Președintele țării și-a anunțat astăzi poziția față de revendicările protestatarilor din PMAN
Chişinău, 8 sep. /MOLDPRES/. Președintele țării Nicolae Timofti și-a anunțat astăzi printr-o declarație oficială, poziția față de revendicările protestatarilor din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN). „ Nu voi demisiona, fiind convins că o asemenea decizie ar aduce instabilitate Republicii Moldova”, se arată în mesaj.
În declarație se mai spune că instituția prezidențială a ascultat și analizează revendicările rezonabile ce au fost făcute în PMAN, urmînd ca, ulterior, să fie întreprinse măsurile care se impun.
„Voi prezenta în viitorul apropiat în Parlament un mesaj în care voi face referire la principalele probleme ale națiunii, urmînd să formulez obiectivele care, în opinia mea, trebuie stabilite pentru depășirea situației complicate în care ne aflăm. Și acum despre demisia care mi s-a cerut. Nu voi demisiona, fiind convins că o asemenea decizie ar aduce instabilitate Republicii Moldova. Un vid de putere ar determina o nouă criză politică. Am venit în această funcție pentru a pune capăt unei perioade de instabilitate care a durat doi ani și jumătate, și nu accept să fiu generatorul unei alteia de acel fel.De un eventual haos în Republica Moldova vor profita neîntârziat acele forțe interne și externe care au acționat permanent pentru destabilizarea țării și pentru transformarea ei într-o gubernie. Pericolul este astăzi mai mare ca oricînd ca țara noastră să fie deviată de la cursul său firesc de dezvoltare, spre integrarea în Uniunea Europeană”, se arată în declarație.
În același mesaj șeful statului anunță cetățenii că este la curent cu problemele grave cu care se confruntă țara și a cerut de mai multe ori explicații guvernatorului Băncii Naționale și a sesizat instituțiile statului cu privire la alte decizii îndoielnice care s-au luat în ultimii ani, cum ar fi acea de concesiune a Aeroportului Internațional Chișinău.
Tot astăzi un grup care reprezintă protestatarii din PMAN s-a întîlnit cu membrii delegației UE la Chișinău.
Duminică, 6 septembrie, mii de cetățeni au protestat în PMAN și au cerut autorităților, în particular reducerea plăților sociale dar și demisia conducerii de vîrf a țării.
(Reporter A. Zara editor F. Galaico)
Șefa statului Maia Sandu: „Nu putem opri reforma justiției pentru că nu avem 61 de voturi”
Vicepremierul Vladimir Bolea, vizită la Bruxelles: modernizarea căilor ferate și cooperarea cu UE în domeniul transporturilor, discuatate cu oficialii europeni
Președinta Maia Sandu: „Lumea de astăzi se schimbă foarte tare și trebuie să întreprindem măsurile necesare pentru ca să ne protejăm”
Parlamentul facilitează exercitarea dreptului la cetățenie: trei inițiative votate în prima lectură de deputați
BTA: Rositsa Kirova, despre susținerea comunității bulgare din Moldova și rolul raionului Taraclia ca centru etnic
Vicepremierul Mihai Popșoi: „Autoritățile de la Chișinău depun eforturi pentru a păstra stabilitatea în Republica Moldova, inclusiv în domeniul energetic”
Ministrul Mihai Popșoi, discuții cu premierul Statului Qatar. Evoluțiile recente de securitate din Orientul Mijlociu, pe agendă
Alegerea unui nou membru în Comisia de evaluare a procurorilor // Igor Grosu: „Trebuie să fie găsite soluții pentru a debloca procesul”
Mai mulți cetățeni moldoveni semnalează acțiuni de intimidare sau reținere în Federația Rusă. MAE: „Ambasada R. Moldova la Moscova depune efort pentru a obține eliberarea acestora”
Igor Grosu: „Retragerea Republicii Moldova din CSI ar putea avea loc în următoarele săptămâni”
VIDEO // Ministrul de Externe al Germaniei, Johann Wadephul: „R. Moldova a atins progrese remarcabile în procesul de aderare la UE. Este foarte important să nu încetiniți ritmul reformelor”
Două viteze care vor decide viitorul european al Republicii Moldova. Mihai Isac: „Ritmul reformelor interne și viteza deciziilor politice în cadrul UE”
Relațiile moldo-germane, pe agenda întrevederilor vicepremierului Popșoi la Bundestag
Deputații se întrunesc joi în ședință: pe agendă proiecte din agricultură, justiție și transport
Profesorii care predau limba și literatura găgăuză vor beneficia de instruiri specializate
Autoritățile au activat protocoalele de coordonare interinstituțională în cazul posibilei poluări a râului Nistru
Un copil și-a pierdut viața în urma unui incendiu produs în satul Răspopeni, raionul Șoldănești
Republica Moldova denunță Acordul de constituire a Comunității Statelor Independente
Agenda evenimentelor, miercuri, 11 martie
BTA: Bulgarian Telegraph Agency prezintă publicații în limba engleză la London Book Fair
Președinta Maia Sandu, printre membrii de onoare ai Ordinului European de Merit - distincție oferită pentru contribuții semnificative la promovarea și apărarea valorilor europene
Guvernul indexează venitul lunar minim garantat
Președinta Maia Sandu, întrevederi cu conducerea de vârf a Republicii Lituania
A fost stabilită componența nominală a grupului de lucru parlamentar privind Găgăuzia
FOTO // Simbolul prieteniei moldo-japoneze: peste 50 de arbori de sakura au fost plantați la Grădina Botanică a USM
Șefa statului Maia Sandu, despre diferendul transnistrean: „Cel mai mare obstacol în soluționarea conflictului este prezența ilegală a trupelor ruse în stânga Nistrului”
ANSP: 77 de cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut întrevederi la București cu oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Administrației Prezidențiale a României
Consiliul Superior al Procurorilor intensifică selecția pentru funcțiile vacante din procuraturile specializate: peste 50 de procurori în cursa pentru promovare
Autoritățile de mediu monitorizează petele uleioase observate pe Nistru, în amonte de Naslavcea