Din toamnă, ASP va emite acte cu grad sporit de securitate
Chişinău, 18 mai. /MOLDPRES/. Agenţia Servicii Publice (ASP) va emite, din toamna acestui an, documente cu grad sporit de securitate, transmite MOLDPRES.
Potrivit instituţiei, compania franceză SELP a fost desemnată câștigătoare pe cel de-al doilea lot al achiziției publice, anunțate repetat la începutul acestui an de către Agenția Servicii Publice. Asta după ce corpul de control al prim-ministrului a depistat mai multe nereguli, legate de licitația inițiată de fosta conducere a agenției.
„Astăzi, la sediul instituției a fost semnat contractul de achiziție cu compania franceză, cu o valoare de circa 20 milioane de lei. În baza acestuia, Agenția Servicii Publice va achiziționa echipamente și produs program specializat de personalizare a actelor de identitate din sistemul național de pașapoarte, permise de conducere și certificate de înmatriculare”, indică ASP.
Noile acte de identitate, care urmează a fi emise deja în toamna acestui an, vor fi produse în baza unei noi tehnologii de tip policarbonat și vor avea un grad sporit de securitate, rezumă sursa citată.
Foto: ASP
FOTO // UE a transmis Armatei Naționale un lot de unități de transport logistic modern
Natalia Plugaru: „Ne propunem o piață a muncii mai incluzivă, mai conectată și mai corectă – o piață europeană”
Femeile din Moldova, recunoscute internațional pentru rolul lor în securitate și egalitate. Marta Kos:„Sunteţi un exemplu, cu o performanță fără precedent”
Nouă proiectile de artilerie au fost depistate în raionul Criuleni
Consultări publice pentru noua Lege privind accesul publicului la informație și justiție de mediu: AO EcoContact implicată activ în procesul de elaborare
Dezvoltarea unei țări începe cu abilitarea comunităților locale, declară comisara Marta Kos
GALERIE FOTO // Aeroportul Internațional Chișinău implementează un nou sistem de înregistrare, control de securitate și îmbarcare
Peste 432 mii de persoane au depus cereri pentru compensații la energie
CNA a efectuat percheziții într-un dosar de corupere și trafic de influență în sistemul educațional
Beneficiile cooperării dintre Republica Moldova și PNUD, discutate de premierul Alexandru Munteanu și Daniela Gasparikova, reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova
Premierul Alexandru Munteanu va participa la Forumul Extinderii Uniunii Europene de la Bruxelles
Guvernul creează un Grup consultativ pentru susținerea integrării europene a Republicii Moldova
VIDEO // Cinci deputați PAS renunță la mandat. Igor Grosu: „Vom fi în continuare o echipă și fiecare va munci pentru pace și dezvoltare”
Numărul infecțiilor respiratorii, în creștere cu 23 la sută timp de o săptămână
Circa jumătate de milion de moldoveni au solicitat compensații pentru perioada rece a anului
R. Moldova – Italia în preliminariile CM 2026. Selecționerul Lilian Popescu: „Este o provocare, dar și o oportunitate de a arăta progresul echipei”
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu Nick Pietrowicz, însărcinat cu afaceri al Statelor Unite ale Americii
Nina Cereteu și Stela Onuțu din fracțiunea „Partidul Nostru” au renunțat la mandatele de deputat
Astra Film Festival revine la Chișinău cu o selecție de documentare internaționale. Agenda programului
Republica Moldova va institui un sistem informațional al resurselor umane din cadrul autorităților publice: „Este important să avem funcționari publici bine pregătiți, integri și patrioți”
VIDEO // Militarii Armatei Naționale desfășoară antrenamente la sistemele noi de artilerie
Chișinău și București aprofundează dialogul pe teme de securitate și integrare europeană
Șocurile climatice afectează producția globală de vin în 2025
Guvernul consolidează siguranța zborurilor: reguli mai stricte pentru companiile aeriene
Guvernul sporește transparența achizițiilor publice și modernizează procedurile