Centrul MEDIACOR va fi deschis două zile pentru toţi vizitatorii
Chişinău, 9 dec. /MOLDPRES/. Toţi cei interesați de industria creativă şi digital-media vor putea vizita Centrul MEDIACOR, amplasat în sediul Universităţii de Stat din Moldova (USM), care a organizat, în perioada 9-10 decembrie, Zilele Uşilor Deschise, transmite MOLDPRES.
Administratorii centrului au îndemnat pe toţi cei interesaţi să cunoască îndeaproape ce înseamnă un centru de excelență pentru producție digital-media. În cadrul evenimentului vor fi organizate tururi specializate, prin cele patru zone tematice ale hubului de producție digitală, amplasate pe o suprafață de 3400 de metri pătrați.
“Vor fi prezentate spațiile ce sunt oferite de MEDIACOR profesioniștilor, studiourilor de producție, studenților pentru colaborare, instruire și realizare de produse multimedia, aplicând tehnologii în pas cu tendințele globale din media digitală”, conform unui comunicat al Centrului.
La fel, vor fi expuse în regim de lucru tehnologii media pentru virtualizarea platourilor de filmări. Vizitatorii vor putea urmări prin lentilele ochelarilor RV desenul animat ARIPI, prima producție locală de realitate virtuală. Totodată, Școala de film MILAP (Make It Like A Pro) va lansa la MEDIACOR un nou curs cinematografic cu instruiri practice şi teoretice realizate de cineaști și videografi notorii. La fel, oaspeţii centrului vor descoperi activitățile new media ale Școlii de Studii Avansate în Jurnalism, care este primul rezident MEDIACOR.
MEDIACOR este primul centru de excelență pentru de producție digital-media ce marchează o nouă etapă în dezvoltarea Industriilor creative din Republica Moldova. Crearea MEDIACOR a fost posibilă datorită parteneriatului dintre Ambasada SUA, Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), Guvernele Suediei, Marii Britanii, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Culturii, Universitatea de Stat din Moldova și Asociația COR. Valoarea parteneriatului este de aproape trei milioane de dolari, dintre care 1,3 mln de dolari reprezintă suportul USAID, Suedia și UK aid.
Centrul a fost inaugurat la 17 noiembrie. Găzduit de USM, MEDIACOR oferă spații pentru colaborare, producție, filmări și post-producție care vor permite studenților, profesioniștilor și studiourilor de producție să realizeze produse media la standardele industriei media, aplicând noi tehnologii în pas cu tendințele globale din media digitală.
Agenda evenimentelor, luni, 7 septembrie
Un bărbat a fost plasat în arest pentru 30 de zile, după ce și-ar fi amenințat soția cu moartea
FOTO // Peste 40 de crame din Moldova își prezintă vinurile la București. Eugeniu Osmochescu: „Vinul moldovenesc își câștigă un loc tot mai vizibil pe piețele externe"
Recomandările IGSU pentru cetățeni în contextul Codului Galben de vânt puternic
Cod Galben de vânt în nordul și centrul Republicii Moldova
Circulație sistată temporar pe Aleea Gării. Continuă filmările pentru „Blestemul Mariei Drăgan”
FOTO // Ziua Armatei Naționale, marcată la Chișinău, Bălți și Cahul
Cod Galben de ploi puternice cu descărcări electrice în Republica Moldova
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un automobil
Tot mai mulți copii din stânga Nistrului aleg școlile cu predare în limba română
VIDEO // Trei cetățeni indieni urmau să treacă ilegal Prutul. Un moldovean, reținut
Stocurile de manuale disponibile în școli vor fi colectate și redistribuite. Ministerul pregătește și noi achiziții
Vreme instabilă la sfârșit de săptămână. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată și descărcări electrice
Instituțiile de învățământ din întreaga țară vor desfășura Decada Valorilor Naționale
Elevii din clasa a IV-a vor primi note la unele discipline: Metodologia aprobată de MEC
Foc de armă la Durlești. Un bărbat a fost rănit, iar un tânăr de 22 de ani a fost reținut
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Moldova, Christopher W. Smith
Peste 40 de școli vor implementa în noul an de studii Programul național privind Educația Multilingvă
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, întrevedere cu noul director al Biroului de Cooperare al Elveției: Sprijin pentru consolidarea democrației parlamentare
Peste 14.800 de persoane au solicitat ambulanța într-o săptămână
O femeie din Stăuceni a rămas fără 45 000 de euro după ce i-a transmis unor escroci care s-au dat drept reprezentanți ai statului
În timp ce Tiraspolul declară loialitate față de Rusia, economia regiunii depinde în mare măsură de accesul la piața europeană
FOTO // Peste 200 de milioane de lei au ajuns în luna august în proiecte de dezvoltare pentru localitățile din țară
Peste 3700 de antreprenori independenți sunt înregistrați în Republica Moldova: ce activități desfășoară
FOTO // Concert aniversar dedicat celor 45 de ani de creație ai compozitorului Constantin Rusnac
AIPA a autorizat săptămâna trecută plata a 3,9 milioane de lei pentru 16 cereri depuse de agricultori
Un nou program regional va orienta investițiile pentru dezvoltarea turismului în nordul ţării
Ziua Națională a Vinului-2026 se anunţă cu un dress code în culorile vinului moldovenesc
Republica Moldova va denunța Acordul privind cooperarea statelor membre ale CSI în combaterea traficului de ființe umane
Republica Moldova și Grecia pregătesc noi proiecte în baza Memorandumului de cooperare culturală