A fost extins termenul de aplicare la Programul Bursei Parlamentare Internaționale a Germaniei
Chişinău, 19 aug. /MOLDPRES/. Tinerii care vor să beneficieze de Programul Bursei Parlamentare Internaționale a Germaniei, ediția 2022, pot depune dosarele până la data de 31 august curent. Despre decizia de a extinde termenul de aplicare s-a convenit la întâlnirea din această săptămână a Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, cu ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Angela Ganninger, transmite MOLDPRES.
Programul oferă absolvenților instituțiilor de învățământ superior posibilitatea să activeze timp de cinci luni în biroul unui deputat german și să cunoască procesele decizionale, dar și să acumuleze experiență practică în domeniul activității legislative. De asemenea, în cadrul acestui program, bursierii pot frecventa gratuit prelegeri la universitățile din Berlin.
Potrivit condițiilor de aplicare la programul ”Bursa Parlamentară Internațională 2022 a Bundestagului German”, candidații trebuie să fie născuți după 1 martie 1992 și să aibă cunoștințe foarte bune de limbă germană.
Programul durează de la 1 martie până la 31 iulie 2022. Participanții vor primi o bursă lunară în valoare de 500 de euro.
Dosarul complet trebuie expediat, prin email, la adresa info@chisinau.diplo.de, într-un fișier al cărui nume să fie constituit din numele și prenumele candidatului.
Persoanele interesate trebuie să anexeze la dosar următoarele acte în limba germană: formularul de cerere completat; scrisoare detaliată de intenție (maxim 2 pagini); diploma de studii (originalul sau copia legalizată și scanată, în limba germană sau engleză); originalul sau copia legalizată a diplomei de studii în limba germană sau engleză trebuie să fie prezentată la interviul de selectare; dovada cunoștințelor foarte bune la limba germană (corespunzătoare nivelului B al Cadrului comun european de referință pentru limbi străine); două scrisori de recomandare, în limba germană sau engleză; o fotografie în format electronic; copia pașaportului de călătorie sau copia buletinului de identitate.
Foto: Parlament
DOC // Ordinul privind finanțarea centrelor pentru refugiați ucraineni a fost publicat în Monitorul Oficial
Două cazuri de cruzime față de animale, sancționate cu amenzi de câte 25 000 de lei
Vreme caldă la început de toamnă. Temperaturile vor ajunge la +30°C
Agenda evenimentelor vineri, 4 septembrie
CNAS a finanțat pensiile și alocațiile sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare
Cetățenii vor putea propune autorităților decizii de interes public prin platforma e-Democrație
IGP semnalează noi cazuri de escrocherie. Un bărbat din Stăuceni, deposedat de peste 216 000 lei
UPDATE // Traficul transfrontalier intens la punctul de trecere a frontierei Costești a fost fluidizat
VIDEO // Circa 12 kg de droguri, ridicate de polițiști. Două persoane au fost reținute
Școlile trec în subordinea MEC și vor fi gestionate de Agenții Teritoriale pentru Educație: reforma votată de Parlament în lectura a doua
Trei procurori au depus jurământul în cadrul ședinței CSP
Soluțiile pentru siguranța copiilor în mediul online, analizate la Chișinău. Mirabela Grădinaru: „Trebuie să protejăm împreună copiii într-un mediu digital aflat în continuă schimbare”
Noi reguli pentru sistemul de apărare: Statul Major al Apărării va fi instituționalizat
Votat de Parlament. Bunurile și serviciile importate pentru implementarea proiectului „Modernizarea Școlilor” vor fi scutite de unele taxe și impozite
Zelenski îi propune Rusiei o suspendare a loviturilor aeriene în timpul vizitelor emisarilor americani la Kiev și Moscova
Stocurile de manuale disponibile în școli vor fi colectate și redistribuite. Ministerul pregătește și noi achiziții
Vreme instabilă la sfârșit de săptămână. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată și descărcări electrice
Instituțiile de învățământ din întreaga țară vor desfășura Decada Valorilor Naționale
Noi cazuri de escrocherii semnalate de polițiști. O femeie din Chișinău, deposedată de 52 000 de euro
FOTO // Deputați francezi, în vizită la Parlamentul de la Chișinău. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării și sprijinirea parcursului european
Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” marchează 50 de ani de activitate. Premierul Vasile Tofan: „Serviciile medicale vor deveni un domeniu în care Republica Moldova va fi competitivă, inclusiv pentru pacienții din UE”
Vicepremierul Mihai Popșoi, discuții cu parlamentarii lituanieni. Sprijinul pentru parcursul european și colaborarea în domeniul securității, pe agendă
Veniturile și cheltuielile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală vor crește cu peste 167 de milioane de lei
Republica Moldova renunță la Acordul CSI privind schimbul de publicații între biblioteci
Legislația privind investigarea accidentelor din transporturi va fi armonizată cu practicile europene
Bugetul asigurărilor sociale pentru 2026 crește cu 1,37 miliarde de lei
Funcțiile de director adjunct din școli vor fi scoase la concurs. Primele contracte încetează la 7 septembrie
CEC a publicat lista partidelor care pot participa la alegerile pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei
Bugetarii vor primi indemnizații unice de până la 4 000 de lei. Parlamentul a aprobat rectificarea bugetului în prima lectură
Situația hidrologică de pe Nistru și Prut rămâne îngrijorătoare. Nivelul apei în lacurile Novodnestrovsk și Stânca-Costești continuă să scadă