ro

 

Politică
24 Ianuarie, 2026 / 14:32
/ 29 Decembrie, 2020

Președinții R. Moldova și al României au semnat o declarație comună

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 29 dec. /MOLDPRES/.Președintele R. Moldova, Maia Sandu, și președintelui României, Klaus Iohannis, au semnat astăzi o declarație comună prin care au reconfirmat caracterul special al relațiilor bilaterale, comunică MOLDPRES.

În cadrul unei conferințe de presă susținută în comun Președintele R. Moldova, Maia Sandu a menționat că România și Republica Moldova reintră de astăzi într-o nouă etapă de interacțiune frățească și deschisă. ”În aceste zile, Moldova pășește într-o nouă etapă, atât în plan intern, cât și extern. O etapă de ieșire din izolare, o etapă de relansare a Parteneriatului strategic cu UE”, a opinat Sandu.

Maia Sandu i-a mulțumit lui Klaus Iohannis pentru susținerea pe care a oferit-o România țării noastre, în toți anii de la proclamarea independenței și a specificat că datorită sprijinului financiar al Bucureștiului, au fost reparate școli și grădinițe, au fost cumpărate autobuze școlare și au fost sprijinite programe culturale. De asemenea, șeful statului a mulțumit  Bucureștiului pentru ajutorul oferit de la începutul pandemiei de COVID-19, precum  și pentru vizita de lucru a medicilor români.

Liderul de la Cotroceni a ținut să precizeze că România este și va rămâne prietenul sincer și principalul partener al cetățenilor RM. “Prezența mea, investițiile realizate dezinteresat de România și asistența semnificativă oferită de România în ultimul an dovedesc acest lucru. Suntem alături de președintele R. Moldova și suntem pregătiți să furnizăm asistența pentru programul reformator și gestionarea multiplelor crize”, a spus Klaus Iohannis.

El a anunțat și un nou pachet de sprijin din partea României pentru cetățenii RM. Acesta prevede încheierea rapidă al celui de-al șaselea protocol adițional la acordul bilateral privind grantul de 100 de milioane de euro. De asemenea, România va furniza 200 de mii de doze de vaccin R. Moldova și va trimite la Chișinău, în perioada imediat următoare, o echipă de experți care vor ajuta la pregătirea strategiei de vaccinare.

La finalul conferinței de presă cei doi lideri au semnat o declarație comună, iar Maia Sandu i-a dăruit omologului său o monedă comemorativă, dedicată medicilor. În document se precizează că  România și R. Moldova subliniază importanța deosebită a aprofundării cooperării, cu accent pe aspectele de interes strategic și își exprimă hotărârea de a acționa împreună de o manieră coordonată pentru îndeplinirea obiectivelor comune.

 

foto: moldpres.md


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu, despre retragerea Republicii Moldova din CSI: „Asta nu înseamnă că întrerupem relațiile bilaterale cu state care sunt încă membre”

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu: „Republica Moldova nu a depășit pragul critic al reformei Justiției. 2026, decisiv pentru credibilitatea sistemului”

/ Acum 2 zile

Maia Sandu, despre dronele depistate pe teritoriul Republicii Moldova: „Este nevoie să investim în capacități de protejare a spațiului aerian”

/ Acum 2 zile

Igor Grosu: „Primarii vor juca un rol crucial în valorificarea fondurilor UE pentru proiecte locale”

/ Acum 2 zile

Șefa statului, Maia Sandu: „Acuzațiile Moscovei în raport cu Serviciul de Informații și Securitate sunt false”

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu va efectua o vizită în Polonia

/ Acum 2 zile

VIDEO // Președinta Maia Sandu a trasat prioritățile pentru anul 2026: „Integrarea europeană este ancora noastră de siguranță în fața unui viitor incert”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Comisia parlamentară pentru Integrare Europeană va prioritiza legislația UE, fondurile europene și integrarea în spațiul energetic și de plăți

/ Acum 2 zile

MAE: Drona depistată la Crocmaz, de proveniență rusă, reprezintă o încălcare gravă a suveranității Republicii Moldova

/ Acum 2 zile

Vicepremierul Valeriu Chiveri, despre un plan de reintegrare a țării: „Toate încercările de a negocia elemente de reintegrare cu cei de la Tiraspol au fost respinse”

/ Acum 2 zile

Parlamentari din Moldova, România, Ucraina și Albania vor discuta despre statul de drept și criminalitatea transfrontalieră

/ Acum 2 zile

GALERIE FOTO // Anul Calului de Foc sărbătorit la Chișinău de Ambasada Chinei

/ Acum 2 zile

Cabinetul de miniștri se întrunește joi în ședință. Modificări privind acordarea tichetelor de masă, pe ordinea de zi

/ Acum 2 zile

UE anunță un buget de 1,9 miliarde de euro pentru ajutor umanitar în anul curent. Opt milioane de euro sunt destinate Republicii Moldova