Republica Moldova va iniția negocieri cu Argentina și Statele Unite Mexicane privind abolirea regimului de vize
Chişinău, 3 feb. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a decis în ședința de astăzi inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Argentinei privind abolirea regimului de vize pentru titularii de pașapoarte ordinare, informează MOLDPRES.
La propunerea părții argentiniene, au fost demarate procedurile de negociere a două acorduri separate de abolire a regimului de vize, unul pentru pașapoartele diplomatice, oficiale și de serviciu, inițiate anterior, și altul pentru pașapoarte ordinare.
Guvernul a aprobat, de asemenea, decizia privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite Mexicane privind abolirea regimului de vize pentru titularii pașapoartelor diplomatice, de serviciu și oficiale.
Astfel, Argentina și Statele Unite Mexicane ar putea deveni cel de-al doilea și al treilea stat din America Latină, după Chile, în care moldovenii ar putea călători fără vize. Cetățenii Republicii Moldova pot intra fără vize în circa 70 de state.
(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)
Șefa statului Maia Sandu: „Nu putem opri reforma justiției pentru că nu avem 61 de voturi”
Vicepremierul Vladimir Bolea, vizită la Bruxelles: modernizarea căilor ferate și cooperarea cu UE în domeniul transporturilor, discuatate cu oficialii europeni
Președinta Maia Sandu: „Lumea de astăzi se schimbă foarte tare și trebuie să întreprindem măsurile necesare pentru ca să ne protejăm”
Parlamentul facilitează exercitarea dreptului la cetățenie: trei inițiative votate în prima lectură de deputați
BTA: Rositsa Kirova, despre susținerea comunității bulgare din Moldova și rolul raionului Taraclia ca centru etnic
Vicepremierul Mihai Popșoi: „Autoritățile de la Chișinău depun eforturi pentru a păstra stabilitatea în Republica Moldova, inclusiv în domeniul energetic”
Ministrul Mihai Popșoi, discuții cu premierul Statului Qatar. Evoluțiile recente de securitate din Orientul Mijlociu, pe agendă
Alegerea unui nou membru în Comisia de evaluare a procurorilor // Igor Grosu: „Trebuie să fie găsite soluții pentru a debloca procesul”
Mai mulți cetățeni moldoveni semnalează acțiuni de intimidare sau reținere în Federația Rusă. MAE: „Ambasada R. Moldova la Moscova depune efort pentru a obține eliberarea acestora”
Igor Grosu: „Retragerea Republicii Moldova din CSI ar putea avea loc în următoarele săptămâni”
VIDEO // Ministrul de Externe al Germaniei, Johann Wadephul: „R. Moldova a atins progrese remarcabile în procesul de aderare la UE. Este foarte important să nu încetiniți ritmul reformelor”
Două viteze care vor decide viitorul european al Republicii Moldova. Mihai Isac: „Ritmul reformelor interne și viteza deciziilor politice în cadrul UE”
Relațiile moldo-germane, pe agenda întrevederilor vicepremierului Popșoi la Bundestag
Deputații se întrunesc joi în ședință: pe agendă proiecte din agricultură, justiție și transport
Vreme fără precipitații și maxime de până la +18 grade Celsius, prognozate pentru ziua de miercuri
Profesorii care predau limba și literatura găgăuză vor beneficia de instruiri specializate
Autoritățile au activat protocoalele de coordonare interinstituțională în cazul posibilei poluări a râului Nistru
Un copil și-a pierdut viața în urma unui incendiu produs în satul Răspopeni, raionul Șoldănești
Republica Moldova denunță Acordul de constituire a Comunității Statelor Independente
Agenda evenimentelor, miercuri, 11 martie
BTA: Bulgarian Telegraph Agency prezintă publicații în limba engleză la London Book Fair
Președinta Maia Sandu, printre membrii de onoare ai Ordinului European de Merit - distincție oferită pentru contribuții semnificative la promovarea și apărarea valorilor europene
Guvernul indexează venitul lunar minim garantat
Președinta Maia Sandu, întrevederi cu conducerea de vârf a Republicii Lituania
A fost stabilită componența nominală a grupului de lucru parlamentar privind Găgăuzia
FOTO // Simbolul prieteniei moldo-japoneze: peste 50 de arbori de sakura au fost plantați la Grădina Botanică a USM
Șefa statului Maia Sandu, despre diferendul transnistrean: „Cel mai mare obstacol în soluționarea conflictului este prezența ilegală a trupelor ruse în stânga Nistrului”
ANSP: 77 de cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut întrevederi la București cu oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Administrației Prezidențiale a României
Consiliul Superior al Procurorilor intensifică selecția pentru funcțiile vacante din procuraturile specializate: peste 50 de procurori în cursa pentru promovare