ro

 

Societate
17 Ianuarie, 2026 / 11:31
/ 03 Mai, 2022

Ideile de dezvoltare a turismului autohton vor participa la un program de formare la Bruxelles

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 3 mai. /MOLDPRES/. Cetăţenii care au o idee inovatoare pentru turismul cultural prin servicii sau produse vor putea participa la Hackathonul din Bruxelles, în luna septembrie curent, accesând un program de formare în care vor dezvolta soluții pentru promovarea Rutei turistice „Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt în România și în Republica Moldova". Termenul limită de depunere a cererilor este 12 mai, transmite MOLDPRES.

Astfel, participanţii vor putea intra în competiția pentru premiul de 16 500 de euro pentru a implementa soluția câștigătoare.

În urma acestui apel de propuneri, 19 aplicații (dintre care patru din România și din R. Moldova) vor fi selectate pentru a participa la evenimentul Be.CULTOUR Hackathon, care va avea loc la Bruxelles, în perioada 7 - 9 septembrie 2022.

„Solicitanților selectați li se va oferi posibilitatea de a accesa Acceleratorul Be.CULTOUR, un program gratuit de formare, timp de patru luni, în care vor avea posibilitatea să-și dezvolte soluțiile inovatoare. Echipa câștigătoare va primi un premiu în valoare de 16 500 de euro pentru implementarea soluției”, explică un comunicat al proiectului.

Soluțiile inovatoare trebuie să abordeze următoarele domenii: Natura ca moștenire; Experiența de călătorie spirituală. De asemenea, acestea ar trebui să cuprindă trei concepte principale și anume: Economia circulară în turismul cultural; Design și dezvoltare centrate pe om; Turismul cultural ca motor al europenizării. Digitalizarea și funcțiile inteligente de gestionare a datelor vor fi considerate un avantaj.

În 2019, Republica Moldova și România au creat în comun rută transfrontalieră „Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, ce cuprinde 29 de obiective turistice de pe ambele maluri ale Prutului, legate istoric de numele Marelui Voievod. Acestea au tangență directă cu viața lui Ștefan cel Mare și prezintă valoare cultural-istorică pentru noi ca neam precum și un important element de identitate prin care putem vorbi turiștilor străini despre trecutul și prezentul nostru.

Foto: simbol


 
Ultimele Știri
/ Acum 21 ore

VIDEO // Un tânăr a fost reținut pentru șantaj și dobândirea ilegală a peste 6 700 de euro

/ Acum 21 ore

ANSP avertizează: risc sporit de rabie din cauza animalelor fără stăpân

/ Acum 22 ore

Profesori din universități au beneficiat de cursuri de limba engleză, pentru a putea preda studenților străini

/ Acum 23 ore

O companie aeriană a lansat curse directe din Chișinău spre o nouă destinație din Europa

/ Acum 23 ore

Incendiu într-un bloc din capitală. Salvatorii au evacuat 27 de persoane

/ Acum 1 zi

VIDEO // Șase ucraineni, prinși ascunși într-un camion la vama Palanca

/ Acum 1 zi

VIDEO // Tâlhărie la Mereni: patru suspecți arestați pentru 30 de zile

/ Acum 1 zi

Ministerele Sănătății din România și Moldova își consolidează parteneriatul bilateral

/ Acum 1 zi

Trafic de influență la Cahul: două persoane reținute de CNA și procurori

/ Acum 1 zi

Finanțarea pentru cercetare și inovare crește în 2026 și depășește jumătate de miliard de lei

/ Acum 1 zi

Academiile de Știință de pe ambele maluri ale Prutului solicită întărirea cooperării academice și culturale

/ Acum 1 zi

Un angajat al Inspectoratului de Poliție Glodeni a fost suspendat din funcție după ce a fost prins beat la volan

/ Acum 1 zi

Peste 1200 de grădinițe au fost dotate cu mii de cărți prin programul național de lectură „Citește-mi 100 de povești”

/ Acum 1 zi

Traseele naționale sunt practicabile: drumarii au intervenit pe mai multe sectoare pe timp de noapte