ro

 

Societate
20 Ianuarie, 2026 / 14:37
/ 22 Martie, 2022

Consumul neautorizat al rezervelor de stat va fi sancționat

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 22 mar. /MOLDPRES/. Agenția Rezerve Materiale ar putea emite decizii executorii, care vor permite aplicarea sechestrelor pe bunurile și mijloacele bănești ale operatorilor economici, care au admis consumul neautorizat al rezervelor de stat și de mobilizare sau au stocat bunurile într-o cantitate mai mică decât cea stabilită. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de membrii Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, comunică MOLDPRES.

Potrivit documentului, sechestrul va fi aplicat până la restituirea integrală a stocurilor diminuate. Asta se va putea întâmpla chiar dacă operatorul economic a contestat decizia Agenției Rezerve Materiale.

De asemenea, proiectul de lege propune modificări la mai multe acte legislative, iar scopul acestora este de a aduce cadrul normativ în conformitate cu prevederile Legii nr. 104/2004 cu privire la rezervele de stat și de mobilizare, pentru a preveni riscurile de prejudiciere a intereselor statului.

Autorii inițiativei legislative menționează că, doar în ultimii cinci ani, bugetul statului a fost prejudiciat cu 4 609 206,84 de lei, din cauză că Agenția Rezerve Materiale nu a avut pârghii legale să aplice sechestru pe bunurile și mijloacele bănești ale depozitarilor.

De asemenea, documentul prevede delimitarea clară a informațiilor din domeniul rezervelor de stat și de mobilizare, care trebuie să fie secretizate, pentru a evita interpretări.

Foto: Parlament


 
Ultimele Știri
/ Acum 17 ore

METEO // Vreme rece și polei pe drumuri. Ce temperaturi vor fi înregistrate marți

/ Acum 17 ore

CSJ a admis audierea a 36 de martori în dosarul „Kuliok”

/ Acum 19 ore

Oficiul Medicilor de Familie din Badicul Moldovenesc a fost renovat

/ Acum 19 ore

Drumarii au intervenit pe traseele naționale pentru deszăpezire și combaterea lunecușului. Peste 12 tone de sare au fost împrăștiate

/ Acum 21 ore

Focar de gripă aviară, confirmat la Telenești. Au fost aplicate restricții pentru o perioadă de 30 de zile

/ Acum 22 ore

Doi foști șefi de la MAI și Dorin Damir au fost condamnați la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor fictive

/ Acum 23 ore

Ministerul Sănătății repartizează 181 de tineri medici în sistemul public. Emil Ceban către rezidenți: „Profesionalismul vostru va consolida sistemul de sănătate”

/ Acum 23 ore

Șefa statului Maia Sandu, mesaj de condoleanțe familiilor victimelor accidentului feroviar din Spania: „Țara noastră este alături de poporul spaniol”

/ Acum 1 zi

Patru cetățeni nepalezi, depistați muncind ilegal la o fermă din Nisporeni

/ Acum 1 zi

Polițiștii au denunțat 46 de tentative de corupere de la începutul anului

/ Acum 1 zi

VIDEO // Un bărbat din capitală, reținut pentru trafic de droguri. Valoarea substanțelor narcotice ajunge la peste 300 000 de lei

/ Acum 1 zi

VIDEO // Sute de kilograme de detergenți contrafăcuți au fost ridicați de poliție de la un locuitor al capitalei

/ Acum 1 zi

Un lot de biscuiți neconformi, depistat de ANSA

/ Acum 1 zi

Peste 50 de persoane au ajuns în weekend la urgență din cauza ghețușului