Republica Moldova va avea noi ambasadori în Japonia și Kazahstan
Republica Moldova va avea doi noi ambasadori. Astfel, Sergiu Mihov urmează să fie desemnat ambasador al țării noastre în Japonia, iat Igor Moldovan va fi noul Ambasador în Republica Kazahstan. Deciziile au fost aprobate astăzi de Guvern, transmite MOLDPRES.
Proiectele au fost prezentate la ședință de șeful diplomației moldovenești, Mihai Popșoi.
„Ambii candidați sunt diplomați de carieră, Sergiu Mihov cu peste 25 de ani de experiență în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și Igor Moldovan cu peste 20 de ani de experiență în cadrul MAE. Avem ferma încredere, grație experienței, devotamentului și profesionalismului excelențelor sale, că aceste două misiuni diplomatice vor continua să aducă randament în interesul cetățenilor Republicii Moldova”, a declarat Mihai Popșoi.
Sergiu Mihov este diplomat de carieră, cu peste 27 de ani de experiență în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. A activat atât în domeniul cooperării bilaterale, cât și multilaterale, inclusiv în cadrul Reprezentanței Permanente a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei. A deținut funcții de conducere în cadrul ministerului și a exercitat mandatul de ambasador al Republicii Moldova în Republica Lituania. În prezent, ocupă funcția de secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe. Deține rangul diplomatic de ambasador.
Igor Moldovan este diplomat de carieră, deține rangul de ministru consilier și are o experiență de peste 20 de ani în serviciul diplomatic și în domeniul dreptului. A exercitat funcția de adjunct al șefului misiunii în ambasadele Republicii Moldova din Statul Israel și Irlanda, precum și la Reprezentanța Permanentă pe lângă Oficiul ONU la Geneva. În cadrul Ministerului Afacerilor Externe a ocupat diverse funcții în Direcția Drept Internațional, iar în prezent conduce Secția cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară. Este licențiat în drept și deține studii postuniversitare în domeniul securității și al afacerilor europene.
Ministerul Afacerilor Externe va asigura desfășurarea tuturor procedurilor necesare pentru preluarea mandatelor.
Tot astăzi, Guvernul a decis numirea lui Ion Revencu în funcția de șef adjunct al Oficiului teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat.
Maia Sandu la Sesiunea Ministerială a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei: „Pentru Republica Moldova, aderarea la Uniunea Europeană este un proiect existențial. Pentru Europa, este o investiție în propria securitate”
Irina Gutnic îl provoacă pe Ion Ceban la o dezbatere publică: „Să aibă curajul să spună lucrurile în față”
VIDEO // Bucureștiul susține accelerarea integrării europene a Republicii Moldova. Oana Țoiu: „Este momentul să deschidem capitolele de negociere pentru Moldova”
Guvernul Munteanu nu va demisiona. Maia Sandu respinge afirmațiile opoziției: „Nu există astfel de discuții”
Ministrul de Externe al Ucrainei, la Bălți: „Suntem pregătiți să cooperăm cu Republica Moldova în domeniul apărării și securității”apărare”
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov explică condițiile politice ale integrării europene: „Să vedem întrevederea dintre premierul Ungariei și Zelenski”
Deschiderea oficială a negocierilor de aderare la UE, așteptată săptămâna viitoare. Maia Sandu: „Sperăm să fie luată decizia”
VIDEO // Fosta viceprimară a capitalei, Irina Gutnic, a depus un denunț la CNA în privința edilului Ion Ceban
FOTO // O ambasadă a Norvegiei va fi deschisă la Chișinău. Vicepremierul Mihai Popșoi: „Un semn clar al angajamentului de a fi aproape într-o perioadă importantă pentru parcursul nostru european”
CEC a introdus modificări la procedura de vot în cadrul alegerilor și referendumurilor locale din 17 mai
VIDEO // Speakerul Igor Grosu, despre drona care a survolat neautorizat spațiul aerian național: „Trebuie să consolidăm capacitățile de apărare și să continuăm investițiile pentru a fi pregătiți să intervenim”
Președinta Maia Sandu condamnă atacul masiv cu drone lansat asupra Ucrainei: „Presiunea asupra Rusiei nu trebuie să slăbească”
GALERIE FOTO // Vicepremierul Mihai Popșoi a discutat cu reprezentanți ai OSCE despre securitatea regională și conflictul transnistrean
FOTO // Secretarul general al OSCE, Feridun Sinirlioğlu, la Chișinău: „Suntem angajați să consolidăm eforturile pentru soluționarea complexă și pașnică a conflictului transnistrean”
Moldovenii din diaspora își pot găsi un job în Republica Moldova. Târgul Online de Cariere revine la cea de-a doua ediție
GALERIE FOTO // Chișinăul, capitala diplomației europene: imagini de la reuniunea Consiliului Europei
Sisteme publice de irigații din Călinești și Criulenii de Sus vor fi reabilitate în cadrul iDRIP
VIDEO // Republica Moldova și-a încheiat mandatul Președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. Deciziile adoptate la Chișinău
Președinta Republicii Moldova va efectua o vizită de lucru în Republica Estonia
Absolvenții de liceu, invitați la târguri educaționale la Ungheni și Orhei: universitățile vor prezenta oportunitățile oferite studenților
Reprezentanții autorităților locale și regionale din Letonia, în vizită la Guvern pentru schimb de experiență privind reforma APL
Școlile vor putea stabili în mod independent data organizării festivității de încheiere a anului de studii
Cooperarea moldo-cehă și sprijinul pentru agenda europeană, discutată de miniștrii Mihai Popșoi și Petr Macinka la Chișinău
Președinta a purtat discuții cu Gunther Krichbaum, ministru de stat pentru Europa în cadrul Ministerului Federal de Externe al Germaniei
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu secretarul de stat parlamentar al Ministerului Afacerilor Externe al Letoniei, Artjoms Uršuļskis
FOTO // Jurnaliști din 90 de țări, inclusiv Moldova, creează o rețea globală de comunicare, în cadrul unui program de la Beijing dedicat interconectării mass-media
În Republica Moldova a fost dat startul vaccinării anti-meningococice pentru sugari
Autoritățile vor reguli mai dure împotriva construcțiilor ilegale. INST ar putea primi competențe sporite pentru oprirea rapidă a lucrărilor
Orheiul Vechi a fost desemnat „Destinația Anului 2026” în Republica Moldova
Descinderi în capitală într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani