Chişinău, 29 mar. /MOLDPRES/. Actele notariale vor putea fi perfectate la distanță, în regim electronic. Un proiect de lege în acest sens a fost examinat astăzi de către Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie, comunică MOLDPRES.
Documentul stabilește regulile și cerințele pentru comunicarea la distanță între notari și semnatarii de acte notariale prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare. Astfel, va putea fi stabilită identitatea și capacitatea persoanelor, citite actele notariale și stabilit consimțământul fără interacțiunea fizică între părți și notar. În același timp, în proiect s-a propus o listă de acte notariale care nu vor putea fi prestate în formă electronică și la distanță.
Suplimentar, se propune ajustarea legislației din domeniul securității și sănătății în muncă în sensul reglementării specificului muncii la distanță. Astfel, unele reguli legate de securitate și sănătate în muncă ar urma să fie aplicabile și salariaților care lucrează la distanță, cu specificarea expresă a faptului că responsabil pentru securitate și sănătate în muncă este managerul entității.
De asemenea, se propune introducerea obligației pentru unii prestatori de servicii publice de a asigura disponibilitatea paginilor web, informațiilor, datelor și a cererilor publicate acolo în limba engleză.
Foto simbol
Ambasadoarea UE: „Alegerile din Găgăuzia trebuie să fie libere, democratice și fără interferențe străine”
UE caută soluții pentru a sprijini Moldova în criza energetică și va mobiliza și alți donatori
UE susține intenția Guvernului de a încheia negocierile de aderare în 2028. Iwona Piórko: „Încă două clustere vor fi deschise în curând”
Republica Moldova, pregătită să deschidă toate clusterele de negocieri pentru aderarea la UE. Maia Sandu a discutat cu António Costa
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu secretarul general adjunct al NATO. Evoluțiile de securitate din regiune, pe agenda discuțiilor
Igor Grosu la Moldova Security Forum 2026: „Republica Moldova trebuie să fie capabilă să-și apere neutralitatea, suveranitatea și viitorul european”
Parlamentul a votat noua structură și efectivul Armatei Naționale. Speakerul Igor Grosu: „Documentul va contribui la consolidarea capacității de apărare a statului”
MAE respinge afirmațiile formulate de reprezentantul Rusiei la OSCE privind presupusa „militarizare” a R. Moldova: „Sunt false și nefondate”
Moldova Security Forum 2026 // Ambasadorul SUA la Chișinău: „Deciziile luate astăzi vor defini deceniile care vor urma”
VIDEO // Noul ambasador al SUA la Chișinău: Comerțul, investițiile și securitatea regională, printre prioritățile mandatului
Parlamentul va examina în ședință închisă structura și efectivul Armatei Naționale. Maia Sandu: „Documentul conține informații secrete, care nu trebuie să ajungă la cunoștința statelor ostile R. Moldova”
VIDEO // Președinta Maia Sandu, la Moldova Security Forum 2026: „Rusia încearcă să ne testeze limitele, însă de fiecare dată am reușit să facem față. În familia europeană vom fi și mai puternici”
Mihai Popșoi la Forumul de securitate de la Chișinău: „Republica Moldova este mai puternică și mai rezilientă decât acum câțiva ani”
Moldova Security Forum 2026 // Șefa Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, Agne Gleveckaite: „Republica Moldova se află în prima linie de protecție a democrației și suveranității”
FOTO // Campanie de prevenire a traficului de persoane. Poliția de Frontieră a informat cetățenii despre riscurile asociate fenomenului
FOTO // Federico García Lorca, evocat la Chișinău
Un bărbat din Bălți a fost reținut după ce ar fi cerut bani pentru obținerea unor permise de conducere
FOTO // Cahul: Vicepremierul Vladimir Bolea a vizitat stația de epurare și noul sediu al Teatrului Muzical-Dramatic, construite cu sprijinul Fondului de Dezvoltare Regională
Două noi clustere de negociere cu UE se deschid astăzi la Luxemburg. Ce câștigă cetățenii și ce pericole amenință parcursul european al Republicii Moldova
Incendiu în curtea unui bloc din Cahul. Două automobile au fost distruse de flăcări
Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor să conducă cu atenție sporită
O nouă sesiune a programului EcoVoucher. Peste 8 100 de familii vor primi câte 7 000 de lei pentru a procura electrocasnice noi
FOTO // Peste 4.000 de spectatori au participat la Zilele Filmului Românesc în Republica Moldova
Două nave comerciale au fost lovite în apele teritoriale bulgare
Cărți, fotografii și istorii din Chișinăul interbelic, reunite într-o expoziție la Parlament
World Winners Cup 2026 va reuni 44 de cluburi de fotbal pe plajă la Alanya
Întrevedere de curtoazie a viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Regatului Norvegiei
Euro și dolarul se apreciază ușor
Republica Moldova vrea să preia din experiența României în procesul de urmărire penală
Igor Grosu, despre eventuale scurgeri de informații de la ședința secretă a Parlamentului: „Fiecare deputat poartă răspundere”