ro
Societate
06 Decembrie, 2025 / 16:50
/ 02 Iulie, 2021

Doi contabili învinuiți de implicare în „frauda bancară” vor ajunge pe banca acuzaților

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 2 iul. /MOLDPRES/. Dosarul în privința a două persoane, învinuite de implicare în „frauda bancară” și spălare a peste 13 miliarde de lei (un euro - 21.37 lei) a fost finalizat și trimis în judecată, comunică MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cele două persoane sunt învinuite că în perioada 2011-2014, activând în calitate de contabili, au participat la atribuirea aspectului legal al tranzacțiilor de sustragere a mijloacelor bănești, care au avut la bază obținerea a peste 40 de credite bancare neperformante. Creditele au fost contractate pentru șapte companii, de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.

Creditele au fost acordate prin ignorarea criteriilor stabilite și prin derogarea totală de la procedurile și politicile băncilor comerciale și ale Băncii Naționale a Moldovei, inclusiv prin influențarea de către conducătorii grupului criminal a factorilor de decizie din băncile menționate.

Procurorii consideră că banii au fost însușiți de membrii grupului criminal condus de Ilan Șor, ca parte a organizației criminale conduse de Vladimir Plahotniuc. Mijloacele bănești obținute erau transferate către companii nerezidente, cu destinația: plăți pentru materiale de construcție, echipamente digitale, vestimentație de brand sau mobilier. 

Inculpații sunt un bărbat și o femeie, cu vârste între 35-45 ani. Aceștia sunt din Chișinău și au studii financiar-bancare. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă închisoare de la cinci la 10 ani.

foto: Procuratura Generală

Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Procurorul Ion Covalciuc s-a retras din concursul pentru funcția de judecător la CSJ

/ Acum 1 zi

CNAM a transferat în avans peste 962 de milioane de lei pentru serviciile medicale ce vor fi oferite populației în decembrie

/ Acum 1 zi

Alertă de călătorie în Republica Elenă: posibile perturbări ale circulației rutiere urmare a protestelor fermierilor

/ Acum 1 zi

METEO // Vreme stabilă și fără precipitații esențiale în următoarele 24 de ore

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, vineri, 5 decembrie

/ Acum 1 zi

R. Moldova, solidară cu Marea Britanie: Chișinăul sprijină sancțiunile împotriva Rusiei pentru atacul cu Noviciok din 2018

/ Acum 1 zi

Înțelegerea de cooperare tehnică dintre R. Moldova și Japonia pentru modernizarea infrastructurii media publice „Teleradio-Moldova”, semnată la MAE

/ Acum 1 zi

FOTO, VIDEO // O mamă de 48 de ani a adus pe lume cel de-al 14-lea copil la Maternitatea Spitalului „Gheorghe Paladi”

/ Acum 1 zi

Doi magistrați au picat evaluarea externă. CSM va examina rapoartele Comisiei de Vetting

/ Acum 1 zi

CNAS a finanțat plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii

/ Acum 2 zile

Antreprenoarele din mediul rural lansează prima platformă a femeilor pentru agricultură rezilientă din Republica Moldova

/ Acum 2 zile

VIDEO // Dosarul pregătirii dezordinilor în masă. 35 de persoane, instruite anterior în Serbia, cercetate de organele de forță

/ Acum 2 zile

Limba română, studiată printr-un program special în școlile din Moldova pentru copiii reveniți din diaspora și străini

/ Acum 2 zile

Ministerul Mediului suspendă temporar licitațiile pentru atribuirea fondurilor cinegetice