R. Moldova ar putea beneficia de un nou program de asistență macrofinanciară din partea UE
Chişinău, 4 ian. /MOLDPRES/. Comisia Europeană a adoptat astăzi o propunere pentru un nou program de asistență macrofinanciară destinat Republicii Moldova, în valoare de până la 150 de milioane de euro, comunică MOLDPRES.
Potrivit deciziei, banii vor fi oferiți urmare a unei solicitări a Chișinăului și vor fi folosiți pentru redresarea economică. Aproximativ 30 mln de euro se preconizează a fie acordați sub formă de granturi, respectiv alte 120 mln de euro vor fi oferiți sub formă de împrumuturi pe termen mediu.
Comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, a afirmat că acești bani vor fi condiționați de îndeplinirea unor angajamente. „Alături de noul program FMI, această propunere nouă de asistență macro-financiară ar oferi atât granturi, cât și împrumuturi la rate favorabile pentru a ajuta economia moldovenească în următorii doi ani. Ca de fiecare dată, această finanțare ar fi condiționată de îndeplinirea angajamentelor de politică”, a remarcat oficialul.
Noul plan de ajutor pentru R. Moldova urmează a fi aprobat de Parlamentul și Consiliul European, după care banii vor putea fi debursați.
Vicepremierul Mihai Popșoi, discuții cu coordonatoarea rezidentă a ONU în Moldova: „Cooperarea cu ONU ne ajută să devenim mai rezilienți”
Republica Moldova își consolidează diplomația economică, sub coordonarea MAE
Șeful Misiunii de Parteneriat a UE în Moldova, ambasadorul Cosmin Dinescu, decorat cu medalia „Meritul Diplomatic”
O nouă reuniune în formatul „1+1” va avea loc joi la Tiraspol. Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, anunță agenda discuțiilor
Activitatea site-ului oficial al Parlamentului a fost sistată temporar din cauza unei defecțiuni
Mark Tkaciuk părăsește fracțiunea parlamentară a Blocului „Alternativa”: „Nu înțeleg sensul existenței unei astfel de fracțiuni”
Vicepremierul Mihai Popșoi: „Republica Moldova va părăsi oficial CSI pe 8 aprilie 2027”
Un nou cadru de organizare și funcționare a MAE: va fi creat Serviciul relații cu România și Serviciul diplomație cibernetică
Aprobat de Guvern: Republica Moldova denunță încă un acord cu CSI
Republica Moldova va avea noi ambasadori în Japonia și Kazahstan
Vicepreședintele Parlamentului European solicită deschiderea negocierilor pe clustere pentru aderarea R. Moldova la UE: „Alegerile din Ungaria oferă o nouă oportunitate pentru această decizie”
VIDEO // Daniel Vodă, după scrutinul din Ungaria: „Extinderea UE trebuie să rămână o prioritate pe agenda europeană, legând Republica Moldova, Ucraina și Balcanii de Vest”
Speakerul Igor Grosu va efectua o vizită în Austria. Oficialul invită cetățenii moldoveni la o discuție
Experți, despre schimbarea guvernării Orban la Budapesta: „Poate avea un impact major asupra parcursului european al R. Moldova”
Măsuri sporite de Paștele Blajinilor. Polițiștii vor fluidiza traficul rutier în zonele aglomerate
Traficul rutier din apropierea localității Corten din raionul Taraclia va fi redirecționat pe un drum de ocolire
VIDEO // Alexei Buzu, despre atitudinea lui Ion Ceban față de reforma APL: „Să protestezi împotriva reformei din inima capitalei este o acțiune cinică. Amânarea ei înseamnă sate tot mai goale și tot mai puține șanse de dezvoltare”
Un adolescent de 17 ani a fost găsit decedat în apropierea unei ecluze a râului Răut
Noi tentative de înșelăciune. Escrocii sună și se prezintă drept ofițeri ai SIS
Evoluțiile economiei naționale în 2025, prezentate de MDED: investiții în creștere, performanțe sectoriale și cerere internă robustă
Investiții de circa 59 de milioane de lei în valori imobiliare de stat în doar cinci zile pe platforma eVMS.md
FOTO, VIDEO // Tradiții și incluziune socială. Zeci de copii, alături de deputați și studenți, au participat la o vânătoare de ouă în scuarul Parlamentului
VIDEO // Ministerul Agriculturii lansează instrumentul „Capital circulant agricol”, ca sprijin pentru lucrările sezoniere
Moldova avansează în integrarea energetică europeană și reduce dependența de resurse rusești
Benzina și motorina continuă să se ieftinească: prețuri mai mici pentru weekend
Guvernul, reacție la nemulțumirile MAN cu privire la conceptul reformei administrației publice locale: „Dacă nu intervenim, satele nu se salvează singure, ci vor pierde în continuare oameni și oportunități”
Circa 3000 de tone de benzină și motorină, importate joi în Republica Moldova
DOC // Ministerul Justiției activează mecanismul de lichidare a unor partide politice
Poliția anunță că procedura de exhumare în cazul Vartic nu implică cheltuieli din partea familiei
FOTO // Ministerul Mediului a populat lacul Costești–Stânca cu 2,5 tone de pește. Acțiunea va deveni o tradiție