Un memorandum de înțelegere între Parlamentul R. Moldova și Parlamentul European ar putea fi încheiat până la finele anului
Chişinău, 14 oct. /MOLDPRES/. Un memorandumul de înțelegere între Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul European ar putea fi încheiat la finele anului. Anunțul a fost făcut astăzi de Dragoș Tudorache, Raportor al Comisiei de politică externă pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană în cadrul Parlamentului European și Coordonator al activităților PE de susținere a democrației parlamentare în Republica Moldova, comunică MOLDPRES.
Acesta a menționat că în cadrul memorandumului va fi oferită asistență atât pe partea tehnică, cât și pe partea de pregătire profesională a angajaților Parlamentului, inclusiv prin organizarea unor stagii de practică.
Oficialul european a menționat că reforma justiției, reforma sistemului financiar-bancar, implementarea recomandărilor ce vizează procesul electoral se vor regăsi și în noua agendă a Acordului de Asociere R. Moldova- UE. El a adăugat că Uniunea Europeană sprijină Chișinăul în gestionarea pandemiei și ar putea oferi ajutor și pentru criza energetică.
Foto: myministrypoint.org
Mihai Isac: Vizita prim-ministrului Alexandru Munteanu la Bucureşti marchează trecerea de la retorica frăţească la un parteneriat pragmatic
VIDEO // Igor Grosu, rezumatul ședinței de astăzi a Parlamentului: rectificări bugetare, sprijin pentru cetățeni și denunțarea acordului privind Centrul Cultural Rus
Premierul Alexandru Munteanu, discuții cu Custodele Coroanei Române la finalul vizitei la București
Opt deputați și-au depus cererile de demisie
Legislativul a aprobat componența delegațiilor parlamentare la organizațiile internaționale
Parlamentul denunță Acordul cu Federației Ruse privind centrele de cultură
FOTO // Președintele Senatului României: „Vom continua să fim alături de Chișinău, pentru că viitorul european al Republicii Moldova este și viitorul nostru comun”
Ilie Bolojan cere accelerarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova: „Să găsim soluții pentru deschiderea primelor clustere”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu anunță principalele direcții ale agendei Chișinău-București: „Avem voință politică și România alături”
Alegeri locale noi. Circa 850 de cetățeni s-au prezentat la urnele de vot până la ora 9:00
Peste 130 de șoferi, sancționați zilnic pentru exploatarea automobilului fără inspecția tehnică și polița RCA. Amenzile aplicate de polițiști
Prim-ministrul Alexandru Munteanu va avea la Bruxelles o întâlnire cu diaspora moldovenească
În șase localități din țară se desfășoară alegeri locale noi
Trei morți și mai mulți răniți în Portugalia în urma furtunii Claudia
Guvernul a plantat 110 de mii de puieți, în cadrul campaniei „Generația pădurii”
FOTO // Peste 1 000 de voluntari au participat la campania de plantare de la Mihailovca, Cimișlia
FOTO // Premierul Alexandru Munteanu, prezent la campania națională de împădurire: „Ne propunem să plantăm 145 000 de hectare de pădure până în anul 2032”
FOTO // Soții Sergiu și Veronica Secaș au inițiat o afacere la Slobozia Mare, cu sprijinul UE. Igor Grosu: „Sudul Moldovei se dezvoltă datorită antreprenorilor noștri curajoși”
ANOFM îndeamnă angajatorii să declare locurile de muncă vacante, inclusiv cele pentru persoanele cu dizabilități
VIDEO // Speakerul Igor Grosu a participat la campania națională de împădurire: „Peste ani, să ne bucurăm de o țară mai verde, cu păduri și aer curat”
GALERIE FOTO // Campania națională de împădurire „Toamna 2025” a început oficial la Mihailovca, Cimișlia
VIDEO // Ruta Gastronomică Moldova–România: Drumul care unește două țări prin gust și tradiție
În timpul traversării frontierei de stat, vehiculele trebuie să aibă ambele plăcuțe de înmatriculare corect montate
SUA au prelungit scutirea de sancțiuni impuse Lukoil pe fondul apariției unor noi cumpărători
IGP a primit un lot de echipamente moderne din partea Germaniei