Festivalul Mediului a finalizat cu Iarmarocul EcoLocal
Chişinău, 28 iun. /MOLDPRES/. Cea de-a șasea ediție a Festivalului Mediului din Republica Moldova a ținut patru săptămâni, fiind lansată de Ziua Mondială a Mediului pe 5 iunie și culminând ieri, cu iarmarocul EcoLocal - cu produse prietenoase mediului, expoziții, ateliere, precum și un concert susținut de Cristofor Aldea-Teodorovici Orchestra, transmite MOLDPRES.
„Ediția din acest an a Zilei Mediului este dedicată restaurării ecosistemelor. COVID-19 a dovedit încă o dată cât de dependenți suntem de ecosistemele din jurul nostru. În vremuri de incertitudine și dificultăți, mulți dintre noi și-au găsit refugiu în natură. Am călătorit mai mult în interiorul țării și am descoperit noi locuri, care anterior erau subestimate. Acum conștientizăm mai bine resursele acestei țări, ceea ce vine la pachet cu mai multă responsabilitate față de acțiunile prezente și viitoare”, a afirmat Dima Al-Khatib, Reprezentant rezident al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova, la deschiderea eco-iarmarocului.
La rândul său, ministrul Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, a estimat că „în condițiile pandemiei, vulnerabilității față de schimbările climatice și provocărilor în domeniul mediului, este necesar să ne unim eforturile ca să transformăm cerințele de mediu în oportunități de dezvoltare economică durabilă a țării”. „Cooperarea autorității centrale de mediu cu organizațiile specializate reprezintă un important instrument în procesul de conștientizare din partea societății și de antrenare a organizațiilor de mediu la elaborarea și adoptarea deciziilor”, a spus Perju.
Timp de o lună, comunitatea de mediu a organizat excursii în locuri pitorești, în parcuri fotovoltaice, la mori de vânt, în păduri plantate pentru albini și stoparea alunecărilor, pe Nistru cu caiacele. A fost testată public calitatea apei în râul Nistru, în zona hidrocentralei de la Dubăsari.
„Eco-tehnologii, reciclare, separarea deșeurilor, plantări, afaceri verzi, agricultură ecologică, protecția apelor și solului etc. - avem o mulțime de oameni activi care se dedică acestor domenii în Moldova și ei într-adevăr au ce să ne povestească. Vrem ca acest festival să devină tot mai popular – să devenim mai curioși, mai implicați, mai activi și mai atenți față de natură”, a opinat Lilia Curchi, director executiv al Asociației Jurnaliștilor de Mediu, organizator al festivalului.
Evenimentul din acest an a fost desfășurat de Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic din Moldova, în cadrul unui proiect finanțat de Programul de Granturi Mici al Facilității Globale de Mediu (GEF) – PNUD, cu asistența financiară a Suediei, cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății la Chișinău, PNUD Moldova, în parteneriat cu comunitatea de mediu – organizații, proiecte, activiști, afaceri verzi etc.
Tematica anului 2021 pentru Ziua Mondială a Mediului este restaurarea ecosistemelor.
foto: MADRM
Escrocii au înșelat victime cu peste un milion de lei
Recrutarea în Armata Națională, în vizorul Avocatului Poporului după mai multe sesizări
Proceduri simplificate de admitere în universitățile din Republica Moldova pentru tineri refugiați din Ucraina
FOTO // Guvernul investește 90 de milioane de lei pentru alimentarea cu apă a 18 localități din raionul Sângerei
Spitalul Republican „Timofei Moșneaga” va neutraliza deșeurile medicale cu ajutorul unui echipament de ultimă generație
Patru grădinițe din Chișinău vor fi modernizate cu sprijinul Băncii Mondiale
FOTO // Podul din apropierea localității Trifeștii Noi va fi modernizat
Ambarcațiunile cu motor pot fi conduse doar de persoane care dețin certificat de navigator. Agenția Navală reamintește regulile pentru sezonul estival
VIDEO // Doi bărbați au fost reținuți pentru o serie de pungășii în Chișinău
O femeie de 87 de ani a fost lovită mortal pe o trecere de pietoni la Drochia
SATUL EUROPEAN // Energie verde, drumuri și servicii publice modernizate pentru locuitorii din Sireți
Furtuna de marți a doborât copaci în mai multe raioane. Salvatorii au intervenit în 58 de situații de risc
CNAS a alocat 64 de milioane de lei pentru plata indemnizațiilor de maternitate și a celor pentru incapacitate temporară de muncă
Agenda evenimentelor, miercuri, 15 iulie
Cronica ARHIVELOR // Veronica Garștea, prima femeie dirijor din Republica Moldova și simbol al artei corale
Originea alimentelor, obligatorie pe indicatorul de preț din 10 august
Peste 25 de mii de cetățeni au solicitat informații prin Serviciul telefonic Info CNAM în primele șase luni ale anului curent
Profesori și manageri școlari din Republica Moldova vor prelua bune practici educaționale din România și Estonia
Atenție, călători! Trafic intens în punctul de trecere Leușeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova
VIDEO // Șase persoane au fost depistate la cerșit în trafic: trei foloseau copii pentru a cere bani șoferilor
Proiectul Codului Parlamentului, evaluat de experții Comisiei de la Veneția
Volodimir Zelenski îl propune ca premier pe Serhii Koreţki. Rada Supremă ar putea să voteze astăzi noul Cabinet de miniştri
Republica Moldova trebuie să-și consolideze apărarea și să se alinieze sancțiunilor împotriva Rusiei, susține speakerul Igor Grosu
Cristina Gherasimov: „Moldova avansează spre UE prin muncă și cu sprijinul partenerilor europeni”
Patru localități din Florești se unesc într-o singură primărie: investiții de 18,5 milioane de lei oferite de Guvern
Infrastructura de sanitație din patru școli va fi modernizată: investiții de câte un milion de lei pentru fiecare instituție
Igor Grosu: „Deschiderea unui nou grup de capitole de negociere confirmă încrederea UE în Republica Moldova”
VIDEO // O familie de moldoveni, aflată în vacanță în Grecia, implicată într-un accident rutier soldat cu victime
Cotații în creștere pentru euro și în scădere pentru dolar, anunțate de BNM
Deputați din Bundestagul german efectuează o vizită oficială în Republica Moldova