Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Proroc Ilie
Chişinău, 2 aug. /MOLDPRES/. Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Mare Proroc Ilie, considerat ocrotitorul recoltelor și aducătorul de ploi. De asemenea, este considerat a fi unul dintre cei mai mari oameni ai lui Dumnezeu trimiși vreodată de El pe pământ, notează MOLDPRES.
În această zi, enoriașii merg la biserică, iar conform tradiției se sfințesc fructele și legumele, care ulterior se mănâncă cu miere și castraveți. Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere și de struguri, nuci și alune. Sfântul Ilie este considerat și patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de "retezatul stupilor".
Sfântul Ilie este o divinitate populară ce a preluat numele și data celebrării de la Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Sfântul Ilie este cinstit de creștini ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani și jumătate de secetă, dar și ca divinitate populară a Soarelui și a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.
Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria. Potrivit tradiției, Sovac a văzut, la nașterea lui Ilie, oameni îmbrăcați în veșminte albe care îl înveleau pe fiul său în haine de foc și îi dădeau să mănânce o flacără. Preoții templului din Ierusalim au interpretat vedenia considerând că Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică.
În cer, Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră și trăsnește dracii cu biciul său de foc, pentru a-i pedepsi pentru răul care i l-au pricinuit. Și, pentru că dracii înspăimântați se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streașina caselor, în turlele bisericilor şi chiar în trupul unor animale, Sfântul Ilie trăsnește năprasnic, pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei.
În ajunul zilei când este sărbătorit Sfântul Ilie, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau și se întorceau acasă. Iar dacă în noaptea dinspre Sfântul Ilie ele visau cânepă verde, acesta era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri și frumoși. Dacă în vis vedeau cânepă uscată, se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.
Potrivit tradiţiei, în dimineața zilei de Sfântul Ilie, se culeg plante de leac, în special busuioc, se pun la uscat în podurile caselor, sub streșini sau în cămări. Și tot de Sfântul Ilie, sunt adunate plantele întrebuințate la vrăji şi farmece.
Sfântul Ilie este reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie în gura peșterii sale (hrănit de corb), fie în carul de foc (în care a fost răpit la cer). Sfântul Ilie este socotit și protopărintele monahismului creștin.
Un fost președinte al CSJ a ajuns în vizorul ANI cu avere nejustificată de peste un milion de lei
Militarii detașați în misiunea KFOR, instruiți în domeniul integrității operaționale
Cetățenii reveniți din diasporă vor beneficia în continuare de facilități fiscale și vamale la importul unor bunuri de uz personal
Moldovenii care au muncit în Canada vor beneficia de prestații sociale
Comisia de vetting va audia conducerea Procuraturii Generale în format parțial închis
Aprobat de Guvern: plăți compensatorii pentru angajații din sectorul bugetar
ANSP: 31 cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Un cetățean ucrainean a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru contrabandă cu droguri de peste 6 milioane de lei
Difuzorii de publicitate riscă interdicții în 2026 dacă nu depun declarațiile până la 15 decembrie
Explozie provocată de o butelie de gaz la Sărăteni. Un bărbat a fost rănit și două persoane evacuate
Pacienții din Cantemir vor avea acces la recuperare medicală în condiții moderne
Agenda evenimentelor, miercuri, 10 decembrie
Elevii din mai multe școli vor beneficia de un sistem instituțional de ghidare în carieră
METEO // Cer noros și izolat ploi slabe, prognozate pentru ziua de miercuri
Cristina Gherasimov, la Tirana: schimb de bune practici cu echipa de integrare europeană a Albaniei
Ex-liderul democrat Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov ar putea depune mărturie în dosarul „kuliok”
Dialog economic Chișinău-Beijing: priorități pentru investiții în agricultură și proiecte energetice
Președinta Maia Sandu l-a numit pe Dorin Recean în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în dialog cu Ambasadorul Ungariei, Sandor Szabo
Parlamentul marchează Ziua Drepturilor Omului prin expoziție și masă rotundă dedicată persoanelor în etate
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Șefa interimară a Misiunii OSCE în Republica Moldova, Izabela Sylwia Hartmann
SUA sprijină Moldova în lupta cu rezistența antimicrobiană prin proiectul EpiC
VIDEO // Condiții mai bune de studii pentru elevii din Cojorva: DRRM a donat mobilier școlar modern în regiunea transnistreană
Ex-premierul Dorin Recean va avea o nouă funcție. Decretul de numire în postul de emisar special a fost semnat de președinta Maia Sandu
Studiu IEA: Pompele de căldură, soluție pentru modernizarea sistemului de încălzire și reducerea dependenței de resursele energetice importate
Încă un magistrat a picat evaluarea externă
Moaștele Sfântului Andrei, Ocrotitorul României, vor fi aduse pentru prima dată în Republica Moldova
VIDEO // Un nou centru de inovații verzi va fi creat la Universitatea Tehnică a Moldovei
Piețele energiei electrice pentru ziua următoare și pe parcursul zilei, lansate în Republica Moldova
Moldovenii care muncesc în Irlanda ar putea beneficia de pensii și indemnizații