ro

 

Societate
14 Martie, 2026 / 18:48
/ 23 Decembrie, 2014

CCA: În emisiunile Radio şi TV radiodifuzorii au obligaţia de a respecta interesul superior al copilului

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 23 dec. /MOLDPRES/. Consiliul Coordonator  al Audiovizualului a examinat în şedinţa de astăzi Raportul de monitorizare a buletinelor de ştiri la capitolul respectării drepturilor copiilor în conformitate cu legislaţia în vigoare, informează MOLDPRES.

Campania de monitorizare s-a derulat în cadrul unui proiect de colaborare cu Asociaţia Presei Independente şi UNICEF în vederea evaluării respectării drepturilor copilului şi aplicării normelor legale în domeniul audiovizual.

În baza raportului prezentat de membrul CCA, Mariana Onceanu-Hadîrcă, au fost elaborate o serie de recomandări, care vor servi drept instrument util de lucru pentru jurnaliştii interesaţi de abordarea subiectelor despre copii.

Astfel, la realizarea subiectelor cu implicarea copiilor este primordial să se ia în calcul cu mai multă responsabilitate necesitatea de a acţiona în interesul superior al copilului, care ar trebui să prevaleze în faţa altor raţiuni de a difuza un material, precum ar fi menţinerea audienţei, suscitarea curiozităţii sau alte interese ale adulţilor.

Potrivit Marianei Onceanu-Hadîrcă, în relatările despre accidente şi crime trebuie să se ţină cont de normele bunului-simţ, reflectate în Codul deontologic al jurnalistului: „Jurnalistul nu furnizează publicului detaliile  morbide ale crimelor, accidentelor şi catastrofelor naturale sau detaliile privind tehnicile de suicid. Aceleaşi reguli se aplică şi materialelor vizuale (fotografii, materiale video)”.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, CCA a adoptat modificări la Codul de conduită al radiodifuzorilor, prin care aceştia sînt obligaţi să promoveze reprezentarea fără stereotipuri a rolului femeilor şi bărbaţilor, să evite publicitatea şi imaginile sexiste, limbajul şi conţinutul care ar putea duce la discriminarea pe bază de sex, sau susceptibile  de incitare la ură şi violenţă de gen.

Membrii CCA le-au recomandat radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova să semneze Angajamentul instituţiilor mass-media privind promovarea principiului egalităţii de gen în materialele jurnalistice, elaborat de societatea civilă.


 
Ultimele Știri
/ Acum 9 ore

Criza de poluare de pe Nistru: România a trimis 600 kg de absorbant și 30 de capcane petroliere

/ Acum 10 ore

Un ucrainean condamnat pentru trafic de migranți, extrădat în Grecia pentru executarea pedepsei

/ Acum 10 ore

Peste 100 de lucrători medicali au fost instruiți pentru prevenirea infecțiilor în asistența medicală primară

/ Acum 11 ore

Moldova plantează viitorul: campania națională „Primăvara 2026” mobilizează autoritățile și cetățenii pentru extinderea pădurilor pe ambele maluri ale Prutului

/ Acum 20 ore

CNAS a finanțat plata indemnizațiilor pentru incapacitatea temporară de muncă și cele pentru familiile cu copii

/ Acum 20 ore

VIDEO // Încă trei baraje vor fi instalate pe râul Nistru. Gheorghe Hajder: „Întreprindem toate măsurile necesare pentru a avea apă sigură pentru consum”

/ Acum 20 ore

IGP solicită primăriei capitalei acces la sistemul de monitorizare video a spațiilor publice, în contextul prevenirii traficului de droguri

/ Acum 22 ore

Noi analize de laborator a apei din râul Nistru. Gheorghe Hajder: „Calitatea apei în localitățile din nordul țării s-a îmbunătățit”

/ Acum 23 ore

Meteorologii anunță pentru zilele de odihnă vreme caldă, cu maxime de până la +16°C

/ Acum 23 ore

VIDEO // Prim-ministrul Alexandru Munteanu anunță instalarea filtrelor suplimentare pe râul Nistru: „Siguranța cetățenilor rămâne prioritatea noastră”

/ Acum 1 zi

Moldovenii care au lucrat legal în Canada și în Republica Moldova vor putea beneficia de pensii din ambele state

/ Acum 1 zi

VIDEO // Un cetățean al Azerbaidjanului, expulzat din Republica Moldova pentru ședere ilegală

/ Acum 1 zi

FOTO // Mai mulți studenți ai USMF „Nicolae Testemițanu” au participat la cursul „Etica și integritatea academică”

/ Acum 1 zi

DOC // Pescuitul a fost interzis temporar pe sectorul Naslavcea–Dubăsari al râului Nistru