ro

 

Societate
17 Martie, 2026 / 05:15
/ 06 Noiembrie, 2015

Administratorul companiilor Caravita şi Business Estate Investments a fost condamnat la cinci ani de închisoare

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 6 nov. /MOLDPRES/. Administratorul companiilor Caravita SRL şi Business Estate Investments SRL, Ion Rusu, a fost condamnat astăzi la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul spălării de bani de la BEM, informează MOLDPRES.

Potrivit datelor Procuraturii Generale, sentinţa a fost pronunţată de Judecătoria Buiucani care a aplicat conducerii celor două firme și o amendă în mărime de 150 mii de lei și a decis lichidarea companiilor.

Prin aceeași sentință, instanța a admis cererea înaintată de Banca de Economii, pentru încasarea de la Ion Rusu şi cele două companii a mijloacelor financiare în sumă de 2 793 229 euro în beneficiul BC „Banca de economii” SA.

Sentinţa nu este definitivă și poate fi atacată conform legii.

Serviciul de presă al Procuraturii Generale precizează că acest dosar reprezintă o parte din investigaţiile legate de fraudele de la Banca de Economii. În prezent, în gestiunea procurorilor se află încă două cauze penale ce vizează delapidările din sectorul financiar bancar, iar 18 dosare privind acordarea creditelor neperformante de către cele trei bănci au fost remise anterior în judecată şi se află la diferite faze de examinare judiciară.

(Reporter A. Zara, editor L. Alcază)


 
Ultimele Știri
/ Acum 18 ore

VIDEO // Droguri în valoare de peste 14 milioane de lei. Un bărbat din Anenii Noi, reținut pentru producerea și păstrarea marijuanei

/ Acum 19 ore

Locuitorii din raioanele Rezina și Hâncești vor fi consultați de medicii specialiști

/ Acum 19 ore

Peste 3 600 de șoferi au fost sancționați în zilele de odihnă pentru încălcări în traficul rutier

/ Acum 20 ore

ANI: Declarațiile de avere și interese personale trebuie depuse până la 31 martie

/ Acum 20 ore

Din 1 aprilie, vor putea fi depuse cererile pentru înscrierea copiilor în clasa I

/ Acum 22 ore

Agenda evenimentelor, luni, 16 martie

/ Acum 23 ore

Guvernul a oficializat starea de alertă pe Nistru: Hotărârea privind măsurile de urgență pentru 15 zile, publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

Alertă de mediu după deversarea de petrol în Nistru în urma unui atac asupra hidrocentralei de la Novodnistrovsk. Maia Sandu: „Rusia poartă întreaga responsabilitate”

/ Acum 1 zi

Autoritățile au instalat un baraj absorbant pentru protejarea sursei de apă a Chișinăului. Ministrul Mediului: „Nu există niciun risc pentru locuitorii capitalei”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Nu există pericol pentru alimentarea cu apă în Chişinău. Autoritățile monitorizează permanent situația pe Nistru”

/ Acum 1 zi

Vizite educative la Parlament: elevi și studenți au explorat sala plenului și activitatea deputaților

/ Acum 1 zi

Autoritățile de mediu: Nu există niciun pericol pentru locuitorii Chișinăului

/ Acum 1 zi

Intervenții pe Nistru: un nou baraj antipoluare va fi montat la Cușernița

/ Acum 1 zi

Autoritățile au instituit stare de alertă de mediu pentru următoarele 15 zile