Circa 15 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută
Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. Echipele de asistență medicală urgentă au acordat săptămâna trecută primul ajutor medical la circa 15 mii de persoane, transmite MOLDPRES.
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), după acordarea asistenței medicale de urgență, 5879 de pacienți, dintre care 1298 de copii, au fost transportați la spitale pentru investigații și tratament.
Astfel, din numărul total de solicitări înregistrate predomină cele cauzate de bolile respiratorii - 2918 solicitări, după care urmează 2643 de urgențe cardiovasculare, 2097 de patologii neurologice, 1397 de urgențe traumatologice, 214 urgențe infecțioase și 41 de intoxicații.
Pe parcursul săptămânii, echipele au acordat asistență medicală urgentă la 82 de persoane, inclusiv la 16 copii, care au suferit diverse traumatisme în urma accidentelor rutiere. Ulterior, 75 pacienți au fost transportați la instituțiile medicale spitalicești.
În aceeași perioadă, au fost înregistrate 25 de cazuri de intoxicații cu medicamente, dintre care 17 în rândul maturilor și opt la copii.
De asemenea, medicii au fost solicitați de către 78 de pacienți cu urgențe generate de agenții fizici, chimici și de mediu, dintre care 30 de persoane au fost diagnosticate cu combustii, șase cu urgențe caniculare și cinci cu urgențe alergologice.
Foto: CNAMUP
Premierul Alexandru Munteanu, precizări despre compania Venbest, la care e actionar: „Sunt onorat că această companie a contribuit la apărarea poporului ucrainean de la începutul invaziei Rusiei”
VIDEO // Rețineri la Dondușeni după 11 percheziții într-un caz de trafic de persoane, soldat cu deces
Schimb de bune practici și modernizare academică la Craiova: USM participă la Reuniunea „Universitaria”
VIDEO // Cinci persoane, reținute pentru spălare de bani proveniți din escrocherii. Ce riscă suspecții
Un bărbat a fost scos de sub un mal de pământ care s-a surpat în timpul unor lucrări pentru canalizare
VIDEO // Patru laboratoare de amfetamină lichidate în Republica Moldova și UE. Drogurile erau diluate în vin, iar ulterior extrase în laboratoare
VIDEO // Filieră de trafic de droguri, anihilată la Chișinău. Polițiștii au confiscat droguri de peste 2,5 milioane de lei
Progresele în procesul de integrare europeană, discutate la reuniunea Subcomitetului vamal Republica Moldova - Uniunea Europeană
CEC va tipări circa 39 mii buletine de vot pentru alegerile locale noi din 16 noiembrie
Peste 130 de șoferi, sancționați zilnic pentru exploatarea automobilului fără inspecția tehnică și polița RCA. Amenzile aplicate de polițiști
Prim-ministrul Alexandru Munteanu va avea la Bruxelles o întâlnire cu diaspora moldovenească
În șase localități din țară se desfășoară alegeri locale noi
Trei morți și mai mulți răniți în Portugalia în urma furtunii Claudia
Guvernul a plantat 110 de mii de puieți, în cadrul campaniei „Generația pădurii”
FOTO // Peste 1 000 de voluntari au participat la campania de plantare de la Mihailovca, Cimișlia
FOTO // Premierul Alexandru Munteanu, prezent la campania națională de împădurire: „Ne propunem să plantăm 145 000 de hectare de pădure până în anul 2032”
FOTO // Soții Sergiu și Veronica Secaș au inițiat o afacere la Slobozia Mare, cu sprijinul UE. Igor Grosu: „Sudul Moldovei se dezvoltă datorită antreprenorilor noștri curajoși”
ANOFM îndeamnă angajatorii să declare locurile de muncă vacante, inclusiv cele pentru persoanele cu dizabilități
VIDEO // Speakerul Igor Grosu a participat la campania națională de împădurire: „Peste ani, să ne bucurăm de o țară mai verde, cu păduri și aer curat”
GALERIE FOTO // Campania națională de împădurire „Toamna 2025” a început oficial la Mihailovca, Cimișlia
VIDEO // Ruta Gastronomică Moldova–România: Drumul care unește două țări prin gust și tradiție
În timpul traversării frontierei de stat, vehiculele trebuie să aibă ambele plăcuțe de înmatriculare corect montate
SUA au prelungit scutirea de sancțiuni impuse Lukoil pe fondul apariției unor noi cumpărători
IGP a primit un lot de echipamente moderne din partea Germaniei
UE va crește cu 25 de milioane de euro alocările pentru Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova, în bugetul pentru 2026