ro

 

Politică
17 Septembrie, 2026 / 06:23
/ 28 Decembrie, 2024

Rusia, gata să lase în frig și întuneric 300.000 de oameni din regiunea transnistreană. Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman: „Noi vom avea grijă de toți cetățenii. Guvernul are soluții”

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 28 dec. /MOLDPRES/. Decizia anunțată astăzi de concernul rus Gazprom de a sista livrările de gaze către Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2025 în pofida unui contract existent, este văzută de autoritățile de la Chișinău ca un gest disperat al Kremlinului, gata să lase în frig și întuneric în ajunul Anului Nou 300.000 de cetățeni din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman dă asigurări că autoritățile vor avea grijă de toți cetățenii și că Guvernul are soluții în acest sens. „Eu nu cred ca te poți obișnui cu răul, nici dacă își are propriul imperiu. Tot astfel, vestea că Rusia nu va mai livra gaz în Transnistria, deși nu neașteptată - zguduie. Kremlinul e disperat și ar fi gata să lase în frig și întuneric 300.000 de oameni, anunțați în prag de An Nou că pot fi ușor sacrificați. Valoarea vieților omenești, pentru Federația Rusă, face cât o datorie inexistenta, deci e nulă”, a scris Doina Gherman pe contul său de Facebook.

Totodată, vicepreședinta Legislativului a subliniat că Republica Moldova va reuși să obțină o independență energetică deplină față de Rusia și a asigurat că vom trece cu bine și de această iarnă. „Dar noi știm cu cine avem de-a face și timp de trei ani lucrăm pentru independența energetică a țării noastre, de care suntem tot mai aproape. Noi vom avea grijă de toți cetățenii și vom reuși, împreună, să ținem piept. Guvernul are soluții. Vom trece cu bine peste această iarnă, ultima în care mai putem fi șantajați energetic! Moldova stă dreaptă!”, a adăugat Gherman.

Premierul Dorin Recean a declarat sâmbătă, 28 decembrie, că Republica Moldova este pregătită să gestioneze orice situație apărută în urma deciziei Kremlinului și a condamnat tacticile opresive ale Rusiei. „Rusia folosește energia ca armă politică, transformând oamenii din regiunea transnistreană, pe care o controlează prin armata staționată ilegal, în ostatici. Guvernul condamnă aceste tactici opresive și reiterează că nu va recunoaște vreo pretinsă datorie, care a fost invalidată de auditul internațional”, a spus Recean.

Țara noastră este pregătită să gestioneze orice situație apărută în urma deciziei Kremlinului. Noi vom continua să asigurăm aprovizionarea cu gaze naturale din alte surse și să protejăm consumatorii vulnerabili. Guvernul va analiza cu atenție opțiunile legale, inclusiv recurgerea la arbitraj internațional pentru a proteja interesele noastre naționale și pentru a solicita despăgubiri în urma deciziilor Kremlinului, care cauzează pierderi economice și afectează siguranța și securitatea cetățenilor Republicii Moldova”, a precizat Recean.

Gazprom a notificat astăzi compania Moldovagaz că nu va mai livra gaze naturale începând cu 1 ianuarie 2025, ora 08:00, invocând pretextul că Moldovagaz „nu-și onorează constant obligațiile de plată”.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

FOTO // Premierul Vasile Tofan a comemorat la Chișinău victimele atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001

/ Acum 5 zile

Alegerile locale noi în șapte localități. CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție

/ Acum 5 zile

Sprijinul UE pentru avansarea reformelor în procesul de integrare europeană, reconfirmat la Chișinău de Comisara Hadja Lahbib: „Puteți miza pe noi la fiecare pas”

/ Acum 5 zile

Șapte localități vor avea alegeri locale noi pe 1 noiembrie. CEC a constituit consiliile electorale

/ Acum 5 zile

Comisara Europeană Hadja Lahbib, în discuții cu premierul Vasile Tofan: „O societate în care fiecare persoană este respectată devine mai prosperă”

/ Acum 5 zile

INTERVIU MOLDPRES // Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Reintegrarea nu se produce printr-o singură decizie. Cetățeanul trebuie să simtă că apropierea de malul drept îi aduce beneficii”

/ Acum 5 zile

Progresele înregistrate în implementarea reformelor, discutate de președinta Maia Sandu cu Hadja Lahbib, comisara europeană pentru Egalitate

/ Acum 5 zile

Comisara europeană Hadja Lahbib, în prima sa vizită la Chișinău: „Republica Moldova este un partener important în consolidarea rezilienței Europei”

/ Acum 6 zile

Senatorii români, în sprijinul Parlamentului de la Chișinău. Cooperarea legislativă, pe agenda vizitei

/ Acum 6 zile

Acces mai larg la informațiile cadastrale și reguli noi pentru reparcelarea terenurilor. Proiectul, aprobat în prima lectură

/ Acum 6 zile

Adrian Băluțel preia funcția de copreședinte al Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – UE. Parlamentul a modificat componența delegațiilor

/ Acum 6 zile

Cum vor fi selectați viitorii judecători ai Curții Constituționale. Parlamentul schimbă regulile

/ Acum 6 zile

Igor Grosu: Alegerile din Găgăuzia trebuie să fie corecte. „Nu vom tolera nicio schemă și nicio tentativă de cumpărare sau mituire”

/ Acum 6 zile

Deputații au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001