp real la datele despre consum și costurile energiei
„Made in Moldova” și „Cămara Fest”: weekend cu târguri și produse locale la Chișinău
VIDEO // Naționala feminină a Moldovei a ținut în șah România: 0-0 la Nisporeni
VIDEO // Un mort și patru răniți după ce o barcă de pescuit turcească a fost atacată în Marea Neagră
Zelenski afirmă că răspunsul lui Putin de a respinge o întâlnire arată că liderul de la Kremlin „alege încă războiul”
Naționala Moldovei a remizat cu Bulgaria într-un meci amical disputat la Chișinău
FOTO // Marta Kos s-a întâlnit cu primarii din Republica Moldova: UE va contribui la modernizarea a încă 20 de școli din țară