Autoritățile au achiziționat 20 de stații de producere a oxigenului
Chişinău, 8 apr. /MOLDPRES/. 20 stații de producere a oxigenului medical vor fi instalate în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice republicane, municipale și raionale. Aparatele au fost achiziționate prin intermediul proiectului Băncii Mondiale „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova”, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, spitalele raionale din Cahul, Căușeni, Edineț, Soroca, Orhei, Ungheni, Florești, Comrat, Hâncești, Criuleni, Anenii Noi, Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, Spitalul Clinic Municipal Nr.1, Spitalul Cancelariei de Stat vor beneficia de stații de oxigen cu o capacitate de 16,8 m³/h.
În același timp, IMSP SCM „Sfânta Treime”, IMSP SCR „Timofei Moșneaga”, Institutul de Medicină de Urgență, IMSP Spitalul Clinic Bălți, IMSP SCM ”Sf. Arh. Mihail”, IMSP Institutul Mamei și Copilului vor primi stații cu o capacitate de 54,5 m³/h.
Trei stații de oxigen au fost deja instalate în cadrul spitalului raional Hâncești, Criuleni și Spitalul Cancelariei de Stat.
Conform surse citate, pentru asigurarea instituțiilor medicale cu dispozitive medicale pentru oxigenoterapie, până la momentul actual au fost achiziționate 92 de ventilatoare și 400 de concentratoare de oxigen, în cadrul proiectului Băncii Mondiale „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova”. În următoarea perioadă, urmează să fie achiziționate alte 200 de ventilatoare.
foto: MSMPS
VIDEO // Droguri în valoare de peste 14 milioane de lei. Un bărbat din Anenii Noi, reținut pentru producerea și păstrarea marijuanei
Locuitorii din raioanele Rezina și Hâncești vor fi consultați de medicii specialiști
Peste 3 600 de șoferi au fost sancționați în zilele de odihnă pentru încălcări în traficul rutier
ANI: Declarațiile de avere și interese personale trebuie depuse până la 31 martie
Din 1 aprilie, vor putea fi depuse cererile pentru înscrierea copiilor în clasa I
Agenda evenimentelor, luni, 16 martie
Guvernul a oficializat starea de alertă pe Nistru: Hotărârea privind măsurile de urgență pentru 15 zile, publicată în Monitorul Oficial
Alertă de mediu după deversarea de petrol în Nistru în urma unui atac asupra hidrocentralei de la Novodnistrovsk. Maia Sandu: „Rusia poartă întreaga responsabilitate”
Autoritățile au instalat un baraj absorbant pentru protejarea sursei de apă a Chișinăului. Ministrul Mediului: „Nu există niciun risc pentru locuitorii capitalei”
VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Nu există pericol pentru alimentarea cu apă în Chişinău. Autoritățile monitorizează permanent situația pe Nistru”
Vizite educative la Parlament: elevi și studenți au explorat sala plenului și activitatea deputaților
Autoritățile de mediu: Nu există niciun pericol pentru locuitorii Chișinăului
Intervenții pe Nistru: un nou baraj antipoluare va fi montat la Cușernița
Autoritățile au instituit stare de alertă de mediu pentru următoarele 15 zile
FOTO // Armata Națională distribuie apă la Bălți, iar autoritățile activează surse alternative după suspendarea captării din Nistru
VIDEO // Statul restaurează un simbol cultural al ţării: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți intră în reparație capitală
FOTO // Investiție de 29 milioane de lei pentru transformarea orașului Râșcani: lucrări majore de infrastructură și un parc urban nou
VIDEO // Administrația Drumurilor intensifică lucrările de întreținere: intervenții masive pe principalele trasee naționale pentru siguranța traficului
Parlamentul se întrunește vineri în ședință plenară. Denunțarea Acordului de constituire a CSI, pe ordinea de zi
Poluarea fluviului Nistru după atacul Rusiei de la Novodnistrovsk. Promo-LEX a depus un denunț penal la Procuratura Generală
Academia „Ștefan cel Mare” a MAI a semnat un Acord de colaborare cu Asociația Tinerilor Diplomați din Moldova
Partidele politice trebuie să depună până la 31 martie rapoartele financiare pentru anul 2025
Biblioteca UTM a fost completată cu peste 250 de exemplare de carte, inclusiv publicații unice în Republica Moldova
Școlile din Bălți vor activa în regim online din cauza suspendării alimentării cu apă
Republica Moldova și Grecia au semnat un Memorandum privind conservarea și restaurarea patrimoniului cultural
Parteneriat pentru facilitarea investițiilor și dezvoltarea pieței de capital: Acord semnat între Agenția de Investiții și Bursa Internațională a Moldovei
1992 - Războiul care nu se uită // Istoricul Octavian Tâcu: „Simbol al rezilienței Republicii Moldova, mai actual ca niciodată în contextul agresiunii din Ucraina”
Marta Kos: „Comisia Europeană este pregătită să ofere sprijin Moldovei prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al UE în contextul situației de pe râul Nistru”
Municipiul Iași oferă ajutor umanitar orașului Bălți: cisterne cu apă potabilă în sprijinul cetățenilor
Premierul Alexandru Munteanu și Marnix van Rij, director executiv supleant al FMI – discuție pe marginea Raportului pozitiv al FMI pentru Republica Moldova