ro

 

Politică
16 Septembrie, 2026 / 11:44
/ 18 Octombrie, 2022

Pe 30 octombrie, va fi organizat turul doi al alegerilor locale noi în comuna Braniște, raionul Râșcani

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 18 oct. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat astăzi organizarea turului doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar în comuna Braniște, raionul Râșcani, transmite MOLDPRES.

Potrivit deciziei CEC, turul doi al scrutinului va fi organizat pe 30 octombrie curent.

La data de 16 octombrie au avut loc alegeri locale noi în trei localități din țară. Astfel, în localitățile Sălcuța (raionul Căușeni) și Ialpujeni (raionul Cimișlia) primarii au fost aleși în primul tur al scrutinului, iar în comuna Braniște niciun candidat nu a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate.

Secretarul CEC, Alexandr Berlinschii, a subliniat că „în cazul în care niciun candidat nu a întrunit această condiție, în termen de două săptămâni, este organizat al doilea tur de scrutin cu doi candidați care au acumulat cel mai mare număr de voturi”.

Hotărârea CEC intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Comisara Europeană Hadja Lahbib, în discuții cu premierul Vasile Tofan: „O societate în care fiecare persoană este respectată devine mai prosperă”

/ Acum 5 zile

INTERVIU MOLDPRES // Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Reintegrarea nu se produce printr-o singură decizie. Cetățeanul trebuie să simtă că apropierea de malul drept îi aduce beneficii”

/ Acum 5 zile

Progresele înregistrate în implementarea reformelor, discutate de președinta Maia Sandu cu Hadja Lahbib, comisara europeană pentru Egalitate

/ Acum 5 zile

Comisara europeană Hadja Lahbib, în prima sa vizită la Chișinău: „Republica Moldova este un partener important în consolidarea rezilienței Europei”

/ Acum 5 zile

Senatorii români, în sprijinul Parlamentului de la Chișinău. Cooperarea legislativă, pe agenda vizitei

/ Acum 5 zile

Acces mai larg la informațiile cadastrale și reguli noi pentru reparcelarea terenurilor. Proiectul, aprobat în prima lectură

/ Acum 5 zile

Adrian Băluțel preia funcția de copreședinte al Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – UE. Parlamentul a modificat componența delegațiilor

/ Acum 5 zile

Cum vor fi selectați viitorii judecători ai Curții Constituționale. Parlamentul schimbă regulile

/ Acum 5 zile

Igor Grosu: Alegerile din Găgăuzia trebuie să fie corecte. „Nu vom tolera nicio schemă și nicio tentativă de cumpărare sau mituire”

/ Acum 6 zile

Deputații au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001

/ Acum 6 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va merge la Budapesta pentru a convinge autoritățile ungare să sprijine deschiderea clusterelor de negocieri cu UE

/ Acum 6 zile

Igor Grosu, despre reforma administrației publice locale: „Noua hartă administrativă a Moldovei va avea mai puțin de 10 regiuni”

/ Acum 6 zile

Vicepremierul Mihai Popșoi, la Sofia: „Bulgaria este un partener de încredere al Republicii Moldova și un susținător al parcursului nostru european”

/ Acum 6 zile

Igor Grosu, despre participarea PAS la alegerile din Găgăuzia: „Pentru moment, noi nu avem o decizie”