14 persoane vor fi judecate pentru escrocherie cu produse cerealiere de peste 7,4 mln lei
Chişinău, 10 iun. /MOLDPRES/. Paisprezece persoane vor fi judecate pentru escrocherie cu produse cerealiere. Suspecții ar fi înșelat peste 25 de agenți economici specializați în creșterea culturilor agricole, transmite MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii Generale, șase dintre persoane sunt deja condamnate pe alte cauze penale, fiind deținute în Penitenciarul Rezina. Alte trei persoane au fost plasate în arest preventiv, iar cinci sunt cercetate în libertate.
Conform procurorilor, schema a fost pusă în aplicare în vara și toamna anului 2021. Organizatorii contactau reprezentanții companiilor agricole, care se deplasau la agenții economici interesați, unde ridicau produsele agricole, cu angajamentul achitării lor pe parcursul următoarelor zile. Însă, imediat după obținerea mărfurilor, companiile le vindeau altor agenți economici, fără ca să le mai achite producătorilor, astfel aceștia au cauzat părților vătămate o daună în valoare de peste 7,4 mln lei (370 mii de euro).
De asemenea, membrii grupului au primit ștampile falsificate pentru folosirea lor la încheierea tranzacțiilor fictive. Totodată, învinuiții le înmânau vânzătorilor facturi fiscale care confirmau transmiterea mărfurilor către aceștia. Ulterior, învinuiții revindeau marfa la un preț redus, iar banii erau transmiși printr-o rețea de curieri și erau depuși în conturile bancare.
Pentru asigurarea compensării pagubelor provocate de învinuiți, procurorii au solicitat și au obținut aplicarea sechestrelor pe mijloace bănești, bunuri imobile și terenuri pentru construcție, în valoare totală de peste 840 mii lei. Totodată, la 11 agenți economici, deja le-au fost restituite produse cerealiere în valoare de peste 2,7 milioane lei.
Elevi din Republica Moldova au obținut medalii de argint și bronz la Olimpiada Internațională de Informatică
MOLDOVA SUNT EU // De la încercări la performanță: povestea elevei din Bălți, cu 10 pe linie la bacalaureat. Casidi Arseni: „Fiți schimbarea pe care vreți să o vedeți în jurul vostru”
Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Letonia
Perioada estivală crește fluxul de călători la frontieră: peste 100 de mii de traversări persoane înregistrate în ultimele 24 de ore
O dronă de tip Shahed a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova
Flux crescut de călători la frontieră în perioada estivală: autoritățile din R.Moldova și România întreprind măsuri pentru fluidizarea circulației
Elevii din toate instituțiile de învățământ din țară vor începe noul an de studii cu lecția „Independența care ne unește”
Încălcarea normelor de etică și integritate în instituțiile de învățământ, în vizorul Consiliului de etică al MEC
Produse autohtone, expuse la târguri organizate în weekend în sectoarele capitalei
A început sezonul de vânătoare: reguli și restricții stabilite de Ministerul Mediului
Atenție, călători! Trafic intens în punctele de trecere a frontierei Sculeni și Leușeni
O minoră de șapte ani, implicată într-un accident rutier în Grecia, a fost adusă în Republica Moldova cu o autospecială SMURD
Restricții de circulație pe strada Calea Ieșilor din capitală, cu modificări în circulația transportului public
Vreme caldă în zilele de odihnă. Temperaturile vor ajunge la +33°C
IGP avertizează despre o nouă tentativă de fraudă online. Escrocii invocă presupuse încălcări ale regulilor de circulație
Primarii din regiunea Centru a țării au participat la consultările privind investițiile pentru localitățile amalgamate
Pompierii moldoveni au revenit din Grecia după intervenții în zone amenințate de incendii
VIDEO // Vicepremierul Mihai Popșoi: „R. Moldova întoarce pagina legată de CSI și merge hotărât spre un viitor pașnic, promițător și prosper în marea familie europeană”
Premierul Vasile Tofan și omologul său luxemburghez, Luc Frieden, au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova și extinderea cooperării bilaterale
Contoarele de energie și gaze ar putea fi verificate mai rar. Ministerul Energiei vrea să reducă facturile consumatorilor
Republica Moldova are necesarul de energie electrică acoperit integral pentru ziua de azi
Firmele agroalimentare din Moldova pot primi vouchere de 800 de euro pentru pregătirea dosarelor de finanțare
Prețul gazelor în Europa a atins cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni
Guvernul discută cu fermierii soluțiile pentru problemele din sectorul cerealier
Accident grav la Ungheni. 15 persoane, transportate la spital după ce un microbuz de rută s-a ciocnit cu un camion
Republica Moldova are suficiente stocuri de carburanți, iar lipsa motorinei este temporară, anunță Ministerul Energiei
Iranul și SUA ar fi convenit să prelungească armistițiul cu încă 60 de zile
Circa 2 200 de petiții și adresări verbale din partea cetățenilor au fost recepționate de Parlament în prima jumătate a anului
ANRE: 75 de stații din țară raportează lipsă de motorină, iar 27 nu au benzină
VIDEO // Un bărbat din Florești, reținut într-un caz de escrocherie după ce a deposedat o femeie de circa 62 000 de lei