ro

 

Societate
18 Aprilie, 2026 / 13:44
/ 30 Septembrie, 2021

Cinci traficanți de droguri au fost reținuți în urma unei operațiuni internaționale

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 30 sep. /MOLDPRES/. Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații al IGP, au desfășurat zece percheziții sincronizate cu colegii din Muntenegru și au reținut cinci persoane într-un dosar de spălare de bani, rezultați din trafic de droguri, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor PCCOCS, operațiunea s-a desfășurat cu sprijinul Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii – SELEC.

În rezultatul perchezițiilor, oamenii legii din R. Moldova și Muntenegru au ridicat documente financiare și bancare și alte date stocate pe suporturi electronice; telefoane mobile; cartele telefonice din Moldova, Ucraina și Rusia; precum și 120 de carduri bancare emise în Rusia. De asemenea, au fost ridicate două unități de transport și alte bunuri provenite din activitate infracțională, în valoare de peste 24 milioane de lei.

Membrii grupului care au fost reținuți activau din anul 2017. Aceștia foloseau metode de camuflare a activității ilegale cu implicarea comunicării prin canale de internet criptate, precum și obligarea clienților să-și confirme localizarea în apropierea imediată a terminalului de plată de pe care urmau să efectueze achitarea drogurilor, în maxim 15 minute de la primirea datelor pentru achitare.

Persoanele au vârste cuprinse între 20 și 37 de ani, iar liderul grupului, reținut în Muntenegru, are și studii superioare în drept. Dacă vor fi găsiți vinovați cei cinci riscă închisoare pentru un termen de la 5 la 15 ani.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Poliția anunță că procedura de exhumare în cazul Vartic nu implică cheltuieli din partea familiei

/ Acum 1 zi

FOTO // Ministerul Mediului a populat lacul Costești–Stânca cu 2,5 tone de pește. Acțiunea va deveni o tradiție

/ Acum 1 zi

Loturi de salată și ceapă verde alterate, distruse după controalele ANSA

/ Acum 1 zi

Un avocat stagiar din capitală a fost reținut de CNA după ce ar fi cerut 32.000 de euro pentru influențarea unor judecători

/ Acum 1 zi

Alertă de sezon: ANSP anunță creșterea riscului de mușcături de căpușe în Republica Moldova

/ Acum 1 zi

Igor Grosu anunță audieri parlamentare pe cazul Vartic: „Este o lecție prea dură şi scumpă”

/ Acum 1 zi

Peste 138 de milioane de lei au fost achitate de CNAM pentru îngrijiri medicale comunitare în 2025

/ Acum 1 zi

Un bărbat a fost condamnat la 9 ani de închisoare după ce a înșelat o femeie din Germania

/ Acum 1 zi

Deficitul de cadre didactice în învățământul general, în scădere în ultimii ani

/ Acum 1 zi

Un tânăr din Criuleni a fost condamnat la 15 ani de închisoare după ce a încercat să-și omoare fratele geamăn

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, vineri, 17 aprilie

/ Acum 1 zi

FOTO // Muzeul de Istorie și Cultură din Taraclia, renovat prin programul „Satul European”, cu investiții de peste 7 milioane de lei

/ Acum 1 zi

Audieri noi în procesul de evaluare a procurorilor: patru ședințe programate la final de aprilie

/ Acum 1 zi

IGP a demarat o anchetă de serviciu pe numele polițistului care a întocmit un proces-verbal pe numele unei persoane deja decedate