De astăzi, eliberarea pașapoartelor va fi mai ieftină şi fără restricții
Chişinău, 15 aug. /MOLDPRES/. Agenţia Servicii Publice (ASP) a anunţat astăzi că, începând din 15 august 2022, toți cetățenii Republicii Moldova își pot perfecta pașapoartele fără restricții și fără a prezenta documente confirmative, transmite MOLDPRES.
Tariful la perfectarea pașaportului în termen de 20 de zile lucrătoare a fost diminuat de la 850 la 650 de lei. „Cetăţenii pot să-şi perfecteze două pașapoarte concomitent sau să solicite al doilea act, chiar dacă au deja unul valabil”, indică ASP.
De asemenea, prin intermediul serviciului MDelivery, poate fi solicitată livrarea pașapoartelor la domiciliu, atât în țară, cât și peste hotare.
„Pașapoartele pot fi perfectate la orice centru multifuncțional, indiferent de înregistrarea la domiciliu sau reședință, atât în baza programărilor prealabile, cât și conform principiului rândului viu”, rezumă sursa citată.
Foto: ASP
VIDEO // Un tânăr a fost reținut pentru șantaj și dobândirea ilegală a peste 6 700 de euro
ANSP avertizează: risc sporit de rabie din cauza animalelor fără stăpân
Profesori din universități au beneficiat de cursuri de limba engleză, pentru a putea preda studenților străini
O companie aeriană a lansat curse directe din Chișinău spre o nouă destinație din Europa
Incendiu într-un bloc din capitală. Salvatorii au evacuat 27 de persoane
VIDEO // Șase ucraineni, prinși ascunși într-un camion la vama Palanca
VIDEO // Tâlhărie la Mereni: patru suspecți arestați pentru 30 de zile
Ministerele Sănătății din România și Moldova își consolidează parteneriatul bilateral
Trafic de influență la Cahul: două persoane reținute de CNA și procurori
Finanțarea pentru cercetare și inovare crește în 2026 și depășește jumătate de miliard de lei
Academiile de Știință de pe ambele maluri ale Prutului solicită întărirea cooperării academice și culturale
Un angajat al Inspectoratului de Poliție Glodeni a fost suspendat din funcție după ce a fost prins beat la volan
Peste 1200 de grădinițe au fost dotate cu mii de cărți prin programul național de lectură „Citește-mi 100 de povești”
Traseele naționale sunt practicabile: drumarii au intervenit pe mai multe sectoare pe timp de noapte
CNAS a finanțat plata indemnizațiilor adresate familiilor cu copii
Școlile din Kiev se închid până la 1 februarie. Noi măsuri în capitala Ucrainei după bombardamentele rusești
Trenul de pe ruta Kiev – București înregistrează întârzieri din cauza avarierii rețelelor electrice de pe teritoriul Ucrainei
Vreme fără precipitații și minime de până la -18°C, prognozate de meteorologi pentru zilele de odihnă
Constatări CCSCD: Rețelele de conturi inautentice pe platformele social media, mobilizate după alegeri pentru creșterea tensiunilor sociale
VIDEO // Ministrul Sănătății al României, Alexandru Florin Rogobete, la Chișinău: „Prin colaborare vom putea întări sistemele de sănătate din cele două state. Împreună suntem mai puternici”
Raport CCSCD: Rusia își recalibrează strategiile de manipulare pentru a bloca parcursul european al Republicii Moldova
Doi cetățeni străini, un curier și un colector de bani, reținuți pentru escrocherie
Trafic intens la postul Costești, pe sensul de ieșire din țară
Prim-ministrul Alexandru Munteanu și reprezentanții mediului de afaceri au discutat pe platforma Consiliului Economic
Șefa statului, Maia Sandu, îl va găzdui la Chișinău pe Președintele Republicii Albania, Bajram Begaj
USMF „Nicolae Testemițanu” se menține pe poziția de lider național în clasamentul MosIUR 2025
MAE de la Chișinău răspunde ministerului rus de externe: „R. Moldova este o țară sigură pentru vizitatori și nu există riscuri de securitate care să justifice alerte de călătorie”
Compania Lukoil-Moldova, amendată pentru nerespectarea hotărârii privind transmiterea și primirea bunurilor aferente complexului petrolier de la Aeroport
Avertizare înainte de Bobotează: Poliția de Frontieră atenționează că scăldatul în râurile Prut și Nistru este interzis
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorul Statului Israel în Republica Moldova