Amenzile aplicate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie ar putea fi micșorate
Chişinău, 24 sep. /MOLDPRES/. Amenzile aplicate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire şi combatere a bolilor epidemice, precum și a măsurilor de sănătate publică, ar putea fi micșorate. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului, comunică MOLDPRES.
Potrivit documentului, amenzile vor scădea de la 22 500 – 25 mii de lei, cât constituie în prezent, până la 2000 – 5000 de lei pentru persoane fizice. Pentru persoanele juridice amenda va constitui între 10 mii – 35 mii de lei, în comparație cu 50 mii – 75 mii de lei cât este în prezent.
Totodată, se propune amendarea pentru săvârşirea repetată a aceleiași contravenţii. Astfel, pentru această contravenţii, persoana fizică va fi sancţionată cu amendă de la 15 mii la 25 mii de lei, iar persoana juridică – de la 50 mii la 75 mii de lei.
Documentul mai prevede micșorarea amenzii și pentru prezentarea intenţionată a unor date false sau incomplete ori refuzul de a prezenta datele necesare pentru completarea fişei epidemiologice de la 22 500 – 25 mii de lei la 2500 – 7500 de lei.
Proiectul de lege urmează să fie votat în Legislativ.
sursă foto: multimedia.parlament.md
Republica Moldova a devenit membru permanent al Rețelei Europene a Inspecțiilor Judiciare
A promis mașini din UE la preț mic, dar a dispărut cu banii. Organizatorul unei escrocherii auto, trimis în judecată
Un magistrat din capitală a fost eliberat din funcție după sesizarea Procuraturii Anticorupție
Escrocheria „ruda implicată în accident” face noi victime. O tânără va ajunge după gratii
METEO // Vreme stabilă, cu cer variabil și temperaturi moderate pentru marţi, 16 decembrie
Agenda evenimentelor, marți, 16 decembrie
Servicii administrative mai aproape de cetățeni: autoritățile discută modernizarea prestațiilor locale prin centre unificate
Prima certificare a competențelor digitale ale cadrelor didactice: MEC lansează înscrierile
Condiții mai bune în spitale: 14 instituții medicale vor fi reabilitate energetic prin proiectul INSPIREE
Maraton de transplanturi la Spitalul „Timofei Moșneaga”: cinci vieți salvate în 48 de ore
GALERIE FOTO // Mai multe instituții medicale vor fi reabilitate energetic prin proiectul INSPIREE
Două blocuri ale Spitalului Cimișlia au fost renovate și modernizate
Controale silvice în raionul Dondușeni: tăieri ilegale depistate în fondul forestier și fâșiile de protecție
Ex-liderul democrat Vladimir Plahotniuc va depune mărturie în dosarul „kuliok”
FOTO // Parcursul european și securitatea regională, discutate de vicepremierul Mihai Popșoi cu partenerii europeni la Haga
La Bender a avut loc ședința experților pe probleme economice și statistice
INTERVIU MOLDPRES // Vicepremierul Eugeniu Osmochescu: „Republica Moldova avansează rapid în procesul de integrare pe Piața Unică Europeană”
Ministerul Culturii lansează campania „Hai Acasă de Crăciun” cu peste 40 de spectacole în toată țara. Programul complet al evenimentelor
Agenția Navală clarifică situația domeniului maritim al R. Moldova și rolul Listei Negre a Memorandumului de la Paris
Germania susține reformele Republicii Moldova și pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană
În localitățile Mașcăuți și Sărătenii Vechi vor fi organizate alegeri
În UTA Găgăuzia a fost formată o nouă Comisie Electorală a autonomiei
ANSP: 40 cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Consiliul Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate a primit un mijloc de transport pentru evaluarea prestatorilor de servicii medicale
Președinta Maia Sandu la Conferința diplomatică pentru instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina: „Dacă agresiunea nu este pedepsită, riscul de noi războaie crește”
Procedura de licitație privind oferirea statutului de producător eligibil mare va fi lansată pe 19 decembrie
FOTO // Guvernul și mediul privat accelerează investițiile strategice în transport și dezvoltare regională. Vladimir Bolea: „Statul nu poate livra singur, iar sectorul privat este un partener strategic”
Trei bebeluși, născuți prematur, au fost externați după 65 de zile de la naștere
Republica Moldova a semnat Convenția privind instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina
Măsurile de combatere a criminalității organizate pentru asigurarea securității cetățenilor, discutate la Guvern