„Apă-Canal Chișinău” va contesta în instanță sancțiunea primită de la Inspectoratul de Mediu
Chişinău, 22 dec. /MOLDPRES/. SA „Apă-Canal Chișinău” va contesta în instanță amenda de 12 milioane de lei, aplicată de Inspectoratul pentru Protecția Mediului, transmite MOLDPRES.
Primăria împreună cu Societatea pe Acțiuni și inspectoratul nominalizat au organizat astăzi o întâlnire cu reprezentanții marilor agenți economici din capitală, beneficiari ai serviciilor „Apă-Canal Chișinău” în care au discutat despre obligativitatea acestora din urmă de a instala stații de pre-epurare pe teritoriul lor.
Potrivit șefului Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, la data de 1 ianuarie 2022 intră în vigoare Hotărârea de Guvern referitoare la Regulamentul privind cerințele de colectare, epurare și deversare a apelor uzate în sistemul public de canalizare. „Acest regulament se aplică pentru toți agenții economici iar el prevede instalarea unor stații de pre-epurare pe teritoriul marilor agenți economici ale căror ape reziduale au o concentrație mare de elemente nocive”, a declarat Bulmaga.
La rândul său, primarul Ion Ceban a menționat că în cazul în care SA „Apă-Canal Chișinău” va deconecta de la canalizare marii agenți economici, vor fi create “riscuri foarte mari pentru securitatea economică a țării”. „Marii agenți economici din Chișinău sunt producători de produse esențiale pentru consumul zilnic și nu dispun de stații de pre-epurare. Ei sunt cei care deversează în rețeaua de canalizare a orașului ape reziduale periculoase”, a specificat edilul.
În același timp, el a remarcat că nu va deconecta agenții economici de la sistemul de canalizare al orașului și că „Apă-Canal Chișinău” va contesta în instanță sancțiunea primită de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului.
Foto: jurnal.md
Drumul spre Rezervația Naturală „Plaiul Fagului” va fi modernizat cu o investiție de peste 35 milioane de lei
Bunuri de peste 6 milioane de lei, sechestrate într-un dosar de crimă organizată. Un lider informal al grupării „Kitaeț” va ajunge pe banca acuzaților
Peste 400 de pompieri și salvatori vor fi la datorie în Noaptea Învierii
Noi reguli de intrare în UE: Sistemul de intrare/ieșire (EES) devine deplin operațional începând cu ziua de astăzi
FOTO // Studenții din Bălți, conectați la oportunități profesionale prin ADR Nord
Un bărbat a fost lovit mortal de o mașină la Cahul. Șoferul a fugit de la locul accidentului
VIDEO // Măsuri speciale la frontieră înainte de Paște: autoritățile promit reducerea timpilor de așteptare
DOC // Republica Moldova instituie un Comitet consultativ în domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare și asistență umanitară
DOC // Hotărârea privind încorporarea în armată, publicată în Monitorul Oficial
DOC // SIS a actualizat lista persoanelor implicate în activități teroriste
Serviciul 112 își suplimentează echipele pentru perioada de Paște
Agenda evenimentelor, vineri, 10 aprilie
VIDEO // Măsuri de urgență la frontiera cu România pentru fluidizarea traficului în perioada sărbătorilor pascale
FOTO // Arome de la Lozova: cum au transformat femeile din sectorul pomicol tradiția cozonacului într-o lecție de comunitate
Japonia își reconfirmă statutul de partener strategic pentru dezvoltarea sectorului agricol din Republica Moldova
Încă nouă personalități din domeniul culturii vor primi indemnizații de merit
Peste 1,488 de milioane de lei au fost încasate la bugetul de stat, în rezultatul controalelor vamale
Peste 4600 de pacienți vor beneficia anual de condiții mai bune la Spitalul Ialoveni
ADR Nord valorifică experiența României în parcursul european
CEC a aprobat programul acțiunilor privind organizarea referendumului în comuna Coșnița, raionul Dubăsari
Mecanismul de determinare a sumelor TVA spre rambursare pentru producătorii agricoli a fost modificat
Polițiștii îndeamnă părinții și copiii să respecte măsurile de siguranță în timpul vacanței de Paști
Trei tentative de transportare ilicită a mijloacelor financiare, prevenite la Aeroport
O fostă deputată a fost condamnată pentru îmbogățire ilicită. Statul i-a confiscat peste 700.000 de lei
CNMC a prezentat raportul integrat intermediar privind acțiunile întreprinse în perioada stării de urgență
Transportul public din capitală va activa conform unui program special în noaptea Învierii
Instituții publice și organizații neguvernamentale pot depune proiecte pentru finanțare prin Fondul Internațional pentru Diversitate Culturală, gestionat de UNESCO
VIDEO // Proiectul liniei electrice Strășeni–Gutinaș avansează: construcția ar putea începe în 2027
Ecologiștii avertizează: arderea cauciucurilor de Paște este ilegală și dăunătoare sănătății
Tentative de fraudă prin sms-uri și platforme online. Autoritățile îndeamnă cetățenii să fie prudenți