ro

 

Societate
13 Octombrie, 2026 / 12:43
/ 24 Mai, 2023

Administratorul unei companii va ajunge pe banca acuzaților pentru evaziune fiscală de aproape 19 mln de lei

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 24 mai. /MOLDPRES/. Administratorul unei companii din capitală va ajunge pe banca acuzaților pentru evaziune fiscală de aproape 19 milioane de lei, comunică MOLDPRES.

Potrivit PCCOCS, faptele au avut loc pe parcursul a patru luni, în 2011, atunci când bărbatul care acum are vârsta de 48 de ani a organizat încheierea unor tranzacții fictive cu alte companii. Acesta a primit 30 de facturi fiscale furate de la o companie, în baza cărora ar fi cumpărat calculatoare și accesorii (chiar dacă compania asigura rețelele de magazine cu cafea, ceai, ciocolate, zahăr). Drept urmare a acestei scheme ilegale, TVA-ul companiei a fost redus cu aproape 19 mln de lei, în doar patru luni, în baza creșterii artificiale a cheltuielilor companiei.

În 2017, Procurorul General a dispus gestionarea dosarului de procurorii PCCOCS, care în 2019 l-au trimis spre examinare Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Astfel, prin sentința pronunțată recent a fost dispusă încasarea în folosul statului a sumei de aproape 19.000.000 lei. Actualmente, inculpatul este investigat de către alte autorități și alte dosare penale pentru escrocherie.


 
Ultimele Știri
/ Acum 20 ore

VIDEO // Opt persoane, reținute într-un dosar de escrocherie și spălare de bani. Cinci call-centre, destructurate de organele de forță

/ Acum 21 ore

FOTO // Peste 1.000 de oameni au participat la Marșul Familiei din Chișinău

/ Acum 21 ore

FOTO // Prejudiciu de peste 375 mii de lei în urma tăierii ilegale a 357 de arbori la Leova

/ Acum 21 ore

Locuitorii din cinci localități ale raionului Telenești vor beneficia de screening pulmonar gratuit

/ Acum 22 ore

O femeie din Chișinău, victima unei escrocherii telefonice. A transferat aproape 300 000 de lei unor persoane necunoscute

/ Acum 22 ore

Chimioterapia este disponibilă și la Spitalul Clinic Bălți. Pacienții vor avea acces la tratament mai aproape de casă

/ Acum 22 ore

Polițiștii intensifică activitățile de combatere a utilizării telefonului la volan. Șoferii riscă amenzi de până la 600 de lei

/ Acum 22 ore

VIDEO // Investiții de 80 de milioane de euro în școlile profesionale. 47 de clădiri vor fi renovate

/ Acum 1 zi

Un fost judecător, pe banca acuzaților pentru trafic de influență. Acesta și-ar fi recunoscut vinovăția

/ Acum 1 zi

Caz tragic la Vulcănești. Un bărbat a fost găsit mort în curtea gospodăriei, după ce ar fi fost atacat de propriul câine

/ Acum 1 zi

O adolescentă de 15 ani a fost găsită decedată în capitală

/ Acum 1 zi

Un bărbat din Cantemir a murit, iar o femeie s-a intoxicat în timp ce scurgeau vinul într-un beci

/ Acum 1 zi

Caz tragic la Florești. O femeie a decedat, după ce ar fi fost agresată de un vecin

/ Acum 1 zi

Două femei din Ucraina, condamnate pentru tentativa de a scoate ilegal din țară 13 milioane de lei